Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Chişinăul pe timp de luptă

Chişinăul pe timp de luptă

223-presedintia1La puţin timp după ce Oleg Cernei declara că protestele din centrul Chişinăului se desfăşoară în atmosferă calmă, a început vacarmul. Luptele între poliţişti şi oamenii simpli deveneau incontrolabile. Pavajul a devenit o armă în mâinile protestatarilor, fiind dezbătut cu picioarele de cei prezenţi. În 10 minute, din vânători, poliţiştii s-au transformat în vânaţi. Pietre uriaşe zburau spre oamenii legii, dar şi spre Preşedinţie. Unele nu îşi atingeau ţinta, lovind în oameni simpli, aflaţi la locul „nepotrivit”.

Centrul Chişinăului arăta ca pe timp de război. Oameni de diferite vârste scandau «Jos comuniştii». Alţii, se uitau miraţi la ce se întâmplă şi comentau de pe margine, fără a se implica. O altă categorie intra şi ieşea din Preşedinţie când avea chef.

Au băut votka lui Voronin

Încă puţin şi «aleşii poporului» se instalau cu traiul în Parlament şi Preşedinţie. Toţi ieşeau din incinta acestor instituţii ale statului cu suvenire. Printre obiectele sustrase, oamenii luau cd-uri. „Vom vedea acasă ce mârşăvenii au înscris pe ele comuniştii”, se lăudau ei. Unii erau în stare de ebrietate, declarând că au băut din «koniakul şi votka lui Voronin». Zvonurile despre posibilii decedaţi în încăierări înfuriau lumea şi o provocau la noi devastări. Ulterior, în mod brutal, erai întrebat dacă nu cumva eşti comunist. Nimeni nu îndrăznea să răspundă afirmativ, fiind conştienţi de pericolul la care ar putea fi supuşi. „Doar 10 mii sunt contra lui Voronin, 4 mil. sunt cu el», ne-a spus Ion Cazacu, uitând că, în piaţă, 30 000 de oameni susţineau liberalii, iar alte, poate sute de mii, dintre cei aflaţi departe de casă, dar cu sufletul alături de protestatari. Între timp, oameni îmbrăcaţi „altfel”, făceau din apropiere fotografii celor care încercau să devină stăpâni ai instituţiilor statului. Duşi de val, aceştia se lăsau fotografiaţi, fără a-şi da seama de pericolul care îi paşte pe viitor.

În oraş, lume indiferentă

În timp ce în jurul Preşedinţiei şi a Parlamentului atmosfera era de groază, în PMAN era o altă realitate. Evenimentele, de la doar câteva sute de metri, parcă s-ar fi desfăşurat în altă lume. Discursuri interminabile, unele dintre ele fără logică. Rugăminţi la fel de inutile către protestatarii violenţi să vină în piaţă, pentru a protesta şi a învinge paşnic. Anul 1989 era însă pe buzele şi în mintea fiecăruia. Aminirile îi determinau să scandeze „Libertate” şi să cânte „Limba noastră”.

Insistenţele lui Călin Vieru, de a se alătura mulţimii, adresate poliţiştilor, dar şi florile primite cu greu de oamenii legii, au provocat pe feţele acestora reacţii diferite. Cei mai mulţi priveau unul la altul, parcă aşteptând ca cineva dintre ei să facă primul pas. În parc, oamenii se odihneau. Mâncau îngheţată, beau bere, îşi făceau planuri pentru seară. Nimănui nu-i păsa de soarta semenilor aruncaţi în luptă. Nu credeau că protestele vor rezolva ceva.

În spatele Guvernului, alţi zeci de poliţişti erau gata de luptă. Toţi aveau până în 25 de ani, iar pe feţele lor putea fi citită durerea. Cu siguranţă, s-au trezit la mijloc, într-o luptă în care mulţi şi-ar fi dorit să fie de cealalată parte a baricadei, spuneau protestatarii. Mai marii lor vorbeau la telefoane, aşteptând, probabil, semnale de la superiori. Indiferent cine erai, ţi se interzicea să faci fotografii. Între timp, în transportul public, revolta din piaţă se discuta aprins. «Nu sunt mai mult de 300 de protestatari, de ce poliţia nu intervine? Vom vedea seara la „Mesager” ce s-a mai întâmplat», îşi ziceau oamenii vizavi de «revoluţia» din centrul Chişinăului.

Victor MOŞNEAG