Cine vine?
O masă de aer polar trece peste noi în aceste zile. Meteorologii spun că şi săptămâna care urmează va fi destul de rece, iar la altitudini mari, de peste 1 800 metri, se aşteaptă şi ninsori.
A venit, deci, timpul, să gândim şi noi la rece, chiar dacă, se pare, nu avem şanse să atingem performanţa olandezului Wim Hoj care, datorită unei tehnici de meditaţie tibetane numită tumo, practicată în special de călugării din mânăstirile de pe „acoperişul lumii”, a devenit primul om care a reuşit să stea într-o baie de gheaţă tocmai o oră şi 12 minute, fără a suporta consecinţe. Hoj, potrivit presei străine, este singurul european care practică tumo. Tocmai din acest motiv, ziceam, avem prea puţine şanse să atingem performanţa lui Hoj. Şi nu pentru că nu am fi europeni, ci pentru că, rareori, preferăm să gândim la rece.
După 7 ani de comunism, care a multiplicat corupţia şi sărăcia din R. Moldova, apropiatele alegeri parlamentare ar putea deveni un prilej de baie cu gheaţă pentru toţi cei care nu mai pot suporta condiţia umană în care îşi trăiesc viaţa. Datorită şocului social, pe care îl trăiesc cetăţenii R. Moldova, sub regimul PCRM, se pare că tocmai acest partid, fără să vrea, le creează oamenilor condiţia de a gândi la rece.
Avalanşa evenimentelor cu tentă electorală, care se produc în R. Moldova în fiecare zi, mariaje, divorţuri, sinucideri sau chiar asasinate politice, demonstrează că tema electorală stăpâneşte aerul rece, dar nu şi gândirea la rece, din societate.
Cine vine în 2009? Chiar dacă deocamdată nu descoperim această întrebare, sau variante de răspunsuri la ea, pe panotajul stradal, în fiecare casă de oameni normali ea se face tot mai frecvent auzită.
O ştire mediatizată recent ne readuce iarăşi cu gândul la concetăţenii noştri plecaţi la muncă peste hotare. Ei care, în perioada ianuarie-iulie 2008, au transferat, doar prin intermediul băncilor comerciale, suma de 929, 47 mil. USD (în realitate cifra de mult mai mare, date fiind şi căile alternative de transmitere a banilor către cei de acasă), cu 55% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, despre ce vorbesc serile în casele stăpânilor lor de la Roma, Madrid, Paris, Istambul sau Varşovia?
„Cel mai des, – îmi spunea, cu o ocazie, Lidia Cociu, din Cantemir, stabilită de câţiva ani la Capri, Italia, – vorbesc cu cei de acasă. În fiecare zi vreau să ştiu ce face Ionuţ şi Evelina. Vreau să ştiu cum se simte mama mea, care îmi creşte copiii. După aceste discuţii, urmează multă tăcere”. De ani de zile, sute de mii de basarabeni comunică la fel cu lumea din jur. Sute de nume, oameni cu multă demnitate, deşi au plecat, ar putea reveni mai bine pregătiţi, mai moderni şi mai performanţi la guvernare.
De mai mulţi ani, cei plecaţi la muncă în străinătate şi-au asumat, involuntar, rolul statului care nu le-a putut asigura lor şi familiilor lor, condiţii de viaţă. Deşi eforturile acestora, exprimate în remitenţe, constituie, potrivit datelor unui raport al Băncii Mondiale, cea mai mare pondere valorică din lume în Produsul Intern Brut (PIB), însemnând 36,2% din PIB, la alegeri, buletinele lor lipsesc aproape cu desăvârşire din urnele de vot.
S-ar putea ca, în cazul celor plecaţi, întrebarea „cine vine în 2009?” să rămână una neimportantă, deoarece incertitudinea în care trăiesc în ultimii ani le aduce nu doar un sfâşietor discomfort moral, ci şi mai multe imposibilităţi fizice, atunci când ajunge vorba despre scrutin. Pe de altă parte, nici cei de acasă, nu valorifică relaţia cu cetăţenii plecaţi. Reiese că avem nevoie de ponderea lor în PIB, nu şi de puterea lor de a schimba regimul politic din R. Moldova. Deşi au existat mai multe declaraţii despre o eventuală colaborare a unor partide din R. Moldova cu cei plecaţi la muncă peste hotare, lucrurile s-au precipitat, deşi a venit deja timpul să gândim la rece. În aceste condiţii, de ce nu am valorifica varianta inversă, adică de ce nu am promova o listă a celor plecaţi, pentru care, sigur, ar vota familiile lor, rămase acasă? S-ar putea ca o astfel de listă să devină una aptă să consolideze societatea care nu se poate aduna în jurul unei singure formaţiuni politice de orientare democratică. Milionul plecat, oameni tineri, cei mai activi din punct de vedere economic, au lăsat acasă circa două milioane de părinţi şi copii, care, în eventualitatea unei liste comune, a celor care îi hrănesc, le cumpără haine, rechizite şcolare, telefoane mobile, maşini de spălat sau vreo văcuţă, la casă, ar vota pentru ei. În acest proiect nu ar trebui să pornim de la premisa că cei plecaţi efectuează în străinătate munci necalificate, că, chiar dacă, acasă, au fost profesori, doctori, ingineri sau artişti, acolo sunt casnice sau constructori, pierzând, astfel, din performanţele profesionale. Or, chiar dacă e aşa, Europa i-a învăţat să vadă cu ochi critici viaţa de acasă, iar acest lucru i-a făcut mai insistenţi şi mai temerari în intenţiile lor de a schimba situaţia din satele şi oraşele lor de baştină.
O listă electorală a gastarbaiterilor ar consolida, poate, votanţii din R. Moldova. Pe de o parte, ei ar încerca să-i aducă la guvernare pe cei care, în ani grei de sărăcie, i-au asigurat cu de toate, îndurând despărţirea de cei dragi, pe de altă parte, ajunşi la guvernare, mulţi dintre cei plecaţi ar încerca să aducă, fără ajutorul comuniştilor, Europa la noi acasă.
Implicarea celor plecaţi în viaţa politică din R. Moldova ar reduce, poate, cota de 80% din numărul populaţiei care tind să plece peste hotare, după cum anunţă studiul „Fenomenele demografice în R. Moldova prin prisma cetăţenilor ţării”, realizat în august-septembrie de Agenţia de Rating şi Investigaţii „Fin-Consultant RI”.
Studiul arată că motivele pentru care lumea părăseşte R. Moldova nu sunt doar veniturile mici şi condiţiile proaste de viaţă, ci şi situaţia social-politică, şi gradul redus de educaţie şi cultură. Potrivit aceluiaşi studiu, doar 22, 3% dintre cei intervievaţi doresc să muncească şi să trăiască în R. Moldova. Chiar dacă am rămâne doar 22,3%, cine vine în 2009?
Aneta Grosu
