Datele personale ale călăilor, secrete de stat
La noi, legile se bat cap în cap şi sunt făcute pentru a ascunde faptele criminale şi datele personale ale călăilor stalinişti. Afirmaţia se referă la legile privind accesul la informaţie şi se bazează pe experienţa pe care o are autorul acestor rânduri.
Astfel, în timp ce Legea din 08.12.1992 reabilitează victimele represiunilor politice din epoca stalinistă, Legea cu privire la protecţia datelor cu caracter personal din 15.02.2007 (adoptată de majoritatea parlamentară comunisto-crestină şi semnată de Marian Lupu, preşedinte de Parlament) interzice accesul liber la datele personale ale celor care au supus victimele la chinuri şi privaţiuni.
În timp ce Legea privind accesul la informaţie (11.05.2000) spune că „nu constituie informaţie confidenţială datele ce ţin exclusiv de identificarea persoanelor (date ce se conţin în buletinele de identitate)”, Legea din 15.02.2007 secretizează inclusiv „numele, prenumele, patronimicul, anul şi locul nasterii…şi alte date cu caracter personal” şi asigură confidenţialitatea acestor date pe un termen de 100 de ani „din momentul introducerii lor în baza de date”.
Aşa au ajuns să se contrazică şi competenţele şi hotărârile instituţiilor supreme ale statului. În timp ce Curtea Supremă de Justiţie reabilitează victimele represiunilor politice din perioada stalinistă, în baza Legii din 08.12.1992, iar Procuratura Generală certifică acest act juridic (eliberând Certificate de reabilitare pe numele celor reabilitaţi), Serviciul de Informatii şi Securitate secretizează informaţiile cu caracter personal din dosarele victimelor reabilitate, invocând Legea cu privire la protecţia datelor cu caracter personal şi Legea privind accesul la informaţie.
Studiind Legea cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, constaţi că scopul autorilor ei este, în mare parte, nelegitim, deoarece, indirect, îi apără pe agenţii securităţii sovietice care se fac vinovaţi de comiterea unor crime împotriva populaţiei paşnice. Legea îi protejează şi pe cei care, în perioada ocupaţiei sovietice, au colaborat, sub diverse forme (informator, pârâtor, martor etc.), cu securitatea sovietică, printre care figurează mulţi dintre cei care, în ultimul timp, activează pe tărâm literar, social, economic, politic, deţin funcţii importante în structurile statului, dar şi bogăţii acumulate peste noapte. Asemenea persoane au contribuit şi la apariţia acestei legi.
Legile despre care vorbim nu fac diferenţe, de pildă, între a proteja datele cu caracter personal ale unui agent de securitate în general sau ale unui om de afaceri şi a proteja datele cu caracter personal ale călăilor şi denunţătorilor din perioada represiunilor politice staliniste. În aceste condiţii avem dreptul să cerem Parlamentului nostru să pregătească şi să adopte în regim de urgenţă o lege aparte cu privire la desecretizarea totală a dosarelor judiciare ale tuturor victimelor represiunilor politice din epoca stalinistă. Informaţiile din dosarele acestora nu trebuie să fie incluse în categoria „infomaţiilor confidenţiale despre persoană” şi nici în cea a „datelor cu caracter personal secretizate”. Noua lege trebuie să prevadă trecerea dosarelor victimelor represiunilor politice staliniste din administrarea SIS în cea a Arhivei Naţionale, pentru a putea fi studiate de orice persoană.
De 20 de ani politicienii moldoveni de toate culorile politice vorbesc cu precădere sau numai despre locuitorii fostei RSSM care au fost deportaţi în perioada sovietică. Deşi persoanele condamnate la exil politic nu sunt unicele şi cele mai importante victime ale represiunelor politice staliniste. În arhivele secrete ale Republicii Moldova zac sute de mii de dosare judiciare ale celor care în perioada de care vorbim au fost omorâţi prin împuşcare, prin înfometare, prin condamnare la ani grei de privaţiune de libertate şi munci silnice peste puterile omului fără a fi vinovaţi, fiind trădaţi şi pârâţi de concetăţeni (vecini, colegi de muncă, consăteni, prieteni etc.). Acestea sunt cele mai nenorocite victime ale regimului de teroare sovietic; pentru că cele mai multe dintre ele au murit în puşcării şi lagăre de muncă forţată; pentru că ele sunt victime fară morminte sau cu morminte comune necunoscute, dar cu doasare secretizate, ce se păstrează şi acum în arhivele noului stat moldovenesc post-sovietic.
Stimaţi foşti şi actuali deputaţi, „comunişti”, „democtaţi”, „creştin-democraţi”, cum vă autoproclamaţi, de ce vă temeţi de divulgarea dosarelor acestei categorii de victime ale represiunilor staliniste? De ce secretizaţi datele personale ale călăilor? Nu cumva pentru că printre ele se ascund şi numele unora dintre voi? De ce eu nu am dreptul să cunosc datele personale ale călăilor şi turnătorilor care i-au ucis pe bunelul şi pe tata? De ce lumea nu trebuie să cunoască faptele şi numele pârâtorilor, torţionarilor şi asasinilor din timpul represiunilor staliniste?
Ion Stafi, Chişinău
