Copiii deportărilor vor „zi de doliu”

«Noi, deportaţii, am fost în permanenţă nedreptăţiţi». «Zeci de ani căutăm dreptatea prin instanţele judecătoreşti, umblând pe drumuri, vară şi iarnă, prin călduri şi geruri insuportabile». «Copii trecuţi prin calvarul deportărilor, avem acum vârste cuprinse între 60 şi 90 de ani. Nu ne-a mai rămas atât de mult de trăit. Din an în an, rămânem tot mai puţini». «Vă mulţumesc din toată inima pentru crearea Comisiei de condamnare a comunismului din R. Moldova».

Aceste cuvinte pline de emoţie sunt fragmente din Adresarea Valentinei Sturza, preşedinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Moldova. În răvaşul adresat lui Mihai Ghimpu, Vlad Filat şi Dorin Chirtoacă, fosta deportată îşi exprimă dezacordul în legătură cu viitoarea dedicaţie, imprimată pe monumentul edificat în memoria persoanelor deportate. Ea crede că inscripţia care urmează să fie cioplită pe monument, «În memoria victimelor regimului stalinist», ar trebui înlocuită cu alta – «În memoria victimelor regimului comunist de ocupaţie». Valentina Strurza este de părere că inscripţia ar trebui să reflecte adevărul. «Nu Stalin a organizat deportările în Basarabia, ci comuniştii care erau atunci la guvernare», este argumentul acesteia.

13 iunie sau 6 iulie

Preşedinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici roagă membrii Parlamentului şi ai Guvernului să proclame «Zi de doliu» pe data de 13 iunie sau 6 iulie, când au avut loc tragicele deportări. «Anul trecut, s-au împlinit 60 de ani de la cel de-al doilea val al deportărilor (6 iulie 1949), când au fost expulzaţi cei mai buni gospodari. La anul se vor împlini 70 de ani de la primul val de deportări (13 iunie 1941), când au fost arestaţi toţi intelectualii basarabeni – primari, profesori, preoţi, deputaţi şi alţi demnitari cu funcţii înalte. Mulţi dintre aceştia au fost împuşcaţi, alţii judecaţi la ani grei de puşcărie, iar familiile au fost încărcate în vagoane mărfare, fiind duse în direcţii necunoscute», spune în adresarea sa Valentina Sturza. Preşedinta asociaţiei îşi exprimă indignarea în legătură cu faptul că, până în prezent, victimele represiunilor comuniste nu s-au bucurat de un monument al lor, înălţat în memoria celor împuşcaţi sau maltrataţi în Gulagurile siberiene.

Jumătate dintre deportaţi erau de etnie românească

Zilele trecute, membrii Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar au făcut publice mai multe date importante, la care au avut acces după desecretizarea arhivelor ministerelor din R. Moldova. Istoricii au descoperit că în lagărele de concentrare cei mai mulţi erau ţărani săraci sau din clasa de mijloc, iar jumătate dintre cei deportaţi erau moldoveni, de origine etnică românească.

Vicepreşedintele Comisiei, Igor Caşu, spune că, deşi în istoriografia sovietică persoanele deportate erau considerate oameni înstăriţi, «culaci», arhivele MAI demonstrează că majoritatea dintre ei erau ţărani simpli. «Nu vrem să facem din aceştia eroi, dar nici să-i numim trădători nu putem, precum i-a calificat regimul. Ceea ce este important e că, după 1956, au fost eliberaţi din aşa-numitele aşezări speciale, dar niciodată nu au fost reabilitaţi. Ei au fost lipsiţi de drepturi în toată perioada sovietică: copiii lor nu puteau să înveţe în instituţii superioare de învăţământ, să aibă funcţii de răspundere”, a declarat Igor Caşu.

«Condamnaţi pentru că erau normali»

În scrisoarea sa, Valentina Sturza îşi exprimă speranţa că acum, când se vor examina dosarele secrete din arhivele Securităţii şi ale MAI, vor ieşi la suprafaţă criminalii şi vinovaţii de genocidul comis asupra populaţiei basarabene, asupra celor care, fără nicio vină, erau judecaţi de «dvoika» sau «troika» la ani grei de puşcărie, împuşcare sau aruncare de vii în gropi cu var, copiii, bătrânii, invalizii – la deportări în pustiurile Kazahstanului şi în Siberia de gheaţă.

Doar în perioada august 1937 — noiembrie 1938, la ordinul Troikăi NKVD-ului din RASSM, au fost împuşcate peste 2400 de persoane, iar 230 au fost deportate în lagărele de concentrare staliniste, arată datele prezentate de Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar, în urma examinării arhivelor.

«Motivele condamnărilor sunt ridicole. Oamenii erau condamnaţi pentru că erau normali, puneau întrebări şi nu acceptau realitatea. Deseori erau învinuiţi de spionaj, sau pentru că preziceau căderea regimului», a declarat istoricul Gheorghe Negru.

«Rastrelul» era sentinţa obişnuită

Troika Specială era formată din ministrul de Interne, procurorul general şi primul-secretar al Partidului Comunist, organ paralel cu sistemul judiciar, având sarcina de pedepsire rapidă a «elementelor antisovietice». Troika se întrunea de 2—3 ori pe zi, pentru a decide soarta a sute de oameni. Uneori, numărul şedinţelor putea să ajungă şi până la 11. Cea mai obişnuită sentinţă a Troikăi era «rastrelul», adică împuşcarea, şi doar rareori oamenilor li se confisca averea sau erau trimişi în lagăre, susţin membrii Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar.
Foştii deportaţi doresc decizii obiective

„E foarte dureros când îţi aminteşti că fără nici o milă au fost trimise la moarte zeci şi sute de mii de persoane nevinovate, considerându-le duşmani ai poporului, printre care erau bătrâni, copii şi invalizi. Toţi au fost supuşi unor tratamente inumane şi degradante, fiind ulterior plasaţi intenţionat în categoria celor care nu mai aveau dreptul la existenţă”, spune femeia care, deşi era copil, a fost tratată ca un duşman al poporului. «Scoaterea de la secret a dosarelor va da posibilitate de a afla numele mai multor persoane implicate în genocidul comis asupra poporului băştinaş. Mulţi dintre copiii şi nepoţii foştilor demnitari, care au participat activ la deportări, la foametea organizată şi alte fărădelegi, acum ocupă în organele principale de stat funcţii importante (părerea mea), de aceea cred că guvernarea actuală va întreprinde măsuri asupra acestor persoane şi se vor pronunţa decizii obiective», spune Valentina Sturza.

Tatiana EŢCO