Etnicii germani din RASSM — victime ale Marii Terori din 1937—1938 (III)
Un nou episod despre destinul dramatic al etnicilor germani din RASSM, în perioada Marii Terori, declanşată şi promavată în URSS de regimul totalitar comunist, în perioada anilor 1937—1938… De altfel, toate grupurile minoritare etnice, fără vreo excepţie, nu au fost cruţate de către torţionarii şi călăii roşii, dar coloniştii germani din «autonomia moldovenească» au fost trataţi cu totul «special» de către aceştia.
Peter Albreht, originar din colonia germană Glikstaal, în vârstă de 61 de ani, fusese condamnat la moarte în baza mai multor „capete de acuzare”: că ar fi fost în trecut „chiabur”; că s-ar fi eschivat de la deportare; că ar fi participat la o răscoală „contrarevoluţionară” a etnicilor germani; că ar fi desfăşurat o agitaţie „contrarevoluţionară” împotriva puterii sovietice; că ar fi propagat predispoziţii defetiste; că ar fi manifestat compasiune pentru „duşmanii poporului” executaţi. Cu un asemenea „set” de acuzaţii, de altfel, toate absurde şi nedemonstrate, din lipsa probelor concludente, „inculpatul” nu avea nicio şansă de a evita glontele. În calitate de „probe irecuzabile” servea autodenunţul, smuls prin tortură, sau pâra mincinoasă a unor cunoscuţi, obţinută datorită unei banale laşităţi umane, sau prin aceleaşi schingiuiri tradiţionale nkvd-iste (AMAI, F. 17, inv.1, d. 29, f. 2).
Un alt exemplu de condamnare la moarte a unui etnic german a fost cel al lui Iacob Levenberg, din colonia germană Luntch, rl Kotovsk. Lui i se incrimina că ar fi fost „preşedinte” al unui grup sectant german şi, fiind în legătură cu predicatoarea Amanda Markbart, ar fi expediat în Germania scrisori cu „clevetitoare” despre URSS, primind, ca recompensă, ajutor bănesc de la „organizaţia sectant-fascistă” „Fast Briliant”. Levenberg mai era acuzat că ar fi desfăşurat, sistematic, agitaţie „contrarevoluţionară” contra măsurilor întreprinse de guvernul sovietic, propagând, pe de asupra, predispoziţii defetiste (Ibidem, F. 17, inv. 1, d. 25, f. 9).
Uneori, au fost şi excepţii, când pentru „crime” similare se aplica o pedeapsă mai „blândă”. Johann Frei, din colonia Neudorf, rl Grigoriopol, a fost acuzat de aceeaşi „crimă” – că ar fi condus un grup sectant. I se mai incrimina că ar fi desfăşurat activitate subversivă „contrarevoluţionară” în colhoz şi că ar fi răspândit zvonuri „provocatoare, contrarevoluţionare” despre „venirea lui Hitler în URSS”. Pentru toate aceste crime inventate de NKVD, acesta s-a ales cu o pedeapsă mai „uşoară” – 10 ani de lagăre de concentrare (Ibidem, d. 30, f.52).
Un alt caz tipic este şi cel al lui Goitlib Gildt, de 62 de ani, originar din aceeaşi colonie germană Luntch, căruia i s-au adus învinuiri-şablon, dar şi „inedite”, fiind acuzat că, în trecut, ar fi fost „chiabur”, arendator al terenurilor agricole ale statului, pe care le-ar fi dat în chirie ţăranilor săraci, în condiţii înrobitoare. În 1929, fusese „deschiaburit”, urmând a fi deportat, dar a fost scutit de o atare pedeapsă, deoarece fiul său era mobilizat atunci în armata roşie. În anul 1930, ar fi pătruns în colhoz, unde ar fi desfăşurat agitaţie „contrarevoluţionară” şi acţiuni distructive. Lui Gildt i se mai incrimina că ar fi făcut parte dintr-un „grup contrarevoluţionar-fascist”, la indicaţia căruia, în 1935, ar fi făcut „să putrezească sfecla furajeră şi cartofii seminceri”. În 1936, a procedat la fel cu sfecla furajeră, lăsând fără hrană vitele colhozului. În afară de aceasta, el mai era acuzat că ar fi desfăşurat agitaţie contrarevoluţionară printre nemţii din sat, răspândind, pe deasupra, „zvonuri provocatoare contrarevoluţionare” despre iminentul război şi despre prăbuşirea puterii sovietice (Ibidem, d. 19, f. 12).
În unele colonii germane din RASSM, Troica Specială a condamnat la moarte sau la 8-10 ani de concentrare grupuri numeroase de locuitori.
Drama etnicilor germani din stânga Nistrului a continuat şi după consumarea Marii Terori. După „eliberarea” acestor teritorii de către armata roşie, toţi nemţii rămaşi în viaţă, împreună cu cei care au fost identificaţi şi în Basarabia, au fost deportaţi în Siberia, în decembrie 1945. Despre acest episod, care a constituit ultimul acord în drama etnicilor germani de pe ambele maluri ale Nistrului, citiţi în numărul următor.
Ion VARTA, dr. în istorie, membru al Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar
