Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Bilanţul alegerilor

Bilanţul alegerilor

În cadrul alegerilor locale generale desfăşurate duminică, 14 iunie 2015, în 438 de localităţi din ţară au fost aleşi primarii. Partidele declarate pro-europene au obţinut, până acum, cele mai multe funcţii de primar prin PLDM – 181, şi PD – 147. Pe 28 iunie, în alte 458 de localităţi, printre care şi în capitala Chişinău, dar şi în cele mai mari oraşe din ţară, urmează să se desfăşoare turul doi. În două sate, alegerile se vor repeta. În primul caz, pentru că procesul electoral a fost întrerupt din cauza vandalizării secţiei de vot, iar în cel de-al doilea, pentru că alegătorii au boicotat scrutinul.

La alegerile locale generale de duminică, 14 iunie 2015, au participat 1, 386 milioane de persoane cu drept de vot, adică 49% din numărul total de alegători. Cei mai mulţi oameni au votat la Donduşeni, 58,26%, iar cei mai puţini, în regiunea găgăuză, 43,23%. În Capitală au participat la vot 47,41% (299452) dintre cetăţenii cu drept de vot.

PLDM şi PD au cei mai mulţi primari

În 438 de localităţi din ţară au fost aleşi primarii încă din primul tur, iar în alte 458 de localităţi, niciun candidat la funcţia de primar nu a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care au participat la votare, astfel încât, pe 28 iunie 2015, în aceste localităţi se va vota din nou. Conform informaţiilor Comisiei Electorale Centrale (CEC), cele mai multe funcţii de primar după primul tur le-a obţinut PLDM – 181, urmat de PD – 147. 34 de primari aleşi au candidat în calitate de independenţi, 31 pe listele PCRM, 22 pe cele ale PSRM, 13 – PL, 7- Blocul „Iurie Leancă”, 2 – PN şi 1 – „Ravnopravie”. Spre deosebire de actualul scrutin, în cadrul alegerilor locale generale din 5 iunie 2011, din primul tur au fost aleşi primarii în 645 de localităţi.

Interesant este faptul că, în 10 localităţi – Mihăileni, r. Briceni, Ciripcău, r. Floreşti, Semionovca, r. Ştefan-Vodă, Horodişte, r. Rezina, Puhoi, Moleşti şi Zâmbreni, r. Ialoveni, Zahoreni, r. Orhei, Beşalma şi Avdarma din regiunea găgăuză – candidatul la funcţia de primar a obţinut 100% din voturile valabil exprimate. Asta pentru că, în toate aceste cazuri, în buletinul de vot a fost înscris câte un singur concurent electoral.

523-zina-greceaniiChirtoacă şi Greceanîi, în turul doi

La Chişinău, aşa cum anticipau sondajele, lupta electorală s-a dat între Dorin Chirtoacă, actualul primar, reprezentantul PL, şi Zinaida Greceanîi, candidata PSRM. Chirtoacă a câştigat primul tur al alegerilor cu 37,52% faţă de cele 35,68% ale contracandidatei. Diferenţa dintre cei doi a fost însă de doar patru mii de voturi. Pe locul trei în Chişinău s-a clasat Oazu Nantoi, candidatul Blocului electoral „Iurie Leancă”, care a obţinut 10,18%. Candidatul partidului „Renaştere”, Elisaveta Moscalciuc, a obţinut cele mai puţine voturi dintre toţi cei 17 pretendenţi. Aceasta a fost votată de doar 145 de oameni, în timp ce câştigătorul primului tur, Dorin Chirtoacă, a fost votat de 111 075 de cetăţeni. Precizăm că, dintre cei 17 candidaţi pentru funcţia de primar de Chişinău, 9 au acumulat mai puţin de 1000 de voturi. Printre ei, Grigore Petrenco, fost deputat PCRM, sau Mihai Cârlig, fostul pretor de Râşcani. Oleg Brega, candidatul Partidului Democraţia Acasă, a acumulat 1,37% (4066 de voturi). Rezultate modeste au obţinut şi candidaţii PD şi PLDM. Monica Babuc a fost votată de doar 6417 oameni (2,17%), iar Serafim Urechean de 8806 (2,97%). Vasili Chirtoca, reprezentantul PCRM, a obţinut 11964 de voturi (4,04%), iar Ilian Caşu (Partidul Nostru), 4,87%.

Consiliul Municipal Chişinău va avea, cel puţin pe hârtie, o majoritate pro-europeană. Aici, după redistribuire, PSRM a obţinut 19 mandate, PL – 17, Blocul „Iurie Leancă” – 6, PN – 3, PLDM – 2, PD – 1. Astfel, un calcul elementar arată că PL, împreună cu formaţiunea lui Leancă, PLDM şi PD, deţin împreună 26 din cele 51 de mandate de consilier.

523-usatiiUsatîi la Bălţi, Şor la Orhei

La Bălţi, primarul a fost ales din prima încercare. Aici, Renato Usatîi, reprezentantul PN, a obţinut 73,59% din voturi (35623), devansându-l categoric pe Octavian Mahu, actualul primar, reprezentantul PCRM, care a obţinut doar 7,97% (3856 din voturi), deci, de aproape 10 ori mai puţin. Şi în Consiliul municipal, formaţiunea lui Usatîi are o superioritate zdrobitoare, obţinând 26 din cele 35 de mandate de consilier.

Primarul a fost decis în primul tur şi la Orhei, acolo unde a candidat un alt afacerist controversat, Ilan Şor. Învinuit în dosarul fraudelor de miliarde din sistemul bancar, Şor a obţinut simpatia a 61,97% dintre orheieni, devansându-l, fără drept de apel, pe Vitalie Colun, reprezentantul PLDM, care fost votat de doar 12,47% dintre alegători.

523-ilan-sihor-orheiUn scor dezarmant pentru adversari a obţinut Valentina Casian, actuala primară a or. Străşeni. Independenta a obţinut la alegerile de duminică 73,66% din voturi. O victorie clară a repurtat şi Vadim Lelic (actualul primar, reprezentant PLDM) la Teleneşti, el câştigând un nou mandat cu 73,65%. Şi Serghei Filipov, actualul primar de Taraclia, a obţinut încă un mandat din primul tur, cu 69,88% din voturi. Filipov a candidat ca independent, deşi anterior reprezenta PCRM. Dintre oraşe, doar la Râşcani primarul a mai fost ales din primul tur, acesta fiind Victor Bogatico, reprezentantul PN, care a obţinut 57% din voturi.

Primarii din localităţile liderilor politici
În localităţile liderilor celor mai importante partide politice din ţară, succesul nu a fost tocmai garantat pentru reprezentanţii acelor partide politice. Astfel, în s. Lăpuşna, Hânceşti, localitatea de baştină a liderului PLDM, Vlad Filat, câştigătorul se va decide în turul doi. Alegerile de duminică au fost câştigate de liberal-democratul Gheorghe Chirilă, cu 44,12%, urmat de reprezentantul PL, Gheorghe Pîrău. La Bălţi, aşa cum se cunoaşte, oraş în care s-a născut liderul PD, Marian Lupu, a câştigat clar Renato Usatîi. La Grozeşti, sat în care a copilărit un alt lider PD, Vlad Plahotniuc, a câştigat, din primul tur, reprezentantul PD-ului, Silvia Crâşmaru, cu 75%. La Coloniţa, localitatea de baştină a liderilor PL, Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă, a câştigat candidatul PLDM, Angela Zaporojan, cu 76,76%. Abia pe locul doi a venit candidata PL, Lidia Ghimpu, cu 19,5%.
În s. Corjova, Dubăsari, acolo unde s-a născut liderul PCRM, Vladimir Voronin, primul tur l-a câştigat reprezentantul PCRM, Sergiu Oprea, cu 40,67%. În turul doi acesta se va duela cu exponentul PSRM, Valeriu Coica (39,33%). În or. Cimişlia, unde s-a născut Iurie Leancă, primul tur l-a câştigat, cu o diferenţă de doar 2 voturi, candidatul Blocului Iurie Leancă, Vasile Melente, cu 20,98%. El a fost urmat de candidatul PLDM, Gheorghe Răileanu (20,95%). La Făleşti, unde s-a născut Renato Usatîi, candidatul Partidului Nostru a obţinut 47,67% din voturi, fiind urmat de Vladimir Patraş de la PSRM, cu 18,57%. La Sadova, localitatea de baştină a liderului PSRM, Igor Dodon, s-a impus, din primul tur, un candidat independent, Vladimir Susarenco, obţinând 51,74%. Candidatul partidului lui Dodon, Petru Aghenie, a venit abia pe locul 2, obţinând 37, 38%

Fratele lui Igor Dodon a pierdut în oraşul de baştină

În majoritatea oraşelor din ţară, edilii urmează să fie aleşi în turul II, care va avea loc pe 28 iunie 2015. Astfel, la Anenii Noi, în această fază au ajuns Ion Vicol, din partea PSRM, şi Veaceslav Bondari, PCRM. În Basarabeasca, turul doi va fi o afacere între Valentin Cimpoeş (PN) şi Piotr Puşcari (PSRM), iar în Briceni, între Vitalii Gorodinschii (PSRM) şi Mihail Gnatiuc (PD), actualul edil. La Cahul, independentul Nicolae Dandiş, directorul Centrului Pro-Europa din Cahul, a câştigat primul tur de scrutin, urmând a-l înfrunta în turul secund pe Petru Burlacu, actualul primar comunist. La Călăraşi, în turul II au acces Nicolae Melnic din partea PD şi Nicolae Rozembac din partea Blocului „Iurie Leancă”. Interesant este faptul că la această funcţie a aspirat şi Alexandru Dodon, fratele lui Igor Dodon, liderul PSRM. Acesta însă s-a clasat pe locul trei. La Cantemir, în turul doi au acces Vladimir Simion din partea PLDM, care este fostul primar al oraşului, şi Roman Ciubaciuc, actualul edil, reprezentantul PCRM. În Căuşeni, democratul Grigore Repeşciuc, actualul primar, îl va înfrunta în turul doi pe Serghei Eremei, şeful Secţiei evidenţă şi documentare a populaţiei din Căuşeni, cel care candidează pe listele PSRM, asta deşi, până nu demult, a fost preşedintele Organizaţiei PD din Căuşeni, liderul fracţiunii PD din Consiliul raional şi candidat la funcţia de deputat din partea PD la alegerile parlamentare din 30 noiembrie.

La Cimişlia, bătălia se va da între Vasile Melente din partea Blocului „Iurie Leancă” şi Gheorghe Răileanu (PLDM), actualul primar. Alexei Armaş (PLDM) şi Dumitru Simon au ajuns în turul doi la Criuleni, iar Ivan Belciug (PN) şi Semion Rotaru (PCRM) la Donduşeni. Nina Cereteu, fosta angajată a Ministerului Justiţiei, plecată cu scandal din cauza neînregistrării partidului lui Usatîi, a câştigat primul tur al alegerilor pentru funcţia de primar de Drochia. Ea a candidat pe listele PN şi l-a devansat pe Mihail Moscalciuc (PSRM). La Edineţ, funcţia de primar va fi disputată în turul doi de către actualul edil, Constantin Cojocari (PD), şi Oleg Scutaru (PN), iar la Făleşti, de Vladimir Rusu (PN) şi Vladimir Patraş (PSRM). Şi la Floreşti, PSRM şi PN se vor bate în turul doi prin Sergiu Groza şi Valeriu Ceapa. Tot între aceste două partide se va da bătălia finală la Glodeni, acolo unde au ajuns Stelan Onuţu şi Marian Ţărnă, angajat al primăriei din localitate.

La Soroca, actualul primar, abia pe locul patru

La Hânceşti, Alexandru Botnari, actualul primar PD-ist, a obţinut 49,24% în primul tur, insuficient însă pentru a câştiga un nou mandat. Pe 28 iunie, acesta se va duela cu liberal-democratul Constantin Tacu. La Ialoveni, actualul primar, tot exponent al PD, Grigore Caracuian, va lupta pentru un nou mandat cu independentul Sergiu Armaşu, fostul şef al Poliţiei Rutiere. La Leova, Vitalie Gargaun (PD) se va duela cu Eujenii Buraga (PCRM), iar la Nisporeni, Ion Gangan, actualul primar, îl va avea ca adversar pe tânărul Grigori Robu (PL). La Ocniţa, Alexandru Crivoi (PCRM) şi Ion Ciumac (PSRM) au fost practic la egalitate în primul tur, urmând să se întâlnească şi pe 28 iunie. Simion Tatarov din partea PD şi Valeriu Ciorici de la PSRM sunt în turul doi la Rezina, iar Gheorghe Braşovschi (PD) şi Arcadie Covaliov (PLDM) – la Sângerei. Primarul or. Şoldăneşti, Alexandru Tinica (PLDM), a ajuns în turul doi, unde se va lupta cu Ion Cuculescu de la PN.

Candidaţii penali, preferaţii alegătorilor din R. Moldova
Mai mulţi candidaţi al căror nume figurează sau a figurat în scandaluri de corupţie au avut succes în primul tur al alegerilor locale de duminică, 14 iunie 2015. Astfel, Ilan Şor a câştigat la Orhei, deşi este învinuit în dosarul privind fraudele din sistemul bancar, din care au dispărut aproximativ 15 miliarde de lei. Şor a ajuns primar chiar dacă, înainte de a-şi anunţa candidatura, se afla în arest la domiciliu. Un alt primar cu probleme penale este Renato Usatîi. Deşi s-a impus la Bălţi, numele său figurează, după spusele sale, în 16 dosare penale. Şi Serghei Filipov, actualul primar de Taraclia, a candidat pentru un nou mandat, deşi este inculpat într-un dosar penal: la mijlocul lunii aprilie 2015, Judecătoria Taraclia l-a achitat pe acesta după ce procurorii anticorupţie l-au învinuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu pentru că ar fi decis defrişarea mai multor copaci în timpul amenajării scuarului din centrul oraşului Taraclia. Dosarul urmează să ajungă la Curtea de Apel.
Valentin Sâtnic, primarul de Stăuceni, prins în 2013 în flagrant cu mită, a candidat pentru un nou mandat. Acesta a câştigat primul tur de scrutin cu 33,56% din voturi şi se va duela peste două săptămâni cu Nicolae Balaur, reprezentantul PL, care duminică a obţinut 17,74% din voturi. Pentru un nou mandat de edil a candidat în s. Ignăţei, r. Rezina, şi Ion Balan, primarul demis în urma unei decizii a Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) după ce ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese (firmele familiei sale au câştigat contracte cu autorităţile locale). Duminică, acesta a cucerit inimile alegătorilor, obţinând 31,19% din voturi, fiind devansat doar de Alexandru Călăraş, reprezentantul PL, care a avut 36,64% din voturi. Între cei doi, peste două săptămâni, se va da lupta în turul secund. Şi Ghenadie Rabei, edilul din Cimişeni, Criuleni, vizat în mai multe dosare penale aflate pe rolul Judecătoriei Criuleni, unde e judecat pentru fals în acte (nu şi-a declarat toată averea), neglijenţă în serviciu şi escrocherie, vrea un nou mandat. Iar duminică, oamenii din s. Cimişeni l-au votat. Conform informaţiilor Comisiei Electorale Centrale (CEC), Rabei a câştigat primul tur al alegerilor cu 43,09%, devansând-o pe Valentina Pisarenco (PLDM), care a obţinut 29,33%. Cei doi se vor duela în turul secund de pe 28 iunie.

La Soroca, actualul edil, Elena Bondarenco de la PCRM, s-a clasat abia pe locul patru. Noul primar va fi Victor Său (PLDM) sau Iurie Todirean (PN). La Ştefan-Vodă, Gheorghe Anghel, fost deputat PCRM, dar şi primar, a ajuns în turul doi, unde se va duela cu Nicolae Babin (PSRM), care este inspector principal la biroul vamal Bender. La Ungheni, în turul doi au ajuns Alexandru Ambros, actualul edil, şi Ghenadii Mitriuc, deputat PSRM. În oraşele din regiunea găgăuză, succesul a fost de partea independenţilor sau a candidaţilor pro-ruşi. Astfel, la Ceadâr-Lunga în turul doi au ajuns reprezentantul PSRM, Constantin Cheleş, şi independentul Anatoli Topal, iar la Comrat, fostul primar, actual deputat democrat Nicolae Dudoglo, care a candidat ca independent, şi omul de afaceri local Serghei Anastasov (PN). Victor Petrioglu (PN) şi Roman Tiutin se vor duela în turul secund la Vulcăneşti, un alt oraş important din regiune.

Învingătorii şi învinşii scrutinului

Calculele arată că, în consiliile raionale, PLDM a obţinut primul loc în 13 cazuri: Anenii Noi, Ialoveni, Hânceşti, Căuşeni, Cantemir, Cahul, Criuleni, Călăraşi, Ungheni, Teleneşti, Râşcani, Soroca şi Floreşti. PD a acumulat cele mai multe voturi în 11 raioane: Edineţ, Donduşeni, Glodeni, Orhei, Leova, Sângerei, Şoldăneşti, Rezina, Străşeni, Nisporeni şi Ştefan-Vodă, PSRM în 4 raioane: Ocniţa, Briceni, Taraclia şi Basarabeasca, plus capitala Chişinău, PN în 3 – Bălţi, Făleşti şi Drochia, iar PCRM şi Blocul „Iurie Leancă” – în câte un raion, Dubăsari şi, respectiv, Cimişlia. Faţă de alegerile locale de acum patru ani, se constată o scădere bruscă a voturilor obţinute de PCRM şi o creştere asemănătoare pentru PSRM, ceea ce poate fi explicat prin faptul că, după localele din 2011, PCRM s-a divizat, fiind format PSRM-ul, care până în 2014 nu a contat în alegeri. PLDM a scăzut cu aproximativ 5%, PL cu 4%, în timp ce democraţii au crescut cu 1%.

De precizat şi faptul că, în două sate, alegerile urmează să se repete peste două săptămâni. Astfel, în s. Ulmu, Ialoveni, la vot au venit mai puţin de 25% dintre alegători. Aceştia au protestat astfel faţă de decizia autorităţilor de a-l exclude pe actualul primar, Grigore Postică, din cursă, în ajunul alegerilor. Cu câteva zile înainte de alegeri, consătenii lui Postică ameninţau că vor recurge la acest gest, de boicotare a alegerilor, fapt care s-a şi produs. Solicitat de ZdG, Postică ne-a spus că a fost pedepsit, printr-o decizie judecătorească, cu amendă şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de doi ani, pentru că s-a opus să semneze o autorizaţie de construcţie pe un teren pe care el consideră că a fost „furat” de la autorităţile publice locale. „Am apărat interesele satului şi chiar ale statului, şi uite unde am ajuns. Acum aşteptăm decizia CSJ, care va veni pe 8 iulie. Nu ştiu ce va fi peste două săptămâni. Oamenii au decis să nu participe la alegeri. Nu ştiu, poate la mijloc este şi ceva politic. Eu sunt din PLDM, dar judecăţile ştiţi cine le decide. Mi s-a propus să trec la PD, dar am refuzat. Poate şi ăsta e un motiv”, ne spune Grigore Postică.

În s. Topal, Cimişlia, alegerile urmează a fi repetate din cauză că au fost întrerupte de un grup de persoane din sat, care au vandalizat secţia de vot, în semn de protest faţă de un candidat care ar fi adus oameni străini să voteze. După incident, alegerile au fost anulate, organele de drept au deschis dosare penale, iar CEC a anunţat că se va constitui parte vătămată în aceste cauze penale, în care va solicita despăgubiri de la persoanele care se vor găsi vinovate.