Ce rost mai are aflarea R. Moldova în cadrul CSI?

Războiul vinului — o nouă ameninţare a Rusiei

Oleg Cernei, consilier CMC

Dacă AIE şi-a propus integrarea în UE, atunci ar trebui să respecte cu fermitate acest angajament. Cred, însă, că în cadrul AIE sunt membri care pendulează între Răsărit şi Asfinţit, iar din această cauză apar diverse probleme. Şantajul Rusiei este explicat de faptul că atunci când R. Moldova avansează în vreun subiect important, legat de integrarea europeană, aceasta imediat îşi aminteşte de cea  mai vulnerabilă problemă – cea a vinurilor. Cât priveşte CSI, această structură nu mai reprezintă nimic altceva decât o mâţă moartă. În aceste condiţii, R. Moldova ar trebui să-şi oficializeze cât mai hotărât ieşirea definitivă din CSI.

Sergiu Mocanu, MAP

Vinurile noastre sunt admise în Rusia în măsura în care o vor ruşii. De fapt, noi completăm piaţa surogat a alcoolului rusesc. Dacă am avea vin de calitate, l-am vinde în Europa, unde nu-s restricţii. Întrebarea e alta: cât timp vinificatorii vor să mai producă astfel de vinuri? Complici la şantajul rusesc sunt şi cei cărora le convine producerea de surogat, destinat pieţelor surogat. Împreună cu Rusia, ei şantajează intelectualitatea atunci când aceasta plasează nişte accente legate de limbă sau identitate. Cât priveşte CSI, această structură nu mai reprezintă pentru noi un orizont de aşteptare. Nu ne vom integra în UE atâta timp cât mai rămânem în CSI.

Liliana Palihovici, PLDM

Punctul meu de vedere este că locul R. Moldova este în UE. Este cert şi faptul că nu poţi sta la nesfârşit pe două scaune, trebuie să-ţi faci clară viziunea. Chiar dacă piaţa rusească este una importantă pentru noi, şantajul la care suntem expuşi periodic ar trebui să ne determine să muncim mai mult pentru a face produsele noastre mai atractive pe alte pieţe, în special pe cele europene. Suntem o zonă agrară, producătoare de vinuri. Ar trebui să avem grijă mai mare de calitatea produselor, pentru a fi acceptaţi oriunde în lume. Nimeni nu neagă că pierderea pieţei CSI constituie o problemă, dar nu e una mortală pentru R. Moldova.

Dumitru Diacov, PDm

R. Moldova ar trebui să evalueze consecinţele oricărei decizii, ca să poată estima rezultatele. Guvernarea actuală e cea care va decide asupra următorilor paşi, pentru că este dificil de perceput ce se ascunde mai mult în spatele problemei vinurilor: politică sau economie… Cât priveşte CSI, şi aici trebuie să evaluăm consecinţele detaşării noastre de această structură. Premierul Vlad Filat se va deplasa la Soci, la şedinţa CSI. Acolo ar trebui abordate toate problemele. Ce fel de membru al CSI este R. Moldova, dacă alt membru al acestei organizaţii îi cauzează atâtea probleme?


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. European

    Cred ca Sergiu Mocanu are comentariul cel mai realist. Vinul basarabean are probleme de calitate, intr-adevar, dar pe langa porcariile pe care le beau rusii e o minunatie de vin. Acuma, daca vinicultorii fac un efort si imbunatatesc vinul, deja nu mai e nevoie de piata ruseasca – sau in orice caz rusii or sa ceara singuri vinul basarabean. Asta cu CSI sau fara CSI. Mai bine fara, si cat mai curand!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *