CtEDO: Lecţiile [ne]învăţate ale R. Moldova

Numărul cererilor din R. Moldova depuse la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a crescut constant până în 2009, hotărârile Plenului Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) sunt expuse în termeni generali şi, uneori, sunt contradictorii, iar avocaţii parlamentari nu sunt percepuţi, deocamdată, de societate ca un instrument capabil să remedieze, la nivel naţional, violarea Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului (CEDO). Acestea sunt doar câteva dintre concluziile unui studiu lansat, acum o săptămână, de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).

Prin studiul “Executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului de către R. Moldova, 1997-2012“, elaborat în iunie 2011–noiembrie 2012, autorii acestuia şi-au propus să evalueze măsurile întreprinse de către autorităţi în scopul conformării la hotărârile pronunţate de CtEDO împotriva sa. “La elaborarea studiului, am avut parte de multe surprize plăcute, dar şi de lucruri neplăcute”, recunoaşte Vlad Gribincea, preşedintele CRJM, în prefaţa lucrării.

CEDO vs legislaţia R. Moldova

Deşi legislaţia naţională permite aplicarea directă a tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor omului la care R. Moldova este parte, autorii studiului susţin că o analiză exhaustivă a modului în care judecătorii aplică CEDO nu a fost făcută, pe motiv că, până în 2012, practica judecătorească era insuficient de uniformă.

Totodată, potrivit persoanelor intervievate în cadrul elaborării studiului, la începutul anilor 2000, judecătorii considerau CEDO drept un instrument declarativ şi nu o aplicau. “Acest fapt este confirmat implicit prin numărul mare de hotărâri CtEDO, în care ultima hotărâre judecătorească naţională era luată de CSJ. Astfel, până în 2003, când a fost exclus recursul în anulare din procedura civilă, Procuratura Generală solicita, iar CSJ casa, prin recurs în anulare, hotărâri irevocabile civile, deşi părţile invocau deseori că acest procedeu este contrar art. 6 CEDO”, se spune în studiu. Mai mult, deşi cunoşteau acest lucru, judecătorii considerau că nu pot să nu aplice legislaţia naţională atât timp cât aceasta e în vigoare. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul admiterii nejustificate a revizuirilor.

Potrivit aceleiaşi surse, CEDO a început să fie tratată de către magistraţi cu o mai mare atenţie abia după 2004-2005, perioadă în care CtEDO a pronunţat mai multe hotărâri în cauzele moldoveneşti.

CEDO vs interesele statului

În 2007-2008, atunci când era vorba de procese care implicau pretenţii financiare majore împotriva statului sau interese politice deosebite, CSJ a luat o poziţie prin care a favorizat evident statul. “Întrebaţi cum putea fi explicată atitudinea deosebită a CSJ faţă de interesele statului, majoritatea intervievaţilor, inclusiv judecători, au susţinut că este vorba de mentalitatea sovietică, conform căreia interesele statului erau puse mai presus decât interesele persoanei”, se arată în studiu. Totodată, autorii lucrării explică acest lucru şi prin faptul că, după demiterea nemotivată a mai multor judecători în 2002-2004 (venirea PCRM la guvernare – n.r.), mulţi magistraţi nu mai aveau curajul să se opună statului.

În schimb, în cazurile care nu vizau compensaţii mari, începând cu 2007, CSJ a acordat compensaţii aplicând direct CEDO, deşi anterior refuza asemenea pretenţii, pe motiv că nu ar exista o prevedere expresă în acest sens. Potrivit studiului, în 2007, în cauza Ciorap (nr. 2) CSJ a acordat compensaţii pentru violarea art. 3 CEDO (interzicerea torturii – n.r.), iar CtEDO a salutat această practică. “Totuşi, se pare că CSJ a fost rezervată în extinderea acestei practici, iar judecătorii nu au fost informaţi de CSJ despre această schimbare a practicii”, se spune în lucrare.

CSJ, oglinda CEDO

După 2009, însă (venirea la guvernare a Alianţei pentru Integrare Europeană – n.r.), nu au fost constatate cazuri în care CSJ să ia evident poziţia statului. Ba mai mult, instanţa a început să facă mai des referiri la jurisprudenţa CtEDO. “Totuşi, mulţi intervievaţi au spus că referirile CSJ la jurisprudenţa CtEDO au fost deseori unele de blanchetă, care se repetau în mod stereotipizat în alte hotărâri similare. Au fost mai rare situaţiile în care referirile erau adaptate cauzei concrete, iar CSJ explica relevanţa jurisprudenţei CtEDO pentru cauza examinată”, se mai arată în studiu.

Dar, spre deosebire de magistraţii de la CSJ, puţini dintre colegii lor de la curţile de apel şi judecătoriile de sector cunosc jurisprudenţa CtEDO suficient de bine pentru a o aplica adecvat. Deşi acest fapt ar putea fi pus pe seama volumului mare de lucru, tolerării de către instanţele superioare a situaţiei existente, dar şi indiferenţei unor judecători, studiul constată că, în mod surprinzător, “judecătorii din Chişinău, care au cel mai mare volum de lucru, cunosc mai bine CEDO, comparativ cu cei din regiuni”.

Totodată, magistraţii de la instanţele de apel şi de la cele de sector au menţionat că preferă ca aplicarea CEDO să iasă din jurisprudenţa CSJ, dar aşa cum aceasta nu era suficient de uniformă, ei nu doreau să rişte, iar, ulterior, hotărârile lor să fie casate pe motiv de aplicare incorectă a legii.

În ultimii ani, însă, a fost observată o schimbare pozitivă în activitatea în ceea ce priveşte aplicarea CEDO. Spre exemplu, CSJ a actualizat periodic hotărârile sale explicative ca urmare a hotărârilor CtEDO în cauzele moldoveneşti, a elaborat hotărâri explicative noi pentru a asigura aplicarea adecvată a CEDO şi a iniţiat practica de elaborare a recomandărilor pentru unificarea practicii judiciare, inclusiv referitor la aplicarea directă a CEDO. Ba mai mult chiar, CSJ a recomandat aplicarea directă a CEDO în cauzele legate de schimbarea sexului, iar, în vara anului 2012, preşedintele CSJ şi Agentul guvernamental au făcut o recomandare comună cu privire la compensaţiile morale care urmează a fi acordate pentru violarea drepturilor garantate prin CEDO.

CEDO vs R. Moldova

Numărul de cereri în care R. Moldova a fost reclamată la CtEDO a crescut continuu până în 2009, când au fost depuse cifra-record de 1 322 de cereri, după care se atestă o uşoară scădere (Tabel nr.1). Respectiv, R. Moldova se află printre primele ţări după numărul cererilor depuse pe cap de locuitor. În 2011, ea s-a situat pe locul 3, cu indicele 2.88 cereri la 10 000 de locuitori, fiind acţionată la CtEDO de 3.5 ori mai des decât media (indicele mediu pe CtEDO în anul 2011 a fost de 0.79 – n.r.). Autorii studiului consideră că acest lucru “s-ar putea datora informării mai bune a societăţii despre activitatea CtEDO, dar şi unor disfuncţii serioase în sistemul de justiţie”.

Potrivit studiului, din cele 7 406 cereri moldoveneşti înregistrate între 1998 şi 2011, până la 31 decembrie 2011 CtEDO a finalizat examinarea a doar 42.5% dintre ele, iar la 1 ianuarie 2012, R. Moldova se afla pe locul 8 după numărul cererilor pendinte (în curs de examinare – n.r.) cu 4 261 de cereri la activ. “La acest capitol, R. Moldova depăşea ţări ca Franţa, Germania, Marea Britanie sau Bulgaria, care au o populaţie mult mai mare”, precizează experţii CRJM.

Cu toate acestea, nu toate cererile depuse împotriva R. Moldova au sorţi de izbândă, ba din contra (potrivit statisticilor din ultimii ani, peste 90% dintre cereri sunt declarate inadmisibile – n.r.). “Fenomenul ar putea fi explicat prin percepţia răspândită în R. Moldova că CtEDO acţionează ca o a patra instanţă, prin cunoaşterea insuficientă a CEDO de către avocaţi şi prin reducerea, în ultimii ani, a numărului cererilor depuse de avocaţi cu experienţă în reprezentarea la CtEDO”, consideră autorii lucrării.

300 de violări ale CEDO

Până la finele 2011, CtEDO a pronunţat 227 de hotărâri cu privire la cauzele moldoveneşti, capitol la care R. Moldova devansează ţări precum Elveţia, Olanda sau Spania, deşi acestea au ratificat CEDO cu mult înaintea R. Moldova şi care au o populaţie mai numeroasă (Olanda, spre exemplu, a devenit parte la CEDO încă în 1954, iar în privinţa ei au fost pronunţate 134 hotărâri – n.r.).

Dintre cele 206 hotărâri în care s-a decis fondul (altele fie au vizat satisfacţia echitabilă, au fost scoase de pe rol etc. – n.r.), doar în două cazuri (!) CtEDO a “achitat” R. Moldova. Procentajul sporit al hotărârilor prin care a fost constată a violare, în opinia autorilor studiului, ar putea fi explicat “prin caracterul evident al violărilor şi lipsa reacţiei autorităţilor, […] dar şi prin calitatea insuficientă a reprezentării Guvernului la CtEDO”. Totodată, în cele 204 hotărâri adoptate în favoarea reclamanţilor, au fost constatate peste 300 de violări ale CEDO (Grafic nr. 1).

Pe lângă aceasta, potrivit aceleiaşi surse, în baza celor 227 de hotărâri CtEDO pronunţate împotriva R. Moldova, Guvernul a plătit aproape 13 mln. de euro, 10 mln. dintre care au fost achitaţi în temeiul a doar trei (!) hotărâri. Acestea vizau relaţiile economice cu statul sau companiile de stat.

„Peste 9 mln. de euro au fost acordate în două hotărâri, în 2008. Această sumă era mai mare decât întreg bugetul instanţelor judecătoreşti moldoveneşti pentru acelaşi an”, menţionează autorii studiului.

Ce a urmat după hotărârile CtEDO?

Potrivit studiului, ca urmare a procedurilor CtEDO, judecătorii şi procurorii au admis majoritatea cererilor de redeschidere a proceselor judiciare,deşi în multe cazuri acest lucru s-a întâmplat cu întârziere.Totuşi “până la 1 septembrie 2012, în niciuna din cele 12 cauze cu privire la maltratare (redeschise – n.r.) nu a fost condamnată o persoană. Doar două cauze au fost transmise în instanţa de judecată. Într-o cauză, procesul judiciar a fost încetat pe motiv de expirare a termenului de prescripţie, iar în a doua cauză, încă nu a fost adoptată o hotărâre judecătorească. Aceste cifre sugerează că, deşi procedurile naţionale au fost reanimate, mulţi procurori nu au tratat aceste proceduri cu seriozitatea cuvenită”, se mai menţionază în studiu.

Cu urmare a hotărârilor CtEDO, statele trebuie să prevină încălcări similare, care poate presupune modificarea legii, a condiţiilor de detenţie sau a practicilor judiciare. Dar dacă R. Moldova şi-a modificat destul de repede legislaţia, în schimb condiţiile de detenţie în penitenciare nu s-au schimbat simţitor, iar practicile judecătoreşti generează încă multe probleme. Potrivit lui Vlad Gribincea, preşedintele CRJM şi unul ditre autorii studiului, activitatea judecătorilor de instrucţie şi a curţilor de apel în ceea ce priveşte arestarea şi interceptarea convorbirilor, reprezintă la moment călcâiul lui Ahile al justiţiei moldoveneşti. “Deşi prima hotărâre a CtEDO cu privire la motivarea insuficientă a arestărilor datează din 2005, hotărârile de arestare sunt încă prost motivate. La fel, deşi la începutul lui 2009 CtEDO a constatat că autorităţile moldoveneşti recurg prea des la interceptarea convorbirilor, numărul autorizărilor date de judecătorii de instrucţie după hotărârea CtEDO a rămas la acelaşi nivel, iar procentajul cererilor de interceptare admise chiar a crescut”, constată Gribincea.

Ombudsmanii vs violările CEDO

Potrivit aceluiaşi studiu, la 1 ianuarie 2012, pe rolul CtEDO se aflau mai mult de 150 000 de cereri, adică de trei ori mai mult decât a examinat CtEDO în 2011, număr care pune în pericol întregul mecanism instituit prin CEDO. Din acest motiv, Lord Woolf (în trecut, considerat cel mai important judecător al Angliei – n.r.) a recomandat, încă în 2005, recurgerea mai frecventă la serviciile ombudsmanilor naţionali şi la alte metode de soluţionare alternativă a disputelor. Totuşi, deşi avocaţii parlamentari există în R. Moldova mai bine de 14 ani, experţii CRJM menţionează că ei încă nu sunt percepuţi de societate ca un mecanism apt să remedieze la nivel naţional violarea CEDO, mai ales că legislaţia nu le permite să examineze majoritatea situaţiilor cu care poate fi sesizată CtEDO.

Cu toate acestea, ombudsmanii ar putea diminua numărul cererilor depuse la CtEDO, dar mai puţin în cazul R. Moldova. “Aportul lor în acest sens nu poate fi foarte eficient, deoarece majoritatea persoanelor care depun cereri la CtEDO […] se plâng de soluţiile instanţelor judecătoreşti şi este puţin probabil că vreun ombudsman va accepta să acţioneze ca un organ care reexaminează deciziile instanţelor judecătoreşti”, menţionează studiul.

Totodată, autorii lucrării subliniază că, „în cazul unor încălcări deosebit de grave, în scopul prevenirii abaterilor pe viitor, ar putea fi justificată sancţionarea vinovaţilor sau obligarea lor de a compensa, integral sau în parte, sumele plătite de stat în temeiul procedurilor CtEDO”.Totuşi, nicio persoană încă nu a fost încă sancţionată pentru încălcarea CEDO.

Nicolae CUŞCHEVICI
Acest articol a fost scris în cadrul proiectului “Contribuirea la executarea hotărârilor CtEDO de către R. Moldova”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova cu suportul HRGGP al Fundaţiilor pentru o Societate Deschisă

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *