Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cine sunt proprietarii de media…

Cine sunt proprietarii de media din R. Moldova?

În R. Moldova se constată o abordare superficială a transparenţei proprietăţii mass-media în legislaţia actuală, fapt ce duce la necunoaşterea de către consumatori a adevăraţilor proprietari ai instituţiilor mass-media. Aceasta a fost concluzia principală a unui studiu elaborat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi prezentat marţi, 20 noiembrie.

În cadrul mesei rotunde cu genericul “Un cadru legal mai bun pentru îmbunătăţirea transparenţei proprietăţii mass-media” a fost lansat studiul CJI “Transparenţa proprietăţii mass-media în R. Moldova”. De asemenea, au fost puse în discuţie amendamente la Codul Audiovizualului elaborate de experţii Centrului în vederea îmbunătăţirii reglementărilor existente privind transparenţa proprietăţii mass-media. La eveniment au participat, printre alţii, Marian Pocaznoi, preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), şi Chiril Lucinschi, preşedintele Comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media.

Să nu ne ascundem după deget

Liliana Viţu Eşanu, directoarea de dezvoltare strategică a CJI, a motivat necesitatea studiului prin faptul că instituţia pe care o reprezintă doreşte să se obţină o transparenţă maximă în ceea ce priveşte proprietatea mass-media.

Chiril Lucinschi a precizat însă că nu trebuie să ne ascundem după deget şi să acuzăm lipsa de transparenţă, “pentru că noi cunoaştem ce şi cui aparţine în ţara asta. Se creează impresia că noi ne aflăm la etapa de a căuta şi nu facem referire la multiplele interviuri şi articole în care proprietarii au recunoscut că sunt proprietari”. “Tema pusă în discuţie este una foarte importantă”, a recunoscut Marian Pocaznoi.

Studiul “Transparenţa proprietăţii mass-media în R. Moldova” a fost elaborat de către Doina Costin şi Mamuka Andguladze, cu contribuţia lui Victor Gotişan. Experţii au recomandat unificarea terminologiei în legislaţia moldovenească privind activitatea sociertăţilor comerciale, inclusiv a mass-media, completarea Codului audiovizualului cu prevederi care să oblige radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii să furnizeze CCA, atât la etapa depunerii dosarului de participant la concursul de licenţiere cât şi anual, după obţinerea licenţei de emisie sau a autorizaţiei de retransmisie, informaţia despre proprietarii lor legali şi beneficiari.

Despre propunerea lui Filat

„Dacă nu ştim cine sunt proprietarii adevăraţi ai mass-mediei, atunci am putea foarte uşor să avem un singur proprietar în timp, care să dicteze politica editorială fără ca să îşi dea seama de acest lucru consumatorul de masă. Fiţi de acord că astăzi marea majoritate privesc televizorul şi înghit ceea ce li se dă fără ca să treacă prin sita critică a gândirii lor”, a spus expertul în mass-media, Ion Bunduchi.

La eveniment s-a discutat şi despre recenta propunere a premierului Vlad Filat de a interzice ca, în special, instituţiile mass-media să aibă proprietari în zonele off-shore. Jurista Doina Costin a ţinut să precizeze că din punctul său de vedere, “juridic vorbind”, propunerea nu este una foarte bună. “Eu văd o problemă foarte mare să vii ca legiuitor şi să spui companiilor: “de azi înainte treaba ta ce faci: vinde business-ul, vinde afacerea, pentru că aşa vrea legea, să te interzică.” Eu văd o mare problemă şi o eventuală suită de dosare la CEDO în cazul adoptării unei astfel de legislaţii. Este vorba de dreptul la proprietate”. O soluţie ar fi, în opinia Doinei Costin, obligarea instituţiilor mass-media prin lege ca să-şi declare proprietarii, indiferent dacă aceştia vin din zone off-shore sau nu.

CJI a atras totodată atenţia asupra riscurilor pe care le prezintă pentru pluralismul media şi libertatea de opinie concentrarea media în mâinile unuia sau ale mai multor grupuri de interese.

V.M.