Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Candidaţii la Preşedinţie — testaţi…

Candidaţii la Preşedinţie — testaţi medical, nu şi intelectual

Candidaţii la funcţia de şef al statului urmează a fi examinaţi doar din punct de vedere al sănătăţii, nu şi al capacităţilor intelectuale, pentru că aşa prevede legislaţia, susţine preşedintele Comisiei speciale privind alegerea preşedintelui ţării, Tudor Deliu. Conform unei legi din anul 2000, toţi candidaţii la Preşedinţie sunt obligaţi să treacă o examinare medicală.

Ex-preşedintele Petru Lucinschi, care a ajuns să conducă R. Moldova în absenţa unui astfel de certificat, admite că, deşi acest lucru ar putea fi necesar, în condiţiile actuale ale R.Moldova, o astfel de examinare este o formalitate. „Asta-i o reflectare a stării societăţii noastre. Într-o societate în care cultura politică este înaltă, în care toţi se cunosc şi totul este public, nu este nevoie de aşa ceva. Pe de altă parte, dacă omul nu este sănătos şi aceasta îi poate influenţa activitatea, cetăţenii trebuie să ştie. Când eram preşedinte, n-am dat niciun motiv că aş fi nesănătos şi nici n-au apărut aşa probleme. Nu cred că această comisie va rezolva ceva. E o formalitate”, a declarat cel de-al doilea preşedinte al R. Moldova.

Neurochirurgul Stanislav Gropa a trecut prin procedura examinării medicale atunci când a candidat la funcţia de preşedinte, în 2009. El este convins că aceasta riscă să devină o formalitate în dependenţă de persoanele incluse în comisie. „Chiar am atras atenţia la comisia selectată. Sunt personalităţi din medicină care nu cred că vor manifesta superficialitate. Un examen medical riguros este necesar pentru fiecare persoană, cu atât mai mult pentru o persoană cu funcţie înaltă în stat. Este foarte important şi criteriul de inteligenţă, dar este foarte complicat să introducem la noi, la moment sau în viitorul apropiat, un astfel de criteriu, mai ales că nu există o tradiţie în acest sens”, susţine doctorul.

Tudor Deliu a explicat că examinarea medicală a candidaţilor se face pentru că aşa prevede legea şi că despre necesitatea efectuării unui test de inteligenţă nici nu s-a discutat. „Dacă o persoană are miopie sau o dizabilitate fizică, acestea nu sunt impedimente pentru a candida la Preşedinţie. Să ne amintim de Roosevelt. Nu cred că poate fi superficială această testare, pentru că sunt antrenaţi cei mai buni specialişti din ţară. Există riscul să fie influenţate unele rezultate, dar ce să facem, să aducem specialişti de peste hotare?”, a întrebat retoric deputatul.

Ministerul Sănătăţii a abilitat Spitalul Clinic Republican cu dreptul de efectuare a examinării medicale a candidaţilor la funcţia de şef de stat şi eliberării adeverinţei medicale privind starea de sănătate. Candidaţii vor fi trataţi ca orice alt pacient, adică vor trece pe la uşa fiecărui specialist, iar medicii vor respecta normele de etică şi de confidenţialitate.

Medicii care vor examina viitorii candidaţi

Sergiu Ungureanu, vicedirector al Spitalului Clinic Republican, preşedintele comisiei
Eleonora Vatamanu, specialist principal al Ministerului Sănătăţii în Cardiologie
Ion Moldovanu, director al Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie
Vladimir Cazacov, specialist principal al Ministerului Sănătăţii în Chirurgie
Vera Lupaşco, specialist principal al Ministerului Sănătăţii în Oftalmologie
Sergiu Vetriceanu, specialist principal al Ministerului Sănătăţii în ORL
Mihai Opera, specialist principal al Ministerului Sănătăţii în Narcologie
Anatol Nacu, şeful catedrei Psihiatrie, Narcologie şi Psihologie la USMF „Nicolae Testemiţanu”

RdG