Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cine a spus că Biserica…

Cine a spus că Biserica nu face politică?

Zilele trecute a avut loc un eveniment puţin mediatizat de mass-media din R. Moldova. Mediatizarea s-a limitat la câteva ştiri radio şi a luat, mai degrabă, forma unui anunţ în câteva ziare naţionale. Evenimentul consta în faptul că Arhiepiscopul de Tiraspol şi Dubăsari, Iustinian (Ovcinnikov), urma să fie înlocuit cu un nou ierarh. Locul său, după cum a decis Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse (BORu) din 5 martie, va fi ocupat de episcopul de Krasnogorsk, Savva (nume laic – Serghei Volkov). Cât despre viitorul lui Iustinian, acesta urmează să păstorească Arhiepiscopia de Naro-Fominsk şi SUA.

Mutarea e surprinzătoare şi ridică nişte semne de întrebare. Evident, mulţi locuitori ai autoproclamatei republici transnistrene au rămas confuzi, încercând să ghicească cu ce a greşit „legendarul” (aşa a fost numit de presa din stânga Nistrului) lor păstor de este schimbat. Şi de ce tocmai el, cel care a stat în calea „unioniştilor români”, este „sacrificat”?

Preferinţele BORu – Arhiepiscopia de Tiraspol şi Dubăsari

„Exilarea” lui Iustinian în SUA poate fi privită sub două aspecte. Pe de o parte, aceasta poate fi un fel de răsplată pentru munca sa în apărarea intereselor Patriarhiei Ruse, implicit pentru susţinerea regimului separatist de la Tiraspol. Amintim aici că Arhiepiscopul Iustinian nu rata nicio manifestare organizată de liderul de la Tiraspol. Pe de altă parte, Patriarhia Rusă (a se citi şi Federaţia Rusă), prin această mişcare, încearcă să aducă un om nou, care va veni cu lecţia bine învăţată şi cu noi forţe în propagarea şi implementarea mesajului şi ideilor ruseşti în regiune. Este, aşadar, o mutare mai mult strategică, pusă la cale mai ales în legătură cu schimbarea puterii în R. Moldova. În acest sens, Patriarhia Rusă ar avea mai degrabă nevoie de o persoană nouă, şcolită/îndrumată din timp în noua sa misiune. Concomitent, se aud tot mai multe voci potrivit cărora Federaţia Rusă şi-ar dori şi o schimbare a cadrelor politice în Transnistria.

Este interesant că noul arhiepiscop, pe nume Savva, ca şi Patriarhul Kirill, nu este străin spaţiului public (politic), cu atât mai mult celui armat/militar, deţinând, în 1995—2001, funcţia de coordonator al Departamentului pentru relaţii cu forţele armate şi cu structurile de forţă în cadrul Patriarhiei Ruse. Numirea arhiepiscopului Savva în această funcţie, la fel ca şi numirea lui Iustinian, în 1995, ca episcop de Tiraspol şi Dubăsari, s-a făcut cu grave încălcări legale şi canonice. Or, Legea cu privire la culte (1992) spune că ierarhii şi şefii cultelor trebuie să fie cetăţeni ai R. Moldova, lucru nerespectat atât în cazul lui Iustinian, cât şi în cazul lui Savva, ambii fiind cetăţeni ai Federaţiei Ruse. Pe de altă parte, Patriarhia Rusă ar trebui să-şi amintească că, în trecut, alegerea canonică a unui episcop depindea şi de opinia populaţiei pentru care era propusă candidatura. Deci, legalitatea unui episcop trebuie girată şi de comunitatea religioasă. Se pare însă că, în cadrul BORu, nu e loc nici pentru respectarea legilor, nici a cutumelor bisericeşti. Paradoxal e faptul că Mitropolitul Vladimir, unul dintre membrii Sinodului BORu, a participat la alegerea acestui nou arhiepiscop. Să înţelegem că întâistătătorul BOM nu cunoaşte legile R. Moldova în această privinţă, precum şi cele bisericeşti, ori le cunoaşte, dar se teme de mai marii BORu?

Arhiepiscopia, o santinelă a intereselor BORu în regiune

Interesele şi preferinţele BORu pentru BOM, în special pentru Arhiepiscopia de Tiraspol şi Dubăsari, au crescut odată cu alegerea lui Kirill drept Patriarh al BORu. De fapt, ele sunt ceva mai vechi. În 2008, Patriarhia Rusă a emis un ordin, ridicând Episcopia de Tiraspol şi Dubăsari în rang de Arhiepiscopie. La acea vreme, Iustinian declara că hirotonirea sa ca arhiepiscop are şi un aspect subiectiv, or, citez: „de peste 12 ani fac şi slujbă de arhiereu, iar în mod obiectiv ţinutul nostru este unul specific, unic în felul lui, în BORu nu există eparhie care să-şi facă slujba pe teritoriul unui stat nerecunoscut”.

În această situaţie Arhiepiscopia de Tiraspol şi Dubăsari devenea a doua ca importanţă între episcopiile din R. Moldova. Or, de la rangul de arhiepiscopie până la cel de mitropolie nu e decât un singur pas, iar Patriarhia Rusă nu a făcut altceva decât să se asigure că, indiferent de situaţiile care vor apărea pe viitor în Republica Moldova, teritoriul transnistrean şi, implicit, Arhiepiscopia de Tiraspol şi Dubăsari vor rămâne sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse, iar ulterior (de ce nu?) Arhiepiscopia ar putea fi ridicată la rang de Mitropolie. Situaţia ne aminteşte oarecum de strategiile de pe timpul URSS, atunci când toată industria şi infrastructura erau orientate/edificate în stânga Nistrului. Kremlinul, atunci ca şi acum, îşi dă bine seama că, într-un moment, va pierde controlul asupra R. Moldova. Influenţa în regiune, însă, va fi menţinută prin structurile politice, economice şi religioase, create de-a lungul timpului în Transnistria. Astfel, atâta timp cât Arhiepiscopia de Tiraspol şi Dubăsari ascultă, risc să spun, exclusiv de Moscova, este evident că această structură poate fi văzută drept un „cal troian” în sânul BOM sau chiar şi în R. Moldova.
Rolul politic al acestei arhiepiscopii se întrevede şi din ceea ce declara Iustinian, într-un interviu acordat în anul 1998 revistei „Zarubejie blijnee i dalnee”. Acesta menţiona la acea vreme că „republica transnistreană este un garant al independenţei Moldovei şi, concomitent, o santinelă a intereselor Patriarhiei Moscovei în regiune… În situaţia creată, îmi văd sarcina în consolidarea pe toate căile a poziţiei BORu în regiune. Dacă vom reuşi să rămânem devotaţi Patriarhiei Moscovei pe acest petic de pământ, vom da o mână de ajutor şi Mitropoliei Moldovei, şi raioanelor învecinate ale Ucrainei”. Declaraţia conţine două elemente. Primul presupune că regiunea transnistreană este folosită de Rusia pentru a-şi menţine controlul în R. Moldova, iar al doilea – că Arhiepiscopia de Dubăsari şi Tiraspol este/va fi un instrument pentru îndeplinirea acestei misiuni.

Ierarh nou în loc de rachete Iskander

BOM trebuie să înţeleagă şi să trateze altfel noţiunea de autonomie pe care o prevede statutul său. În acest caz, e logic şi de preferat ca numirea sau măcar înaintarea episcopilor să fie făcută de BOM, iar candidaţii pentru aceste funcţii să fie băştinaşi, or, se creează impresia că BOM nu are în componenţa sa persoane demne şi competente să conducă o comunitate creştină.

Pe de altă parte, însă, BORu, implicit Kremlinul, au învăţat o lecţie sigură – un teritoriu este mai uşor cucerit printr-o politică ce implică cultura (religia fiind componentă a acesteia) sau, cum o numea Joseph S. Nye – politica soft. Aceasta este înfăptuită cu atât mai uşor, cu cât BOM este sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse, iar în R. Moldova Biserica este instituţia care se bucură de cea mai mare încredere şi popularitate (statisticile spun că, la noi, circa 94 % dintre locuitori se declară adepţi ai cultului creştin-ortodox; iar încrederea sa în rândul populaţiei este de aproximativ 80%).
Federaţia Rusă nu răspunde, cum era de aşteptat, cu instalarea de rachete Iskander în zona transnistreană, după cum solicita liderul separatist, ci cu schimbarea episcopilor. Iar noului arhiepiscop, întâmplător sau nu, nu-i sunt deloc străine uniforma militară sau forţele armate. Cât de periculoasă e această mutare, urmează să vedem…

Victor Gotişan