Banii destinaţi săracilor au ajuns la oamenii PCRM

Partidul Comuniştilor şi-a finanţat membrii de partid din bani publici, în perioadele dintre alegeri. Afirmaţia a fost susţinută de Victor Osipov, vicepreşedintele Alianţei Moldova Noastră, şi argumentată de Vitalie Ştirbu, preşedintele organizaţiei teritoriale AMN Briceni.

Ştirbu a prezentat un şir de documente care confirmă finanţarea activiştilor de partid din bani publici, într-un raion condus de comunişti, adică la Briceni. “Comuniştii nu sunt cei mai cinstiţi şi nu trebuie să-i credem când spun că au rămas fără funcţii şi nu mai deţin posturi de răspundere. Nu este adevărat”, a menţionat Vitalie Ştirbu la începutul discursului său.

Ce fac comuniştii cu banii care, de fapt, trebuie să ajungă la cei săraci? “De fapt, banii nu mai ajung la cei nevoiaşi, deşi, din păcate, ei încă mai votează în favoarea PCRM”, constată preşedintele AMN Briceni. “Banii colectaţi din impozitele noastre, al tuturor, ajung la agitatorii comuniştilor, la rudele lor şi la unii demnitari”.

În acest context, au fost făcute publice câteva decizii semnate de vicepreşedintele raionului Briceni, Vasile Spătari. Astfel, Consiliul de Administraţie Briceni al Fondului local de susţinere socială a populaţiei a decis acordarea unui ajutor material următoarelor persoane, trecute la categoria “sărăcie extremă”:

1. Iurciuc Maria, 5000 de lei pentru tratament. În prezent, femeia deţine funcţia de şefă a Secţiei Pensii şi Indemnizaţii a Casei teritoriale Briceni (consilier raional PCRM).

2. Ala Golban, primara satului Hlina, aflată, potrivit PCRM, într-o stare de sărăcie extermă şi fără surse de existenţă.

3. Vasile Ghieş – a primit ajutor material deţinând funcţia de vicepreşedinte al Consiliului raional Briceni, şef al Direcţiei raionale de învăţământ, tineret şi sport. În prezent – directorul Liceului teoretic din satul Beleavineţ şi secretarul organizaţiei de partid PCRM din sat.

4. Şi o persoană decedată în iulie 2007 a primit ajutor material în luna septembrie a aceluiaşi an şi chiar a semnat, “confirmând” recepţionarea unei sume de bani.

Vicepreşedintele AMN, Victor Osipov a declarat că un simplu calcul matematic arată delapidări în sumă de 15 000 de lei. “Dacă asemenea lucruri s-au întâmplat pe toată perioada guvernării comuniste, în raioanele conduse de ei, atunci înseamnă că ei au furat de la gura oamenilor săraci cel puţin o jumătate de milion de lei”, a mai adăugat fostul viceprim-ministru. Iată răspunsul de unde unele partide au bani pentru propriii lor agitatori şi pentru a cumpăra voturi.

În cadrul aceleiaşi conferinţe, Victor Osipov a prezentat un raport de campanie al AMN. “Acesta este cel mai sigur sondaj, 109 565 de alegători care ne-au asigurat că susţin AMN la 28 noiembrie 2010”. Dacă la vot vor ieşi 1,5 milioane de cetăţeni, atunci Alianţa Moldova Noastră ar lua 7,3 % din totalul voturilor.

Poziţia politică a Alianţei Moldova Noastră a fost întotdeauna de opoziţie faţă de Partidul Comuniştilor, faţă de dictatura şi clanul pe care le-au instaurat atât la nivel central, cât şi la nivel local, acolo unde au guvernat.

E.R.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Vasilie

    Lipsa de experienta ,si fiind creduli, ar putea sa le joace fiesta celor din Alianta,mai ales PLDM si PL.A doua zi dupa alegerile din iulie trebuia de scos la concurs toate functiile de pe tot teritoriul R.Moldova,anume la concurs.Atunci credibilitatea AIE cresrea si pintre bolsevici.Da asa vedeti ce sa intimplat,acuma macabrii comunisti impart prime,ajutoare,alti bani facuti de baetii din Alianta.Creduli am fost la inceputul anilor 90.creduli am fost la sfirsitul anilor 90,creduli,cu mare regret ,am dovedit a fi si in 2010.Prostiea na-re margina.
    Apropo:Stiti ca un guvernul Marii Britanie exista doar 147 de posturi politice,in rest toate functiile se ocupa prin cincurs,sper ca ati intales coret,prin concurs.
    Inloc sa ne invatam devla altii,noi permanent inventam prostia,care,cum vedeti,ne costa foarte scump.

  2. mara

    15 mii lei? in 2008 voronin si rosca au furat din ajutoarele sinistratilor 26 milioane lei.si pomana necàjitilor au ciordit-o àstia 2 bulangii hoti,2 iude in su(a)tanà.

  3. Stefan

    Si cum de n-au putut fi trasi la raspundere , daca exista date atit de concrete?Cred ca inca nu este tirziu ca persoanele abilitate sa faca acest lucru.Marele “patrihot”Cioara si asa are cam multe la activ.Si este bine-merci , trimite mesaje narodului prostit cu texte ” ni adin golos ne atdadim Aliansu”- suna ca o comanda lansata unor zombi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *