Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   De ce a ales Mitropolitul…

De ce a ales Mitropolitul să se roage pentru Pasat?

Politica „religioasă”

Valeriu Matei, scriitor

Mai miră pe cineva faptul că colonelul kgb Cantarean (Mitropolitul Vladimir) a ales să se roage şi să pună Mitropolia la lucru în alegeri pentru generalul kgb, V. Pasat? El totdeauna s-a rugat pentru cei care nu ne-au vrut liberi de Moscova. Problema Mitropoliei Moldovei este în sistemul ei de subordonare. Putin a ordonat lui Kirill, Kirill lui Vladimir, iar Vladimir preoţilor şi aşa mai departe… Eu nu cred că toţi preoţii îl vor urma. Şi nici credincioşii, care văd în ce a transformat Vladimir bisericile – în fabrici de muls lumea de bani. Culmea: Mitropolitul este în topul celor mai bogaţi oameni din Moldova. De unde? Cu ce? Aşa că lui Vladimir i-ar sta mai bine să se roage nu pentru Pasat, ci pentru iertarea propriilor păcate. Vladimir nu are dreptul să implice Biserica în politică, iar dacă va face-o, statul trebuie să reacţioneze neîntârziat.

Eduard Muşuc, deputat PCRM

Decizia Mitropolitului de a se implica în proiectul politic Pasat este o greşeală enormă. Acest lucru nu se înscrie în nici-o normă, este un act amoral. Decizia trece pod şi peste legile statului şi peste normele şi canoanele bisericeşti. Biserica trebuie să se îngrijească de sufletele oamenilor, dar nu să facă politică. Riscul unor scindări în Biserică rămâne mare. După decizia Sinodului Bisericii din Moldova s-a anunţat că 102 preoţi din Episcopia de Bălţi s-au împotrivit deciziei. De fapt, au fost mult mai mulţi, dar nu toţi şi-au anunţat poziţia. De data aceasta cred că numărul protestatarilor va fi mult mai mare. Mă întrebaţi dacă decizia Mitropolitului este o trădare pentru PCRM? Nu. Trădaţi trebuie să se considere credincioşii, pentru că ei sunt puşi la bătaie. Ceea ce ar fi bine să facă Mitropolitul acum, e să-şi prezine demisia.

Corina Fusu, deputat PL

Declaraţia Mitropolitului Vladimir contravine atât Constituţiei, cât şi moralei creştin-ortodoxe. Biserica lui Hristos îi iubeşte pe toţi, Vladimir şi Biserica rusă îi iubeşte doar pe cei supuşi. ÎPS Vladimir trişează atunci când declară că «Mitropolitul are dreptul să decidă în interesul Bisericii», pentru că interesele Bisericii lui Hristos şi interesele Bisericii ruse în Moldova sunt diferite. Vladimir şi Moscova folosesc Biserica în vechile interese expansioniste ale Rusiei. Panortodoxismul rus nu a adus Europei decât ocupaţie. Vladimir şi Filat sunt instrumentele Rusiei în proiectele ei politice pentru Moldova. Moscova şi Vladimir exploatează faptul că peste 90% din populaţia Moldovei este ortodoxă, iar credibilitatea Bisericii este (a fost, cel puţin) pe primul loc. Omul credincios trebuie ajutat să înţeleagă cine-i cu interesul şi să nu fie manipulat.

Ion Cosoi, secretar, Mitropolia Basarabiei

ÎPS Vladimir se contrazice. Zice Mitropolitul: «Mă voi ruga pentru cel care  ajută Biserica…». Dacă-i aşa, atunci de ce nu Voronin, dar Pasat, pentru că Voronin a dat Bisericii ruse şi ceea ce nu i-a aparţinut niciodată. Pasat doar a promis. Schimbarea bruscă a preferinţelor Mitropolitului pentru liderii politici de la Chişinău vorbeşte de la sine despre implicarea Moscovei în acest proiect politico-bisericesc şi despre nişte calcule geopolitice cu bătaie lungă, făcute de la «centru». Moscova vrea, cu ajutorul Bisericii, să scoată Moldova de pe direcţia UE şi România şi s-o arunce la picioarele Rusiei. Riscurile unei atare decizii sunt mai multe. Biserica Ortodoxă va pierde, cu siguranţă, din imaginea sa de Biserică mesianică, întrucât Biserica lui Hristos se roagă pentru toţi cei ce sunt din neamul ei, fără să-i separe pe criterii, fie şi politice.

Iurie Colesnic, deputat MAE

Politica e un joc al pasiunilor şi Biserica nu are ce căuta în acest joc. Ceea ce vrea să facă Mitropolitul este o mare provocare. Nu putem să implicăm societatea într-un război politic, prin intermediul Bisericii, pentru că Biserica a fost lăsată să facă pace în lume. Moldova are nevoie de unitate, şi Biserica, dacă s-ar dori, ar putea fi o platformă de unificare. Problema, însă, e în dictatul Moscovei. Biserica noastră nu e liberă în alegerea direcţiei de evoluţie şi implicarea ei în politică de partea lui Pasat demonstrează acest lucru. Iar de la implicarea în politică până la discreditare e un singur pas. Dacă se va merge pe ideea pro-Pasat, Mitropolia se va eroda şi mai mult din interior. Acest fapt ar putea grăbi intrarea Bisericii din Moldova în faza a doua, cea a Autocefaliei, după care va veni şi a treia: reunificarea cu Biserica Neamului.