Cine dictează tarifele în Chişinău?
Dezbateri electorale cu candidaţii la Consiliul municipal Chişinău
COR.: — Reprezentaţi partidele cu şanse reale de constituire a viitoarei majorităţi în Consiliul Municipal Chişinău (CMC). Aveţi mai multe proiecte ambiţioase şi vreau să vă întreb de unde veţi lua bani? Bugetul pentru 2011 se ridică la 2 mlrd lei, deficitul bugetar fiind de peste 400 mil., iar banii contează…
G.I.: — În condiţiile în care legislaţia rămâne cea care este, PLDM are 3 soluţii de majorare a veniturilor. Prima: relansarea economică. Prin majorarea cu 10% a salariului mediu şi cu 10% a ratei de ocupare a forţei de muncă, vom aduce suplimentar în buget 1 mlrd de lei, principala sursă fiind noile locuri de muncă. Propunem crearea a 3 zone industriale şi punerea la dispoziţia businessului mic şi mijlociu a celor peste 1 mil. m.p. de spaţiu nelocativ, rămas în paragină, cu două condiţii: asigurarea locurilor de muncă şi activarea în regim legal. A doua sursă ar fi patrimoniul municipal. Astăzi avem în proprietatea municipiului circa 2 mil. m.p. de spaţii locative nefolosite, avem rezerva funciară de circa 1000 ha de terenuri care nu se folosesc în niciun fel, avem circa 60 ha de terenuri aflate în proprietate publică, dar ocupate de agenţi economici fără a plăti vreo taxă, după care vin spaţiile de parcare, spaţiile verzi, care vor fi reamenajate…
I.G.: — De la 1 ianuarie 2012 vom avea un supliment la buget de peste 500 mil. de lei din contul majorării cu 12% a impozitului pe venit pentru persoane juridice. Şi investiţiile din parteneriatul public-privat, şi proiectele investiţionale din străinătate, şi licitarea terenurilor… În bugetul pentru 2011, de la licitarea terenurilor, avem un venit de peste 130 mil. de lei.
V.V.: — O soluţie de suplimentare a bugetului ar fi şi revederea taxelor locale…
COR.: — La care servicii ?
V.V: — La amenajare, apă etc. O parte, posibil, vor rămâne cum sunt, dar o parte ar putea fi majorate…
COR.: — Este poziţia PD? Există concurenţi electorali care, dimpotrivă, promit reducerea taxelor la apă, agent termic, gaze, pe motiv că sunt majorate nejustificat.
I.G.: — Să fim realişti. Nu de CMC depind taxele. Există factori externi: gazele, curentul electric sunt importate…
COR.: — Da, dar reducerea poate fi făcută din contul raţionalizării întreprinderilor prestatoare de servicii: lichidarea Termocomului, trecerea atribuţiilor acestuia la CET-uri, comasarea lor cu Apă-Canal şi, de aici, optimizarea cheltuielilor şi reducerea preţurilor la servicii…
I.G.: — Întreprinderile sunt cu subordonare diferită. CET-urile nu se subordonează Primăriei…
COR.: — Interzice cineva CMC să se adreseze Guvernului şi să găsească, în comun, o soluţie?
G.I.: — Există peste tot rezerve. Sunt blocuri locative în Chişinău unde au fost instalate puncte termice individuale şi unde facturile s-au redus cu 20-25%, fără micşorarea preţului la gigacalorie. Şi Termocomul are posibilităţi financiare şi tehnice să facă acest lucru. E cazul să vedem de ce nu face. Sau la apă: din 10 litri de apă pompaţi din Vadul lui Vodă, 7 se pierd pe drum, până la intrarea în bloc. Sau: diferenţele dintre contoarele comune şi cele individuale sunt de până la 30%. Există şi aici rezerve, care trebuie analizate.
COR.: — Cine s-o facă? Consilierii municipali delegaţi ca membri în Consiliile de administrare ale acestor întreprinderi nu-şi fac treaba. Sunt remuneraţi din fondurile întreprinderilor şi, luând banul, închid ochii şi merg mai departe…
V.V..: — Cred că întreg sistemul de servicii – nu doar apa şi căldura, trebuie, în esenţă, revăzut şi reorganizat. Nu există transparenţă.
G.I.: — Acestea se întâmplă pentru că Primăria este mai mult o succesoare a Gorispolkom-ului, decât o instituţie publică de tip european.
COR.: — CMC e altfel?
G.I.: — Consiliul? Da, este aici şi vina CMC, pentru că Consiliul trebuie să decidă cum trebuie să fie Primăria. Iar Primăria are prinse de gât numeroase întreprinderi municipale, care activează într-o economie de piaţă, dar fără concurenţă şi fără indicatori de performanţă. Şefii acestor întreprinderi trebuie să aibă semnate cu Primăria contracte de management, iar salariul lor şi al angajaţilor să fie dependente de performanţa întreprinderii pe care o conduc…
COR.: — Ce va fi cu transportul public, că şi aici costurile cresc? Ar fi o soluţie privatizarea? Există voci care spun că Primăria ar cheltui mult mai puţin, achitând anual prestatorilor de servicii o anumită sumă pentru acoperirea diferenţei la costurile de călătorie în transportul public decât întreţinând aceste întreprinderi…
G.I.: — Să nu credem că, dacă privatizăm anumite entităţi economice, le facem imediat mai eficiente, chiar dacă există rezerve. Vă dau un exemplu: parcul urban de autobuze. Nu cred că poate fi eficientă sitiuaţia în care 10 oameni deservesc 9 unităţi de transport…
I.G.: — La etapa următoare accentul va fi pus pe modernizarea transportului public şi pe confort. Proiectul cu cele 102 troleibuze noi va fi extins şi asupra altor categorii de transport.
COR.: — Cum rămâne cu drumurile?
G.I.: — Dacă mergem pe varianta reparaţiilor din venituri curente, vom repara cel mult 2-3 străzi pe an din totalul de 700.
COR.: — De ce reparăm prost? Mă refer şi la drumuri, dar şi la pavarea trotuarelor, unde nisipul e la putere… După o vară-iarnă, toate trebuie reluate de la «0».
I.G.: — La noi tehnologiile au rămas vechi, drumurile, trotuarele nu au fundaţie capitală…
G.I.: — Există două probleme: suntem săraci şi vrem să rezolvăm problemele cu puţini bani, făcând repede un drum, un trotuar; tehnica s-a învechit, angajaţii au rămas cei din anii ‘70…
COR.: — Spălările de bani la drumuri au rămas şi ele vechi. Sau nu e o problemă?
G.I.: — Întrebarea ar trebui adresată procurorilor.
COR.: — Cum rezolvăm, totuşi, problema drumurilor?
G.I.: — Pentru asta ar trebui să reparăm vreo 300 de străzi în următorii 4 ani. Soluţia e cea utilizată de România, Slovacia, Ungaria etc.: finanţarea pe termen lung, prin parteneriat public-privat, cu contractarea unor companii occidentale specializate în construcţii de drumuri, care folosesc tehnologii performante, au acces la surse de creditare ieftine. Facem contracte pe termen lung, reabilităm drumurile Chişinăului în 3-4 ani, restituim cheltuielile în următorii 20 de ani…
COR.: — Ce ne facem cu parcările – o altă mare problemă a Chişinăului?
G.I.: — Parcările subterane şi supraetajate sunt foarte scumpe şi chişinăuianul nu are bani pentru aşa ceva. Programul minim ar fi organizarea de parcări prin reamenajarea teritoriului, prin intermediul parteneriatului cu sectorul privat. Din banii bugetului nu rezolvăm problema.
COR.: — Construcţiile neautorizate sunt o altă mare problemă. Cum oprim invaziile în spaţiile verzi, în zonele publice, în centrul istoric?
G.I.: — Legea trebuie înăsprită. Primăria şi CMC trebuie s-o termine cu plânsul, să iniţieze modificări dure la legislaţie şi să discute cu Guvernul şi Parlamentul aprobarea acestora. Şi asta e real şi posibil. În Occident, dacă ai ridicat o construcţie neautorizată, nu-ţi este recunoscută şi, în plus, eşti obligat să plăteşti anual o taxă enormă, astfel încât, până la urmă, renunţi singur la ea…
V.V.: — La noi şi în construcţiile autorizate nu-i mai bine. Avem cazuri când acestea se fac pe furiş. Noaptea se taie copaci, se sapă fundaţii, se toarnă beton… CMC are de revăzut capital nişte lucruri, împreună cu Guvernul şi Parlamentul.
COR.: — Ce ne facem cu abuzurile din Chişinăul istoric? Legea lasă prea mult loc de interpretare funcţionarilor, judecătorilor şi procurorilor… Care-i soluţia?
G.I.: — Problema nr. 1 e legislaţia, foarte permisivă. De obicei, doar mass-media reacţionează la abuzuri.
COR.: — Cum schimbăm situaţia?
G.I.: — Trebuie modificată legea. Atacul asupra monumentelor de arhitectură ar trebui să atragă responsabilitate juridică.
La noi, funcţionarii au atâta putere de decizie, încât îţi pot permite să construieşti, în aceeaşi zonă istorică, o casă cu un etaj, dar şi cu câteva etaje fără a lua în calcul Regulamentul care defineşte limitele de înălţime, spaţiul de până la drum etc. Dacă arhitectul semnează o atare decizie, ar trebui responsabilizat penal.
COR.: — De ce lumea nu recunoaşte la nivel de Chişinău niciun alt rang de autoritate decât Primarul general? De ce CMC lipseşte din percepţia publică ca nivel de guvernare?
G.I.: — Trebuie să reieşim din faptul că trăim într-o societate cu o percepţie patriarhală, în care contează cine-i «şefu’». Avem de schimbat şi aici nişte lucruri. O administraţie bună înseamnă un primar puternic, un Consiliu puternic şi o bună conlucrare între ei. Asta vrem să facem.
Moderator, Petru Grozavu
G.I.: — În condiţiile în care legislaţia rămâne cea care este, PLDM are 3 soluţii de majorare a veniturilor. Prima: relansarea economică. Prin majorarea cu 10% a salariului mediu şi cu 10% a ratei de ocupare a forţei de muncă, vom aduce suplimentar în buget 1 mlrd de lei, principala sursă fiind noile locuri de muncă. Propunem crearea a 3 zone industriale şi punerea la dispoziţia businessului mic şi mijlociu a celor peste 1 mil. m.p. de spaţiu nelocativ, rămas în paragină, cu două condiţii: asigurarea locurilor de muncă şi activarea în regim legal. A doua sursă ar fi patrimoniul municipal. Astăzi avem în proprietatea municipiului circa 2 mil. m.p. de spaţii locative nefolosite, avem rezerva funciară de circa 1000 ha de terenuri care nu se folosesc în niciun fel, avem circa 60 ha de terenuri aflate în proprietate publică, dar ocupate de agenţi economici fără a plăti vreo taxă, după care vin spaţiile de parcare, spaţiile verzi, care vor fi reamenajate…
I.G.: — De la 1 ianuarie 2012 vom avea un supliment la buget de peste 500 mil. de lei din contul majorării cu 12% a impozitului pe venit pentru persoane juridice. Şi investiţiile din parteneriatul public-privat, şi proiectele investiţionale din străinătate, şi licitarea terenurilor… În bugetul pentru 2011, de la licitarea terenurilor, avem un venit de peste 130 mil. de lei.
V.V.: — O soluţie de suplimentare a bugetului ar fi şi revederea taxelor locale…
COR.: — La care servicii ?
V.V: — La amenajare, apă etc. O parte, posibil, vor rămâne cum sunt, dar o parte ar putea fi majorate…
COR.: — Este poziţia PD? Există concurenţi electorali care, dimpotrivă, promit reducerea taxelor la apă, agent termic, gaze, pe motiv că sunt majorate nejustificat.
I.G.: — Să fim realişti. Nu de CMC depind taxele. Există factori externi: gazele, curentul electric sunt importate…
COR.: — Da, dar reducerea poate fi făcută din contul raţionalizării întreprinderilor prestatoare de servicii: lichidarea Termocomului, trecerea atribuţiilor acestuia la CET-uri, comasarea lor cu Apă-Canal şi, de aici, optimizarea cheltuielilor şi reducerea preţurilor la servicii…
I.G.: — Întreprinderile sunt cu subordonare diferită. CET-urile nu se subordonează Primăriei…
COR.: — Interzice cineva CMC să se adreseze Guvernului şi să găsească, în comun, o soluţie?
G.I.: — Există peste tot rezerve. Sunt blocuri locative în Chişinău unde au fost instalate puncte termice individuale şi unde facturile s-au redus cu 20-25%, fără micşorarea preţului la gigacalorie. Şi Termocomul are posibilităţi financiare şi tehnice să facă acest lucru. E cazul să vedem de ce nu face. Sau la apă: din 10 litri de apă pompaţi din Vadul lui Vodă, 7 se pierd pe drum, până la intrarea în bloc. Sau: diferenţele dintre contoarele comune şi cele individuale sunt de până la 30%. Există şi aici rezerve, care trebuie analizate.
COR.: — Cine s-o facă? Consilierii municipali delegaţi ca membri în Consiliile de administrare ale acestor întreprinderi nu-şi fac treaba. Sunt remuneraţi din fondurile întreprinderilor şi, luând banul, închid ochii şi merg mai departe…
V.V..: — Cred că întreg sistemul de servicii – nu doar apa şi căldura, trebuie, în esenţă, revăzut şi reorganizat. Nu există transparenţă.
G.I.: — Acestea se întâmplă pentru că Primăria este mai mult o succesoare a Gorispolkom-ului, decât o instituţie publică de tip european.
COR.: — CMC e altfel?
G.I.: — Consiliul? Da, este aici şi vina CMC, pentru că Consiliul trebuie să decidă cum trebuie să fie Primăria. Iar Primăria are prinse de gât numeroase întreprinderi municipale, care activează într-o economie de piaţă, dar fără concurenţă şi fără indicatori de performanţă. Şefii acestor întreprinderi trebuie să aibă semnate cu Primăria contracte de management, iar salariul lor şi al angajaţilor să fie dependente de performanţa întreprinderii pe care o conduc…
COR.: — Ce va fi cu transportul public, că şi aici costurile cresc? Ar fi o soluţie privatizarea? Există voci care spun că Primăria ar cheltui mult mai puţin, achitând anual prestatorilor de servicii o anumită sumă pentru acoperirea diferenţei la costurile de călătorie în transportul public decât întreţinând aceste întreprinderi…
G.I.: — Să nu credem că, dacă privatizăm anumite entităţi economice, le facem imediat mai eficiente, chiar dacă există rezerve. Vă dau un exemplu: parcul urban de autobuze. Nu cred că poate fi eficientă sitiuaţia în care 10 oameni deservesc 9 unităţi de transport…
I.G.: — La etapa următoare accentul va fi pus pe modernizarea transportului public şi pe confort. Proiectul cu cele 102 troleibuze noi va fi extins şi asupra altor categorii de transport.
COR.: — Cum rămâne cu drumurile?
G.I.: — Dacă mergem pe varianta reparaţiilor din venituri curente, vom repara cel mult 2-3 străzi pe an din totalul de 700.
COR.: — De ce reparăm prost? Mă refer şi la drumuri, dar şi la pavarea trotuarelor, unde nisipul e la putere… După o vară-iarnă, toate trebuie reluate de la «0».
I.G.: — La noi tehnologiile au rămas vechi, drumurile, trotuarele nu au fundaţie capitală…
G.I.: — Există două probleme: suntem săraci şi vrem să rezolvăm problemele cu puţini bani, făcând repede un drum, un trotuar; tehnica s-a învechit, angajaţii au rămas cei din anii ‘70…
COR.: — Spălările de bani la drumuri au rămas şi ele vechi. Sau nu e o problemă?
G.I.: — Întrebarea ar trebui adresată procurorilor.
COR.: — Cum rezolvăm, totuşi, problema drumurilor?
G.I.: — Pentru asta ar trebui să reparăm vreo 300 de străzi în următorii 4 ani. Soluţia e cea utilizată de România, Slovacia, Ungaria etc.: finanţarea pe termen lung, prin parteneriat public-privat, cu contractarea unor companii occidentale specializate în construcţii de drumuri, care folosesc tehnologii performante, au acces la surse de creditare ieftine. Facem contracte pe termen lung, reabilităm drumurile Chişinăului în 3-4 ani, restituim cheltuielile în următorii 20 de ani…
COR.: — Ce ne facem cu parcările – o altă mare problemă a Chişinăului?
G.I.: — Parcările subterane şi supraetajate sunt foarte scumpe şi chişinăuianul nu are bani pentru aşa ceva. Programul minim ar fi organizarea de parcări prin reamenajarea teritoriului, prin intermediul parteneriatului cu sectorul privat. Din banii bugetului nu rezolvăm problema.
COR.: — Construcţiile neautorizate sunt o altă mare problemă. Cum oprim invaziile în spaţiile verzi, în zonele publice, în centrul istoric?
G.I.: — Legea trebuie înăsprită. Primăria şi CMC trebuie s-o termine cu plânsul, să iniţieze modificări dure la legislaţie şi să discute cu Guvernul şi Parlamentul aprobarea acestora. Şi asta e real şi posibil. În Occident, dacă ai ridicat o construcţie neautorizată, nu-ţi este recunoscută şi, în plus, eşti obligat să plăteşti anual o taxă enormă, astfel încât, până la urmă, renunţi singur la ea…
V.V.: — La noi şi în construcţiile autorizate nu-i mai bine. Avem cazuri când acestea se fac pe furiş. Noaptea se taie copaci, se sapă fundaţii, se toarnă beton… CMC are de revăzut capital nişte lucruri, împreună cu Guvernul şi Parlamentul.
COR.: — Ce ne facem cu abuzurile din Chişinăul istoric? Legea lasă prea mult loc de interpretare funcţionarilor, judecătorilor şi procurorilor… Care-i soluţia?
G.I.: — Problema nr. 1 e legislaţia, foarte permisivă. De obicei, doar mass-media reacţionează la abuzuri.
COR.: — Cum schimbăm situaţia?
G.I.: — Trebuie modificată legea. Atacul asupra monumentelor de arhitectură ar trebui să atragă responsabilitate juridică.
La noi, funcţionarii au atâta putere de decizie, încât îţi pot permite să construieşti, în aceeaşi zonă istorică, o casă cu un etaj, dar şi cu câteva etaje fără a lua în calcul Regulamentul care defineşte limitele de înălţime, spaţiul de până la drum etc. Dacă arhitectul semnează o atare decizie, ar trebui responsabilizat penal.
COR.: — De ce lumea nu recunoaşte la nivel de Chişinău niciun alt rang de autoritate decât Primarul general? De ce CMC lipseşte din percepţia publică ca nivel de guvernare?
G.I.: — Trebuie să reieşim din faptul că trăim într-o societate cu o percepţie patriarhală, în care contează cine-i «şefu’». Avem de schimbat şi aici nişte lucruri. O administraţie bună înseamnă un primar puternic, un Consiliu puternic şi o bună conlucrare între ei. Asta vrem să facem.
Moderator, Petru Grozavu
