Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Despre Palanca, la modul serios

Despre Palanca, la modul serios

262-palanca1Cu tot respectul pentru un regim politic sau altul, nu avem dreptul să facem concesii nimănui, indiferent de culoarea şi lungimea caftanului, dacă în joc este ori poate fi pus interesul naţional. Greşelile politice sunt crime. Şi complicitatea la ele, de asemenea.

Pe ultima sută de metri, Kievul forţează nota şi caută să rupă noii guvernări de la Chişinău ceea ce nu a putut rupe comuniştilor de-a lungul ultimilor 10 ani. Iulia Timoşenko, deşi mai are câteva zile în funcţie (fapt care lipseşte din calculul guvernării noastre), şi-a pus ambiţia să realizeze toate planurile Kievului legate de frontiera cu R. Moldova.

Nou tribut Pactului Ribbentrop—Molotov

Nu am niciun interes să fac imagine pozitivă fostului regim care, în 2001, a ratificat raptul de la Palanca, semnat în 1999 de administraţia Lucinschi, şi, în acest sens, a dat curs nou Pactului Ribbentrop-Molotov. Dar nici nu vreau şi nici nu e cazul să trecem cu vederea un alt fapt, şi anume, că noua administraţie politică de la Chişinău, în loc să corecteze nişte gafe în «orepa» comuniştilor (condiţie convenită protocolar între Chişinău şi Kiev), se grăbeşte să le aplice, trecând cu vederea peste argumentele «locale» şi operând cu «fabricaţiile» Kievului. Mă întreb: să fie oare mai puţin criminal să execuţi, decât să adopţi o decizie injustă, dacă ea afectează interesele naţionale? E doar o întrebare. Ceea ce ştiu e că nemţii au rupt zidurile dintre ei, pe când noi ridicăm altele, cedând noi teritorii şi plătind tribut Pactului criminal Stalin-Hitler.

Şi acum să revenim la «problema Palanca» şi tot ce s-a întâmplat  în ultima vreme în jurul ei şi al frontierelor cu Ucraina.

262-palanca2Jocul de-a frontierele

La 29 ianuarie, sefii diplomaţiilor de la Chişinău şi Kiev, Iurie Leancă şi Petro Poroşenko, au participat, în localitatea Bolşaia Kosniţa, regiunea Viniţa (Ucraina), la ceremonia de instalare a primului semn intermediar (în teritoriul Ucrainei) pe segmentul transnistrean al frontierei dintre R.Moldova şi Ucraina. Da, nevoia securizării frontierei moldo-ucrainene pe partea sa transnistreană  e o problemă veche. Numai că ceea ce s-a făcut, chiar dacă va fi continuat în aceeaşi manieră, nu va rezolva problema. Iar problema este cea transnistreană, pentru care Kievul şi-a asumat faţă de Chişinău nişte angajamente, inclusiv delimitarea «de facto» a frontierei şi soluţionarea acestui diferend învechit. Cum a reacţionat Tiraspolul? Vladimir Iastrebceak, zis ministru de Externe al rmn, a comentat subiectul cu mult calm. Şi tocmai din motivul că acesta nu marchează frontiera «de facto». Transnistria nu reprezintă un obstacol în demarcarea graniţei dintre R. Moldova şi Ucraina, «dacă lucrările sunt efectuate în afara teritoriului Transnistriei», spune Iastrebceak. Jocurile de-a simbolurile şi festivităţile sunt pentru protocol. Care era nevoia urgentă a acestui «semn simbolic»? Cu o săptămână până la cel de-al doilea tur de scrutin prezidenţial, când arde pământul sub Timoşenko? Răspunsul este unul: Palanca. Interesul Ucrainei pentru Palanca.

Palanca, sub gheaţă?

Kievul a căutat să dea un argument «serios» Chişinăului că «gheaţa» s-a rupt, că Chişinăul va putea degrabă controla frontiera pe segmentul transnistrean, iar pentru aceasta, trebuia şi Moldova, la rândul ei, să dovedească că înţelegerile de la Yalta (tot între Timoşenko şi Filat, şi tot în problema frontierelor, Palanca fiind subiect major pentru Ucraina) nu pot fi tărăgănate. Din declaraţiile premierului Filat la Kiev, nu rămâne nicio îndoială că Chişinăul a cedat. Nu este exclus faptul că Kievul, conştient că nu va putea rupe Palanca printr-un Protocol sau numai prin acest Protocol adiţional (cusut cu aţă albă) la Tratatul de frontieră cu Moldova, a transferat subiectul Palanca într-un alt acord, cel al proprietăţilor. Din momentul în care s-a întâmplat cumva ca Timoşenko să fi obţinut semnătura lui Filat în Acordul (modificat) privind proprietăţile, Palanca e ca şi cum proprietatea Ucrainei. Kievul a obţinut un argument în plus la ceea ce pretindea de zece ani încoace. S-ar putea să greşesc. Mai ales că, după 29 iulie, anumite înţelegeri cu Ucraina sunt grifate cu «strict secret».

Între timp, lumea la Palanca aşteaptă soluţii. După prima vizită de acum o lună a premierului V. Filat în teritoriu şi asigurările că nimic nu se va schimba fără consultarea populaţiei, viaţa lor rămâne şi mai departe un calvar.

Continuare în nr. următor
Petru GROZAVU