Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cine sunt şi ce averi…

Cine sunt şi ce averi au candidaţii înscrişi în cursa electorală pentru alegerile primarului de Chişinău

Alegerile locale noi în municipiile Chişinău şi Bălţi vor avea loc pe data de 20 mai 2018. În cursa electorală pentru şefia Capitalei sunt înregistraţi 7 candidaţi, iar alţi 4 candidaţi au anunţat că se vor înscrie în lupta pentru funcţia de primar general de Chişinău. Cei care vor să devină aleşi locali au astăzi ultima şansă să se înscrie în lupta pentru şefia Capitalei. Comisia Electorală Centrală (CEC) încheie joi, 19 aprilie 2018, primirea dosarelor pentru înregistrarea în alegerile pentru Primăria Chişinău.

În cursa electorală pentru Primăria Chişinău, CEC a înregistrat primii 7 candidaţi. Cei care vor depune dosarele de înscriere în cursă pe parcursul zilei de 19 aprilie vor fi confirmaţi de CEC abia săptămâna viitoare. ZdG vă propune să-i cunoaşteţi pe toţi cei 11 candidaţi care au anunţat că-şi doresc să gestioneze capitala. Primarul ales va avea un mandat de un singur an, adică până în 2019, atunci când vor avea loc alegeri locale ordinare în toată republica. Tot un mandat de un an va avea şi primarul de Bălţi.

Cei 7 candidaţi înregistraţi de CEC

Valeriu Munteanu, candidatul Partidului Liberal (PL), este jurist. Şi-a început activitatea politică în 2009, devenind deputat în Parlament. În 2015-2017, a fost ministrul Mediului al R. Moldova în Guvernele Streleţ şi Filip, propus de PL. În mai 2017, îşi dă demisia din funcţia de ministru şi se retrage din coaliţia de guvernare. Conform declaraţiei de avere şi interse personale pentru 2016, Munteanu ar fi primit un salariu de ministru în valoare de 118 388 mii de lei. Munteanu a mai primit o indemnizaţie de 19 170 mii de lei la eliberarea din funcţie. Acesta deţine o casă de locuit, alte două bunuri imbobile şi o maşină Volvo XC90, cumpărată în 2015.

Andrei Năstase, candidatul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA), este jurist de profesie. A fost procuror până în aprilie 2000, apoi vicedirector al Companiei de stat „Air Moldova”. În urma unui contract cu Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile, o companie înregistrată în Germania, Unistar Ventures Gmbh, a preluat 49% din „Air Moldova” contra sumei de 2,3 milioane USD. Celelalte 51% erau deţinute de Guvern. Năstase a lucrat la Air Moldova până în 2002, când instanţele de judecată au decis desfiinţarea întreprinderii moldo-germane. Punctul final l-a pus CtEDO care, în decembrie 2008, a decis despăgubirea firmei fondate în Germania cu 6,7 milioane de euro. În faţa magistraţilor de la Strasbourg, Unistar Ventures Gmbh a fost reprezentată de avocaţii Vitalie Nagacevschi şi Andrei Năstase care, din 2002, deţine licenţă de avocat. Năstase a fost avocat în cazul lui Viorel şi Victor Ţopa, condamnaţi la închisoare de justiţia din R. Moldova. Năstase locuieşte într-o casă de lux din oraşul Codru. Casa este înregistrată pe numele mamei sale, Ana, de 76 de ani. Pensionara stă însă în satul de baştină, Mândreşti, Teleneşti, şi nu în casa de la Codru. Conform datelor cadastrale, imobilul valorează 2,23 milioane de lei şi are o suprafaţă de 156 metri pătraţi.

Ion Ceban este candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM). În 2010-2015, a ocupat funcţia de viceministru al Educaţiei, Tineretului şi Sportului. În 2012, devine secretar al PSRM, iar din 2017 până în aprilie 2018 a fost purtător de cuvânt al preşedintelui Igor Dodon. Din 2015, este consilier din partea PSRM în Consiliul Municipal Chişinău (CMC). Ceban a declarat venituri de peste 34 mii de lei pentru 2017, bani obţinutţi de la Aparatul Preşedintelui. Tot în 2017, a primit 20,749 mii de lei de la CMC. Socialistul Ion Ceban deţine un apartament, un teren şi un autoturism SKODA Kodiaq – cumpărat în anul 2017.

Victor Strătilă, din partea Partidului Verde Ecologist, a fost vicepreşedintele Comisiei Naţionale de Integritate (CNI). În 2017, el a ratat concursul pentru funcţia de preşedinte al ANI. Din 2013, a deţinut funcţia de vicepreşedinte al CNI. Până a ajunge la CNI, Strătilă a fost avocat şi consultant în cadrul unor proiecte UE în R. Moldova. În declaraţia de avere şi interese personale pentru 2017, Strătilă indică un apartament cu valoarea cadastrală de 180 mii de lei şi 7 terenuri agricole. Candidatul la şefia Primăriei Chişinău conduce o Toyota Corolla. În 2015, Strătilă a cumpărat un elicopter Ka-26, produs în 1975. Acesta intrase în posesia aparatului de zbor în urma unei licitaţii pe care şi-a adjudecat-o contra sumei de 103 mii de lei. Strătilă spunea atunci că a cumpărat elicopterul având „intenţia nobilă de a reabilita nava” de producţie sovietică, el fiind pilot, absolvent al Şcolii Militare Superioare de Pilotaj din Saratov, Rusia.

Reghina Apostolova este candidata Partidului „Şor”. Apostolova s-a născut în Siberia, din părinţi deportaţi. A fost profesoară, apoi directoarea Liceului Teoretic „Natalia Gheorghiu”, unde a lucrat timp de 46 de ani. Din 2015, este viceprimară de Orhei. În cadrul Primăriei Orhei, Apostolova este responsabilă de sfera socială şi infrastructură. Reghina Apostolova figurează în primul raport KROLL privind „furtul miliardului”. Numele Reghina Apostolova apare în lista de persoane private care, în 2013, au cumpărat acţiuni de la Banca Socială şi Unibank, pe bani împrumutaţi de la off-shore-uri britanice, folosind conturi în banca letonă ABLV Bank.

Alexandr Roşco este membru al grupului „Antifa”, canidat al Partidului „Casa Noastră Moldova” pentru alegerile locale din 20 mai 2018. Partidul care l-a înaintat pe Roşco este condus de fostul comunist Grigore Petrenco. Roşco a candidat şi pentru funcţia de primar al satului Ochiul Roşu, raionul Anenii Noi.
Vasile Costiuc este preşedintele partidului „Democraţia Acasă”, formaţiune care nu participă activ la viaţa politică din Moldova.

Cei 5 candidaţi care au spus că se vor înscrie în cursa electorală

Silvia Radu a spus că se va înscrie în cursa electorală pentru Chişinău, în calitate de candidată independentă. Silvia Radu, care exercită funcţia de primară generală interimară de Chişinău, a fost şi candidată independentă la funcţia de preşedinte al Moldovei. Fosta administratoare a companiei „Red Union Fenosa”, care a ridicat un salariu de 430 de mii de lei pe lună, deţine în Chişinău o casă de locuit, un garaj şi două apartamente. Împreună cu soţul său, Radu este fondatoare la firma „Radu-Agro”, cu activităţi declarate în „cultura strugurilor”. În 2017, Silvia Radu a primit un salariu de peste 13 mii de lei de la Primăria Chişinău, conform declraţiei de avere şi interese personale. Familia sa deţine trei autoturisme de marcă Audi A8, Ford Transit şi W Pasat.

Constantin Codreanu este candidatul Partidului Unităţii Naţionale (PUN) la alegerile noi din Chişinău. Codreanu, născut în Moldova, este deputat român din partea Partidului Mişcarea Populară în Camera Deputaţilor de la Bucureşti, ales în anul 2016. Acesta mai deţine şi funcţia de preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Parlamenul României şi e cunoscut pe ambele maluri ale Pruturi ca fiind militant pentru unirea Republicii Moldova cu România. Potrivit declaraţiei de avere pentru anul 2017, Constantin Codreanu a ridicat un salariu de 94,745 mii de lei româneşti, adică circa 426,353 mii de lei moldoveneşti. Codreanu deţine o casă de locuit în Bilicenii Noi, primită moştenire în anul 2014.

Maxim Brăila este candidatul Partidului Popular din R. Moldova (PPRM) pentru funcţia de primar de. Chişinău. Miercuri, 18 aprilie, acesta a anunţat că va depune actele pentru a fi înregistrat în cursa electorală din 20 mai 2018. Brăila este vicepreşedintele PPRM şi preşedintele organizaţiei de tineret a formaţiunii. S-a născut la Chişinău în 1992. În 2011, atunci când a fost cel mai tânăr candidat la alegerile locale pentru Chişinău, Maxim a spus că este adeptul doctrinei social-democrate, îl admiră pe Vladimir Putin şi vorbeşte limba moldovenească.

Alexandra Can, vicepreşedinta Partidului Naţional Liberal din Moldova (PNL), şi-a depus dosarul la CEC pentru a fi înregistrată în cursa electorală pentru funcţia de primar de Chişinău. Astfel, Can devine al 3-lea candidat unionist înscris în lupta electorală, după liberalul Valeriu Munteanu şi reprezentantul PUN, Constantin Codreanu. În anul 1999, Alexandra Can a fost ministrul economiei şi comerţului în guvernul Ion Sturza. Este economist de profesie şi directorul general al întreprinderii „Artima” SA. Alexandra Can este preşedinta Asociaţiei Patronale din Industria Uşoară din Moldova.

Alt candidat care și-a anunțat intenția de a concura independent pentru funcția de primar de Chișinău este Sergiu Tofilat, expert în domeniul energetic și activist civic. Sergiu Tofilat este preşedintele Comunităţii pentru Advocacy şi Politici Publice „WatchDog.md”.

Cei care intenționează să candideze independent sunt obigați de CEC să colecteze câte 10 mii de semnături de la cetățenii cu drept de vot din Chişinău.

Acest articol este scris în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi democratic: contribuţia societăţii civile” susţinut financiar de Ambasada Olandei prin Programul Fondului de Responsabilitate. Opiniile exprimate în acest articol nu neapărat exprimă poziţia finanţatorului.