Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Banii destinaţi săracilor au ajuns…

Banii destinaţi săracilor au ajuns la oamenii PCRM

Partidul Comuniştilor şi-a finanţat membrii de partid din bani publici, în perioadele dintre alegeri. Afirmaţia a fost susţinută de Victor Osipov, vicepreşedintele Alianţei Moldova Noastră, şi argumentată de Vitalie Ştirbu, preşedintele organizaţiei teritoriale AMN Briceni.

Ştirbu a prezentat un şir de documente care confirmă finanţarea activiştilor de partid din bani publici, într-un raion condus de comunişti, adică la Briceni. „Comuniştii nu sunt cei mai cinstiţi şi nu trebuie să-i credem când spun că au rămas fără funcţii şi nu mai deţin posturi de răspundere. Nu este adevărat”, a menţionat Vitalie Ştirbu la începutul discursului său.

Ce fac comuniştii cu banii care, de fapt, trebuie să ajungă la cei săraci? „De fapt, banii nu mai ajung la cei nevoiaşi, deşi, din păcate, ei încă mai votează în favoarea PCRM”, constată preşedintele AMN Briceni. „Banii colectaţi din impozitele noastre, al tuturor, ajung la agitatorii comuniştilor, la rudele lor şi la unii demnitari”.

În acest context, au fost făcute publice câteva decizii semnate de vicepreşedintele raionului Briceni, Vasile Spătari. Astfel, Consiliul de Administraţie Briceni al Fondului local de susţinere socială a populaţiei a decis acordarea unui ajutor material următoarelor persoane, trecute la categoria „sărăcie extremă”:

1. Iurciuc Maria, 5000 de lei pentru tratament. În prezent, femeia deţine funcţia de şefă a Secţiei Pensii şi Indemnizaţii a Casei teritoriale Briceni (consilier raional PCRM).

2. Ala Golban, primara satului Hlina, aflată, potrivit PCRM, într-o stare de sărăcie extermă şi fără surse de existenţă.

3. Vasile Ghieş – a primit ajutor material deţinând funcţia de vicepreşedinte al Consiliului raional Briceni, şef al Direcţiei raionale de învăţământ, tineret şi sport. În prezent – directorul Liceului teoretic din satul Beleavineţ şi secretarul organizaţiei de partid PCRM din sat.

4. Şi o persoană decedată în iulie 2007 a primit ajutor material în luna septembrie a aceluiaşi an şi chiar a semnat, „confirmând” recepţionarea unei sume de bani.

Vicepreşedintele AMN, Victor Osipov a declarat că un simplu calcul matematic arată delapidări în sumă de 15 000 de lei. „Dacă asemenea lucruri s-au întâmplat pe toată perioada guvernării comuniste, în raioanele conduse de ei, atunci înseamnă că ei au furat de la gura oamenilor săraci cel puţin o jumătate de milion de lei”, a mai adăugat fostul viceprim-ministru. Iată răspunsul de unde unele partide au bani pentru propriii lor agitatori şi pentru a cumpăra voturi.

În cadrul aceleiaşi conferinţe, Victor Osipov a prezentat un raport de campanie al AMN. „Acesta este cel mai sigur sondaj, 109 565 de alegători care ne-au asigurat că susţin AMN la 28 noiembrie 2010”. Dacă la vot vor ieşi 1,5 milioane de cetăţeni, atunci Alianţa Moldova Noastră ar lua 7,3 % din totalul voturilor.

Poziţia politică a Alianţei Moldova Noastră a fost întotdeauna de opoziţie faţă de Partidul Comuniştilor, faţă de dictatura şi clanul pe care le-au instaurat atât la nivel central, cât şi la nivel local, acolo unde au guvernat.

E.R.