Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Candidatul AIE, pe mâinile pro-ruşilor

Candidatul AIE, pe mâinile pro-ruşilor

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din R. Moldova (PSRM), cunoscut adept şi promotor al politicii pro-ruse, hotărăşte dacă R. Moldova va avea sau nu un preşedinte după 2,5 ani de interimat. Decizia acestuia va fi luată în această după-amiază, după şedinţa PSRM. Analiştii politici nu se încumetă să lanseze prognoze prea optimiste, în timp ce politicienii spun că Dodon nu are argumente pentru a-i spune NU lui Nicolae Timofti, candidatul AIE la funcţia de preşedinte al R. Moldova.

După întâlnirea pe care a avut-o cu Nicolae Timofti, actualul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), miercuri, 14 martie, Igor Dodon a declarat că membrii PSRM i-au adresat acestuia zeci de întrebări, la care au primit zeci de răspunsuri. „O bună parte din răspunsurile pe care le-am primit sunt aproape de viziunile noastre politice”, a precizat Dodon, care însă a precizat că mai are nevoie de o întâlnire cu Timofti pentru a lua o decizie finală legată de 16 martie 2012, când sunt programate alegerile prezidenţiale.

Dodon, mai mult „da” decât „ba”

„A fost o discuţie destul de bună, sinceră, deschisă. Am pus mai multe puncte pe „i”. Au mai rămas anumite subiecte care vor fi discutate în timpul apropiat. Mâine (joi – n.r.) ne vom vedea din nou, iar apoi vom lua decizia finală. Pot să vă spun că impresiile de ambele părţi sunt destul de bune. O bună parte din răspunsurile pe care le-am primit sunt aproape de viziunile noastre politice. Testul statalităţii un preşedinte trebuie să-l treacă nu doar când este candidat, ci în viaţa de zi cu zi. La unele întrebări, vreau răspunsuri definitive, pentru a lua decizia finală”, a precizat liderul PSRM.

Întâlnirea lui Igor Dodon cu Nicolae Timofti a survenit la câteva ore după întâlnirea pe care Igor Dodon a avut-o cu fostul său şef de partid, Vladimir Voronin. Dodon a spus, însă, că nu a discutat cu acesta „concret despre alegerile preşedintelui”. „Cu dl Voronin am avut o discuţie necesară, într-un moment dificil pentru R. Moldova, în care am vrut să înţelegem poziţia PCRM. Am vrut să vedem dacă ei înţeleg că opoziţia trebuie să fie responsabilă, dar şi să le spunem că prin radicalizare, problemele nu vor fi rezolvate. Am vrut şi opinia foştilor colegi despre eventuale alegeri anticipate”, a specificat Dodon, fără a oferi prea multe detalii, dar precizând că „a înţeles multe” după această întâlnire.

Dacă cei 3 deputaţi ai grupului socialiştilor din Parlament îşi vor da votul pentru Timofti, atunci, împreună cu voturile deputaţilor care formează AIE, acesta ar acumula exact 61 de mandate, atâtea de câte are nevoie pentru a fi ales şef de stat. Dacă va vota şi deputatul neafiliat Mihai Godea, liderul Partidului Acţiunea Democratică (PAD), Timofti ar trebui să întrunească 62 de voturi. Acesta a declarat miercuri seara că nu va participa vineri la vot. „Nu este vorba de candidat, ci de abordarea, seriozitatea şi responsabilitatea, care a lipsit din partea celor care au fost responsabili să gestioneze procesul de alegeri cu grijă, în conformitate cu norma constituţională şi legislaţia ţării”, a spus Godea.

Invitaţi la diverse programe TV, deputaţii din cadrul AIE au precizat că Igor Dodon nu ar avea argumente pentru a nu-l vota pe Nicolae Timofti, pentru că acesta îndeplineşte toate criteriile cerute de socialişti.

Experţii manifestă un optimism rezervat

Comentatorii politici evită să se avânte în prognoze prea optimiste, dar lasă să se înţeleagă că a venit timpul ca R. Moldova să aibă un preşedinte. „Dacă va fi ales preşedintele, ar trebui să întrebaţi o vrăjitoare. Nu sunt sigur de nimic. E vot secret şi nu se ştie cine şi cum va vota. Văd că dl Dodon mai vrea o întâlnire cu dl Timofti. Mai e ceva timp până la ora alegerilor. Nu mă apuc să fac porognoze, pentru că, pe lângă dl Dodon, mai sunt numeroase întrebări în PLDM şi PL. Nu ştiu dacă este vreun partid, în afară de PCRM, care să vrea alegeri anticipate, dar este un partid care nu se teme de alegeri anticipate, PL. Ei au declarat repetat că nu se tem de alegeri şi că sunt siguri că vor lua mai multe voturi decât la scrutinul anterior. PD, PLDM şi PSRM nu-şi doresc alegeri anticipate. Eu sunt optimist, dar nu pot face o prognoză sigură”, ne-a spus Arcadie Barbăroşie.

Un alt comentator politic, Anatol Ţăranu, este sigur că Dodon va vota pentru Nicolae Timofti şi spune că tot ce face acum liderul PSRM nu este altceva decât PR. „Dodon a vorbit în termeni destul de clari. Grupul socialiştilor este gata să-l voteze pe Timofti. Dodon poate spune că mai are nevoie încă de 3 întâlniri, pentru că, pentru el este important ca acţiunea de PR să fie dusă la capăt. Cu cât mai multe întâlniri vor fi, cu atât va fi mai bine pentru el din punct de vedere al imaginii şi apariţiei în spaţiul mediatic. Cred că Dodon a decis să voteze pentru Timofti, iar acum îşi face publicitate. El nu are alt interes decât evitarea anticipatelor”, este sigur Ţăranu.

Fost ambasador al R. Moldova în Rusia, Ţăranu a ezitat să spună dacă crede sau nu că Dodon s-a consultat cu Moscova, atunci când a decis să-l susţină pe Timofti. „Vreau să cred că deciziile politice se iau în R. Moldova”, spune acesta. „Cred că am putea avea preşedinte. Surprizele ar putea apărea nu neapărat de la Dodon, pentru că, votul fiind secret şi la limită, ne-am putea trezi cu persoane corupte care vor deturna procesul de alegere a preşedintelui. Teoretic, ne putem aştepta şi la un asemenea scenariu, deşi tind să cred că vom avea preşedinte, pentru că toţi au scopul de a evita alegerile anticipate”, a conchis Ţăranu.

Dacă Parlamentul ar alege preşedintele, atunci Curtea Constituţională (CC) ar avea ultimul cuvânt. Magistraţii CC vor trebui să valideze sau să invalideze mandatul lui Timofti. Vitalie Catană, expert în drept constituţional, crede că la CC nu ar trebui să existe probleme şi că, dacă Timofti va fi votat de cel puţin 61 de deputaţi, atunci va deveni preşedinte cu acte în regulă. „Actualul Parlament este legal şi are dreptul la încă o încercare de alegere a preşedintelui. Comuniştii, prin proiectele depuse la Parlament, prin care cer demiterea lui Lupu şi a Guvernului, practic recunosc şi ei legitimitatea actualului Parlament”, a conchis Catană.

Victor MOŞNEAG