Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Banii bat Parlamentul

Banii bat Parlamentul

Deputaţii au pus punct celei mai scandaloase sesiuni din istoria parlamentară a R. Moldova şi au plecat în vacanţă, încasând, fiecare, pentru odihna de vară, o indemnizaţie de peste 30 de mii de lei (echivalentul a nouă salarii medii pe economie).

Vacanţă de lux pe timp de criză. Cum comentaţi?

Maria-SarabasMaria Sarabaş, artistă

Banii statului sunt pe mâna lor şi fac ce vor cu ei. Pentru dânşii. Indemnizaţiile de 30 de mii de lei pentru concediu sunt o mare impertinenţă. Ei parcă ar trăi în altă lume. Cu 30 de mii de lei la Arte (şi nu numai la Arte), un sărman de student îşi poate achita contractul pentru 4 ani de studii, iar un artist şi-ar acoperi salariul lunar pentru un an şi jumătate, cel puţin. De pensionari nici nu mai zic. Ăsta-i Parlamentul poporului? Şi măcar dacă ar avea pentru ce! Dar mare lucru nu fac: se ceartă, se înjură, se bat, vin în Parlament când vor, stau cât vor, pleacă când vor… Cine îşi mai poate permite chilipirul ăsta?

anatol-croitoruAnatol Croitoru, combatant la Nistru

Constituţia ne declară pe toţi egali în faţa legii. Unde-i egalitatea? Alde mine nu iau la concediu decât un salariu, ei – cu indemnizaţii de 3-4 ori mai mari decât salariile. Prea de tot… Sunt decorat cu două ordine de luptă, „Ştefan cel Mare” şi „Credinţă Patriei”, gradul I, şi primesc indemnizaţie 100 de lei lunar. Cu ce riscă mai mult un deputat, decât am riscat noi la război? Comuniştii strigă că nu le place guvernarea. Dar de ce nu au protestat împotriva indemnizaţiei de 32 de mii de lei, să zică că-i prea mult, comparativ cu ceea ce are lumea „de jos”… Speculanţi. Şi cei de la putere, şi cei din opoziţie.

Valentin-DolganiucValentin Dolganiuc, analist politic

Dacă de la microfoane „aleşii poporului” o fac pe apărătorii interesului public – mai ales comuniştii şi socialiştii, uite că indemnizaţiile de peste 30 de mii de lei nu i-au deranjat pe nimeni. Niciun refuz. În faţa banului nu a rezistat niciunul. Asta-i proba morală a clasei noastre politice. Prin asta e spus totul. Nu zic că deputaţii trebuie să fie săraci, dar o limită trebuie să existe, un raport rezonabil între veniturile unui deputat şi cele ale unui simplu cetăţean. Dacă în R. Moldova ar exista o societate civilă angajată public, dacă Curtea de Conturi, cel puţin, şi Procuratura nu ar fi la cheremul puterii, poate că ar fi altfel.

Sergiu-MocanuSergiu Mocanu, Mişcarea Antimafie

Noi trăim deja de mai multă vreme într-o Moldovă cu două lumi paralele: a celor aleşi şi a celor care aleg. Cu trecerea timpului, aceste două lumi au tot mai puţine puncte de tangenţă între ele. Cei din lumea „aleşilor” trăiesc ca în Occident, ca într-o Europă despre care le vorbesc celorlalţi, iar ceilalţi – într-o Moldovă a mizeriei, corupţiei, minciunii, mafiei şi sărăciei. Faptul că, în condiţii de criză, deputaţii şi-au permis o indemnizaţie de vacanţă de peste 30 de mii de lei îi descalifică total. Au devenit nu numai cinici, dar şi nesuferiţi. Cred că nu ne vom mai putea descurca fără alegeri anticipate.

379-nadejda-branzanNadejda Brânzan, Asociaţia Primul Parlament

Mie îmi este ruşine de ceea ce văd. Parlamentul, care a fost creatorul şi onoarea acestui stat, s-a transformat într-o organizaţie comercială de tip închis. Pentru primul Parlament a contat mandatul, pentru ei contează banul. Compar grilele de salarizare de atunci cu cele actuale şi mă ia groaza. Indemnizaţii peste indemnizaţii. Şi doar nu-s săraci, îs milionari, chiar dacă nu cu toţii. Nu zic că deputaţii trebuie să muncească pe gratis, dar există o normă a decenţei, în care trebuie respectate anumite proporţii, mai ales într-o Moldovă sărăcită… Avem un Parlament de nimic, dacă sunt atât de slabi în faţa banului.