Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Dilemă: cazul Palanca—Giurgiuleşti

Dilemă: cazul Palanca—Giurgiuleşti

262-palanca2Spiritele în jurul porţiunii de şosea de lângă Palanca, care urmează a fi transmisă în proprietate deplină şi pentru totdeauna Ucrainei, se aprind periodic. Uneori o fac pe criticii şi exponenţii guvernării anterioare, care au generat problema prin ratificarea la 12.07.2001 a Tratatului dintre R. Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat, încheiat la 18.08.1999 la Kiev.

Protocolul adiţional, după cum s-a scris în repetate rânduri, încalcă principiul inalienabilităţii teritoriului R. Moldova, stabilit în art. 3 al Constituţiei. În particular, potrivit art. 6 al protocolului adiţional, pe sectorul transmis, acţionează jurisdicţia Ucrainei, iar toate persoanele, inclusiv cetăţenii R. Moldova, care au comis infracţiuni, un accident rutier etc. pe sectorul dat, poartă răspundere în baza legislaţiei naţionale a Ucrainei. Art. 4 din protocol mai stabileşte că trecerea locuitorilor de la Palanca care circulă cu vehicule pe teritoriul învecinat sectorului transmis se efectuează doar pe un singur drum de ieşire. Protocolul, însă, nu stabileşte modalitatea de traversare a sectorului cedat de către alte categorii de cetăţeni – fără vehicule şi care nu locuiesc la Palanca, de către diferite autorităţi ale R. Moldova (ecologice, sanitare, agricole etc.). Vor fi nevoiţi să se documenteze în faţa reprezentanţilor unui stat străin, iar deplasarea lor pe teritoriul inalienabil al propriei ţări va fi determinată de bunăvoinţa grănicerilor şi a vameşilor ucraineni? Despre restricţiile impuse de Ucraina, chiar şi locuitorilor s. Palanca, vorbeşte faptul că, la 18 martie 2010, un responsabil de la Externe a declarat că autorităţile locale ucrainene din regiune, de comun acord cu Agenţia transport din Ucraina, întreprind măsuri pentru simplificarea accesului locuitorilor s. Palanca la pământurile lor amplasate peste autostradă şi că până la sfârşitul acestei săptămâni va fi adoptată şi o hotărâre privind retragerea postului mobil de grăniceri din zonă. Astfel, pe teritoriul nostru suveran şi independent avem şi posturi mobile de grăniceri ale unui stat ce deţine proprietate imobilă, iar chestiunea interdicţiilor pentru cetăţenii noştri pe propriul teritoriu, cea a posturilor mobile de grăniceri pe acest teritoriu (detaşamente militare înarmate) se decide de autorităţile locale ale statului vecin. Nu mai vorbim de faptul că statul R. Moldova a ajuns la „masa de negocieri” cu autorităţile locale şi de specialitate ale statului semnatar al Tratatului.

Astfel, prin semnarea, interpretarea şi aplicarea Protocolului adiţional, în varianta acceptată de vechea guvernare, se contestă dreptul suveran al R. Moldova asupra acestei părţi din teritoriul său, se recunoaşte jurisdicţia unui stat străin şi a autorităţilor acestuia asupra acestei părţi de teritoriu. Cetăţenii R. Moldova care vor avea nenorocul să comită vreo faptă ce va fi recunoscută drept infracţiune pe această parte din teritoriu vor fi traşi la răspundere de autorităţile ucrainene, în baza legislaţiei ucrainene. În astfel de circumstanţe, vor fi grav încălcate art. 18 şi 20 din Constituţie, care spun că cetăţenii R. Moldova beneficiază de protecţia statului oriunde s-ar afla, nu pot fi extrădaţi, expulzaţi şi au acces la justiţia naţională. Afirmaţiile reprezentanţilor fostei guvernări că această cedare ar fi fost făcută în schimbul recunoaşterii drepturilor R. Moldova asupra unor proprietăţi din Ucraina şi în schimbul cedării unui teren din preajma s. Giurgiuleşti seamănă mai mult a poveste de adormit copiii.

Despre cele circa 130 de obiecte din Ucraina la care pretinde Chişinăul se vorbeşte de vreo 15 ani. Cu siguranţă, în acest timp majoritatea dintre ele şi-au schimbat nu un singur proprietar prin diferite acte juridice de înstrăinare. Nu există nicio perspectivă că aceste acte juridice vor fi recunoscute nule, deoarece proprietarii obiectelor vor dovedi uşor că ei sunt dobânditori de bună-credinţă. Cât priveşte „cedarea” unui teren de lângă Giurgiuleşti de partea ucraineană către R. Moldova (24 ha), putem constata că există destule dovezi pentru a afirma că terenul „cedat” a aparţinut în realitate R. Moldova. În primul rând, hărţile topografice prin care se atestă că acest teren era inclus în hotarele administrative ale RSSM. În al doilea rând, terenul respectiv s-a aflat permanent în folosinţa funciară a gospodăriei agricole Giurgiuleşti şi a locuitorilor acestui sat.

Totodată, dreptul R. Moldova asupra terenului „cedat”, chipurile, de Ucraina nu are nicio bază juridică. Or, Ucraina în cererile sale de a i se transmite în proprietate definitivă şi terenul de sub autostrada de lângă Palanca operează cu normele tratatului de bază şi ale Protocolului adiţional, care prevăd obligaţia R. Moldova de a transmite Ucrainei acest teren. În acelaşi timp, R. Moldova nu dispune de nici un document juridic analogic care ar prevedea obligativitatea Ucrainei de a transmite terenul de lângă Giurgiuleşti. În acest sens, singurul „document” ar fi Protocolul tratativelor dintre delegaţiile guvernamentale ale Ucrainei şi R. Moldova din 4.08.1998, semnat la Kiev nu se ştie de cine. În protocol este prevăzut (traducere din limba rusă): „Delegaţiile au discutat chestiunea privind finalizarea delimitării frontierei de stat ucrainene-moldoveneşti şi au decis să determine proiectul de trecere a liniei hotarelor de stat în raioanele:

  • localităţii Palanca pe linia existentă a hotarului de stat. În acelaşi timp, R. Moldova transmite în proprietatea Ucrainei sectorul de autostradă Odesa—Ismail (cu lungimea de 7,77 km);
  • localităţii Giurgiuleşti – pe linia existentă a delimitării folosinţei funciare şi mai departe până la calea navigabilă a r. Dunărea… la depărtarea de 430 m de la stâlpul de frontieră nr.1335/36″.

Ultima sintagmă nu confirmă faptul că Ucraina se obligă să transmită R. Moldova în proprietate cele 24 ha de lângă Giurgiuleşti, aflate anterior permanent în folosinţa funciară şi în hotarele administrative ale R. Moldova.

262-palanca1Totodată, pe parcursul mai multor ani, autorităţile a 3 raioane din Ucraina (Reni, Bolgrad şi Chilia) se pronunţă împotriva transmiterii terenului de la Giurgiuleşti R. Moldova şi cer retrocedarea acestuia, invocând că schimbul terenurilor de lângă Palanca şi Giurgiuleşti contravine art. 73 al Constituţiei Ucrainei, care prevede că chestiunile privind schimbarea teritoriului Ucrainei se decid exclusiv prin referendum naţional. Norma constituţională a Ucrainei la acest subiect, lipsa unui tratat oficial şi protocol adiţional între Ucraina şi R. Moldova privind transmiterea terenului de la Giurgiuleşti ne vor ţine permanent în alertă. În asemenea condiţii, suntem supuşi riscului de a fi „poftiţi”, în orice moment, să „eliberăm locul”. Prudenţa actualei guvernări vizavi de norma respectivă din Tratat şi de Protocolul adiţional şi de executarea necondiţionată a acesteia sunt justificate. Problemele de acest gen sunt complexe şi sensibile. Chestiunea delimitării şi demarcării frontierelor de stat necesită nu doar voinţă politică, ci şi cunoştinţe profunde în domeniu. În acest scop, se face apel şi la experienţa internaţională acumulată în domeniu. La 3 martie 2010 în or. Grodno (Belarus) a avut loc un seminar internaţional, organizat în cadrul programului UE „TAIEX” (Asistenţă Tehnică şi Schimb de Informaţie), cu participarea specialiştilor în geodezie şi cartografie din Belarus şi mai multe ţări membri UE. În cadrul seminarului au fost abordate chestiuni ce ţin de demarcarea frontierelor în secolul XXI. Printre altele, au fost puse în discuţie fazele stabilirii frontierelor, experienţa franco-italiană în redemarcare etc. S-a menţionat importanţa familiarizării participanţilor cu experienţa în domeniu a Franţei şi Marii Britanii, ţări care au stabilit aproximativ a treia parte a frontierelor din lume.

Dacă e să revenim la cazul Palanca, considerăm că Curtea Constituţională a sistat nejustificat la 24 septembrie 2002 procesul la sesizarea controlului constituţionalităţii Tratatului şi a Protocolului adiţional pe motiv că exercitarea controlului constituţionalităţii este imposibilă, întrucât actele în cauză au intrat în vigoare. Hotărârea dată a Curţii intră în contradicţie cu Constituţia şi cu jurisprudenţa a înseşi Curţii. Posibil că s-a urmărit scopul de a absolvi de răspundere politică guvernarea care a ratificat necugetat tratatul menţionat şi protocolul adiţional. Prin acest act Curtea Constituţională a demonstrat angajament politic. În acelaşi timp, este de remarcat că Curtea Constituţională a Ucrainei în chestiuni similare are o altă opinie. Dacă admitem că la Curtea Constituţională a Ucrainei se va înainta o sesizare privind neconstituţionalitatea transmiterii terenului de 24 ha de lângă Giurgiuleşti, decizia va fi în favoarea autorilor sesizării. Situaţia va afecta grav relaţiile moldo-ucrainene.

Pentru repararea, cel puţin parţială, a situaţiei create prin ratificarea în 2001 a Tratatului între Ucraina şi R. Moldova cu privire la frontiera de stat, se impune interpretarea şi aplicarea corectă a Protocolului adiţional, pentru a nu admite cedarea unei părţi a teritoriului R. Moldova şi formarea unei enclave şi încălcarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, în primul rând ale celor din Palanca. În caz contrar persistă riscul de a pierde şi teritoriul de după traseu. În al doilea rând, este necesară omologarea printr-un tratat internaţional a dreptului asupra terenului de lângă Giurgiuleşti. În lipsa unui asemenea act, posesia asupra terenului în orice moment poate fi uşor contestată de partea ucraineană.

Dumitru BRAŞOVEANU,
avocat, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei "Parlamentul—90"