Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Doar trei partide intră în…

Doar trei partide intră în Parlament

Un sondaj făcut public la începutul acestei săptămâni de către Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din R. Molodva arată că doar trei formaţiuni politice vor intra în următorul Parlament, dacă în acestă duminică ar avea loc alegerile. Acestea sunt Partidul Comuniştilor, Alianţa „Moldova Noastră” şi Partidul Liberal Democrat din Moldova.

Doar 3 din circa 30 partide

Potrivit studiului, pentru PCRM ar vota circa 20% din respondenţi, pentru AMN – 9% şi pentru PLDM – 7%. Cu 2% mai puţin decât minumul necesar pentru a trece pragul electoral şi a accede în Legislativ ar acumula Partidul Liberal (4%), iar Partidul Democrat şi Partidul Social-Democrat ar obţine 3% din sufragii. Celelalte formaţiuni politice ar primi voturile a mai puţin de 3% din alegători. Printre acestea se numără Partidul Popular Creştin Democrat (2,7%), Mişcarea Social-Politică Republicană „Ravnopravie” (1,2%), Partidul Naţional Liberal din Moldova (1,1%) etc.

Victor Mocanu, preşedintele asociaţiei, a menţionat că circa 45% dintre cei chestionaţi au declarat că nu ştiu cărui partid anume să-i acorde votul, sau nu au dat un răspuns concret.

Rezultatele studiului mai arată că aproape 40% din respondenţi cred că şansele partidelor de opoziţie s-ar majora, dacă acestea ar participa la scrutinul din 2009 cu o singură listă. În schimb, a cincea parte din ei consideră că acest lucru nu va schimba situaţia, în timp ce 43% nu şi-au formulat opinia în acesată privinţă. Pe de altă parte, 53 % dintre respondenţi au spus că ar merge cu siguranţă la vot, dacă în această duminică ar avea loc alegerile, 34% încă nu s-au decis, iar 9% nu s-ar prezenta în mod cert.

Politicieni semi-încrezători

Acelaşi sondaj susţine că 69% dintre cei chestionaţi nu au încredere în niciun lider politic, nu ştiu sau au evitat să răspundă. Cea mai mare parte dintre respondenţii l-au numit pe Vladimir Voronin, acesta acumulând 27,6%. Pe locul doi, în topul încrederii, se află Marian Lupu, cu 11,4%, acesta fiind urmat de Dorin Chirtoacă, cu 11% şi Zinaida Greceanâi, cu 10,1%. Alte personalităţi politice prezente în top sunt Vladimir Filat, liderul PLDM, care ocupă locul cinci cu 9,8%, următoarea treaptă fiind ocupată de Serafim Urechean, lider AMN, cu 7,4%.

Studiului sociologic „Vox Populi – septembrie 2008” a fost efectuat în perioada 5-16 septembrie, pe un eşantion de 1586 de persoane din mai multe localităţi ale republicii, exclusiv regiunea transnistreană. Marja de eroare a sondajului este de +2,6%.

Liderii de partide care, potrivit sondajului, nu ar accede în Parlament, spun:

Frica de a răspunde sincer

Dumitru Braghiş, preşedinte PSD: Eu cred că acesta, ca şi toate celelalte sondajele din R. Moldova, are un grad mai mare sau mai mic de credibilitate. Sunt unele întrebări care mi-au apărut în urma acestuia, dar eu am impresia că problema sondajelor din R. Moldova nu este în cei care chestionează, ci în cei care sunt chestionaţi. Oamenii se tem să răspundă sincer. Dacă privim de la sondaj la altul, realizat în aceeaşi perioadă de timp, diferenţa este foarte mare. De aceea părerea mea se bazează nu pe calitatea organizării acestor sondaje, cât mai mult pe frica oamenilor de a da un răspuns sincer şi corect la întrebările puse.

Opinia publică indusă în eroare

Vitalia Pavlicenco, preşedinte PNL: Nu-mi plac sondajele dincolo de care transpare că sunt comandate de anumite partide politice. Eu am vorbit cu mai mulţi politicieni şi asta este impresia mea. Mai mult nu pot spune nimic, pentru că nu am dovezi. Dar nu am auzit niciodată despre asociaţia care a făcut sondajul. Aceasta a apărut ca din senin. Eu nu am încredere nici în în ceea ce face Institutul de Politici Publice. Dar în privinţa sondajului prezentat luni, este chiar foarte straniu. Personal nu mă deranjează nici acest sondaj, şi nici altele. Important este să lucrăm, pentru că sondajele sunt făcute ca să detroneze percepţiile şi să inducă în eroare opinia publică.

Încercare de manipulare

Mihai Ghimpu, preşedinte PL: Am auzit prima dată de această asociaţie, dar pe unii din oamenii care au făcut sondajul respectiv îi văd permanent la un partid. Nu vreau să spun despre ce partid e vorba. Cert e că nu cred în acest sondaj. De unde primarul general a coborât la 11%?. Vine campania electorală şi unii încep să manipuleze cu alegătorii. Dar în zadar. Alegătorii s-au deşteptat şi nu mai sunt cei care cu care poţi uşor manipula. Ştiţi cum e pe la noi? „Îmi plăteşti atâta şi facem sondaj”. Mie tot mi-au făcut propuneri de felul ăsta în ultimii ani. Dar eu am nevoie de sondaje adevărate, dar nu cum vor unii să facă. Că, astfel de sondaje pot face şi eu.

Răspuns fără de răspuns

Iurie Roşca, preşedinte, şi Vlad Cubreacov, vicepreşedinte al PPCD: Am încercat să aflăm şi opinia liderului PPCD, Iurie Roşca, despre sondajul în cauză. Însă acesta a închis telefonul mobil, după ce ne-am prezentat. La rândul său, Vlad Cubreacov, vicepreşedintele partidului ne-a spus că nu cunoaşte asociaţia care a realizat sondajul, nu a urmărit rezultatele acestuia şi nu poate să ne spună nimic.

Nicolae Cuşchevici