De la Sfatul Ţării la Parlament

Din Siberia în Europa. Cam astfel poate fi caracterizat drumul ce leagă fostul sediu al Legislativului de actualul Parlament. Or, pe acest traseu relativ scurt, antiteza este prezentă de la ferestre, arhitectura caselor până la starea carosabilului. Totul devine din ce în ce mai „lustruit” odată ce strada se apropie de Parlament.

Marţi, ora 16.00. În curtea bl. 1 al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice e multă acalmie. Acesta e fostul sediu al Sfatului Ţării, legislativul Basarabiei din perioada postbelică, organ care a votat, la 27 martie 1918, Unirea cu România.

Sfârşitul e începutul

Pe o bancă, doi tineri discută. Unul dintre ei, chel, gesticulează la fiecare cuvânt rostit. Vizavi, pe o altă bancă, o tânără fumează. Alături, pe panoul de informaţie sunt lipite de-a valma mai multe anunţuri. Niciunul, însă, nu informează despre apropierea zilei de 27 martie. Între timp, o altă tânără iese în prag. În mână ţine o cană, din care sorbeşte câteva înghiţituri, după care îşi aprinde ţigara şi trage cu nesaţ. În spatele ei, pe peretele instituţiei, se zăreşte o inscripţie în negru. Mesajul este în engleză. „Sfârşitul este începutul sfârşitului”. Cam aşa se traduce.

Pe coloana dreaptă de la marginea pragului, citim, deja în română, un alt mesaj – „Toţi o apă şi-un pământ”. Tot în partea dreaptă, dar pe faţada clădirii, vedem o placă comemorativă în formă de cerc. Pe ea e gravat chipul lui Pantelimon Halippa, iar în partea de sus scrie „Sfatul Ţării”. Halippa a fost preşedintele Sfatului Ţării, atunci când majoritatea membrilor acestuia au optat pentru înfăptuirea actului Unirii.

Reparaţii şi construcţii

Mai multe grămezi de nisip şi moloz din ograda Academiei arată că aici au loc reparaţii. Clădirea de culoare roz şi alb este ştearsă. La ferestrele din lemn, vopseaua de un cafeniu apăsător se cojeşte. La fel e şi pe faţada clădirii. Aici se văd şi numeroase fisuri şi pete întunecate, care seamănă a mucegai. Ferestrele de la demisol şi parter sunt păzite de gratii negre. Nimic nu mai aminteşte de fostul Legislativ. Din curte ieşi printre doi stâlpi grosolani, vopsiţi în alb, de care se ţine o poartă veche, cu un mic zăvor, de genul celor pe care bătrânele le puneau la uşa beciului.

Peste drum, în partea stângă, câţiva muncitori lucrează de zor la construcţia unei case cu 3 etaje. Un tânăr mestecă mortar. Pe trotuar, un bărbat cu mâinile încrucişate pe burtă, priveşte la altul, care lucrează pe acoperiş. Probabil el e şefu’. Vizavi, în spatele unei case mici, se înalţă un bloc nefinisat cu 7 etaje. La unele nivele se văd grămezi de cărămizi de un roşu aprins, dar nu se zăreşte niciun muncitor.

Trotuarul e drum

Pe str. Sfatul Ţării, în spatele mai multor case mici, cam pricăjite, vopsite în alb, roz sau verde, se zăresc construcţii mai mari, lucrările la care se află în plină desfăşurare. Pe trotuarul de lângă Muzeul Naţional de Istorie şi Etnografie, mă pomenesc cu o maşină de teren în spate. Mă feresc. Fără a se sinchisi, şoferiţa a mers pe trotuar până aproape de următoarea intersecţie – Şciusev.

Aici, în spatele unui gard de protecţie, se lucrează la amenajarea fundaţiei viitoarei clădiri. Odată cu apropierea de bd Ştefan cel Mare, creşte numărul caselor vechi, renovate în stil nou. Majoritatea sunt sedii ale unor antreprenori. Urmăresc cum se îmbunătăţeşte starea trotuarelor, dar şi a carosabilului. Ce-i drept, pe marginea drumului, nu se mai regăsesc case scunde, de pe vremea războiului. Deja încep să se înalţe două hoteluri, Ambasada Bulgariei, Centrul pentru Drepturile Omului, un nou centru de afaceri luxos, PNUD Moldova, Ministerul Justiţiei. Numărul automobilelor parcate la întâmplare creşte.

O bucăţică de Siberie

La intersecţia străzilor Sfatul Ţării şi 31 august 1989 găseşti primul chioşc, care comercilizează, practic, doar ţigări. La câteva sute de metri în vale – artera principală a capitalei. Aici, semaforul întotdeauna arată culoarea galbenă. Deputaţii nu au timp de aşteptat. Ca de obicei, un colaborator al poliţiei rutiere stă de veghe în intersecţie. Un scurt fluierat şi bastonul vărgat fluturat şi o maşină cu numere de înmatriculare ale Parlamentului se încadrează în traficul din bd Ştefan cel Mare. Nici nu reuşeşti să clipeşti din ochi.

Clădirea Legislativului e de aceleaşi culori ca şi sediul fostului Legislativ, doar că, în primul caz, aceasta este mult mai îngrijită. Se lasă seara. În majoritatea ferestrelor Parlamentului licăreşte lumina. Cabinetele forfotesc, probabil, de muncă.

Brazii din faţa clădirii nu par mai mari decât cei din faţa Academiei, dar alături de o clădire mai impunătoare şi aceștia par mai falnici. Printre brazi şi sălcii se zăresc câţiva mesteceni. Se spune că acesta ar fi copacul Siberiei. O bucăţică de Siberie pentru panorama ce se vede din geamurile deputaţilor.

La uşa centrală a Legislativului nu se observă nicio mişcare. Se pare că angajaţii preferă uşile laterale. De ce?

Nicolae CUȘCHEVICI