Cine ne-a furat memoria istorică? (sondaj)

Avem nevoie de o Zi a Memoriei în R. Moldova?

Sergiu Musteaţă, istoric

Sigur că da. După atâtea suferinţe e şi firesc să avem nevoie. Dar nu se vrea. Politicienii noştri nu au tărie de caracter şi curaj. Singurul care a încercat să spargă tiparele sovietice şi să aşeze lucrurile în albia lor a fost liderul PL, Mihai Ghimpu, pe când deţinea interimatul funcţiei de şef de stat. Şi primii care l-au «bătut» au fost colegii săi de Alianţă, după care a venit şi Curtea Constituţională cu o decizie absolut ne-juridică. Caracterul şi curajul în politică sunt lucruri mari. De ce Nazarbaev, care este un apropiat al Kremlinului, a putut institui în Kazahstan o Zi de Pomenire a Deportaţilor, cu monumente, solemnităţi etc.? Pentru că este un politician cu verticalitate şi greutate. Noi nu-i avem. La noi, toate tragediile care s-au întâmplat după 28 iunie 1940 sunt politizate până peste cap. Unii se autoidentifică cu regimul sovietic şi se opun recunoaşterii crimelor comunismului, alţii le speculează în interesul lor electoral. Şi mai departe nu se merge. Din păcate, asta e.

Valentina Sturza, Asociaţia Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici

De mult era cazul. Dacă nu ar fi fost trădat guvernul Druc, poate că se rezolva problema la începutul anilor ‘90, însă, după intrarea la guvernare a huntei agro-comuniste, în 1994, lucrurile, în loc să se simplifice, s-au complicat. Din 2001 până în 2009, în genere nu am avut cu cine discuta la acest subiect. S-a schimbat cât de cât situaţia după 2009, însă, reticenţele clasei politice faţă de deportaţi rămân, deşi acum suntem trataţi cu mai multă îngăduinţă. Personal, am scris la Guvern şi am cerut să declare una dintre zilele marilor deportări – 13 iunie sau 6 iulie – Zi de Doliu sau Ziua Memoriei, dar fără răspuns. Am scris şi la Primărie să denumească o stradă, mai aprope de Gară, în amintirea deportaţilor, dar nici de aici nu ni s-a răspuns. Păcat, pentru că sunt morţii noştri. Şi au pătimit pe nedrept. Deportările au fost un adevărat iad, care poate fi asemănat doar cu holocaustul evreilor. Numai că evreii nu-şi uită morţii.

Mihai Cernenko, analist politic

Răspunsul este «da». Dar problema, până la urmă, se opreşte în clasa noastră politică. Mulţi nu au evadat încă din prizonieratul ideologiei sovietice. Ei privesc morţii selectiv, ca şi pe cei vii. După criterii politice. Singurii morţi pe care îi recunosc sunt cei de la cimitirul militarilor sovietici. Pentru ei nu există foametea din 1946-1947, nu există deportările, nu există 28 iunie. Ei trăiesc în afara istoriei acestui stat. E foarte complicat să poţi înţelege, la o distanţă de 20 de ani de independenţă, logica acestor politicieni. Felul lor de a fi în raport cu morţii este şi el o dovadă a faptului că servesc alte interese. Cred că Ziua Memoriei ar trebui să înceapă de pe 13 iunie şi să culmineze pe 6 iulie, care ar trebui să fie o Zi de Doliu. Dacă Alianţei îi este greu să instituie o Zi a Memoriei, atunci s-o facă preşedintele. Aşa cum s-a făcut în mai multe state ex-sovietice. Cei din lumea celor morţi au nevoie de neuitare, ca şi cei din lumea asta.

Elena Postică, Muzeul Naţional de Istorie

Îmi amintesc, în 1989, la 40 de ani de la deportările din 1949, a existat o iniţiativă ca 6 iulie să fie decretată Zi a Memoriei. Dar undeva, cineva, s-a poticnit. După 1994 a fost şi mai puţin posibil acest lucru, deşi, neoficial, 6 iulie a fost mereu consemnat la Chişinău. Însă, nu e târziu să se revină la subiect. O Zi a Memoriei, după câte s-au întâmplat, trebuie să existe, mai ales că cei care au suferit nu au fost selectaţi după criterii etnice. Tragedia a fost una generală. Obligaţia faţă de cei pierduţi în deportările staliniste rămâne. Deportăţii fac parte din trecutul nostru şi memoria lor trebuie eternizată. Dacă partidele din Alianţă nu se pot înţelege, decizia ar urma s-o ia preşedintele, care nu e membru al niciunui partid. Dacă şi aici nu se rezolvă, iniţiativa trebuie pornită de jos, ca la sfârşitul anilor ‘80, cu implicarea societăţii civile, uniunilor profesionale, uniunilor de creaţie… Deşi, o decizie oficială ar fi mult mai onorabilă.