Averile membrilor CNI şi 40 de zile de tăcere

Averile şi proprietăţile membrilor Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) rămân neverificate. Deşi, acum 40 de zile, a fost creată o comisie specială, care urma să controleze ce averi deţin membrii CNI, abia miercuri, 19 decembrie, declaraţiile de avere ale acestora au fost transmise membrilor respectivei comisii.

Pe 9 noiembrie, Legislativul a instituit o comisie specială, care urma să verifice veniturile şi proprietăţile preşedintelui şi membrilor CNI. Comisia urma să fie formată din şapte membri: trei din cadrul PCRM, doi din cadrul PLDM şi câte unul din cadrul PL şi PD. În această comisie, Anghel Agache şi Iurie Apostolache au fost delegaţi din partea PLDM-ului, PL-ul este reprezentat de Vitalie Cojocaru, iar PD-ul de Iurie Bolboceanu. Comuniştii anunţaseră că mai au nevoie de timp pentru a delega pe cineva.

Unde-s declaraţiile?

Tot atunci, Victor Popa, preşedintele Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, menţiona că, potrivit legislaţiei naţionale, declaraţiile preşedintelui, vicepreşedintelui şi membrilor CNI urmau a fi transmise, în termen de 20 de zile, comisiei speciale create de Parlament, fiind însoţite de extrasul autentificat din registrul de evidenţă a declaraţiilor.

Am încercat să găsim declaraţiile de avere ale membrilor CNI. La Comisia Juridică, numiri şi imunităţi ni s-a spus că ele au fost depuse iniţial pe numele Preşedintelui Parlamentului. Ulterior, acestea s-au păstrat pentru o perioadă în cancelaria instituţiei, ca într-un final, din lipsă de safeuri, să ajungă la direcţia resurse umane.

Miercuri, 19 decembrie, Elisaveta Palii, şefa direcţiei, ne-a spus că i-a înmânat chiar în acea zi declaraţiile de avere lui Iurie Bolboceanu, care a fost ales săptămâna trecută în funcţia de preşedinte al Comisiei speciale ce trebuie să verifice veniturile şi proprietăţile membrilor CNI.

Comuniştii se mai gândesc

Reprezentanţii acestei comisii ne-au explicat că termenul de 20 de zile, anunţat de Victor Popa pentru primirea declaraţiilor, s-a depăşit pentru că s-a tot aşteptat ca deputaţii PCRM să-şi delegheze cei trei membri care li se cuvin în cadrul comisiei. În cele din urmă, comuniştii au refuzat să facă acest lucru. Astfel, abia vineri, 14 decembrie, comisia specială s-a întrunit, Bolboceanu fiind ales preşedinte.

Artur Reşetnicov, deputat din partea PCRM, susţine că partidul său se află “în examinare. Problema trebuie privită în ansamblu. În primul rând, noi nu suntem de acord cu situaţia când comisia formată din deputaţi va verifica averile comisiei care la rândul ei verifică deputaţii. Aici este un vădit conflict de interese. Nu este corect cel puţin din punct de vedere al moralităţii”, spune Reşetnicov.

“Totodată, noi considerăm că felul cum a fost creată CNI o compromite din start. Cu aceste scandaluri…, cu retrageri din partea societăţii civile. Practic, CNI acum nici nu funcţionează”, punctează deputatul. “Trebuiau candidaţii, în special la funcţia de conducător al acestei instituţii, să fie verificaţi la momentul înaintării în funcţie, nu după. Dacă vor fi depăşite aceste momente, noi vom hotărî ce vom face cu cei trei membri care ni se cuvin”, a explicat deputatul.

Referitor la faptul că declaraţiile de avere ale membrilor CNI urmau să ajungă la comisia specială în 20 de zile, dar au ajuns abia peste 40, Reşetnicov zice că acest lucru “demonstrează că verificarea averilor şi proprietăţilor este un proces compromis din start”. Totodată, Reşetnicov spune că tergiversarea nu are legătură cu faptul că PCRM ezită să-şi desemneze cei trei membri.

“Verificarea va începe anul ăsta”

La rându-i, Iurie Bolboceanu, preşedintele comisiei speciale, îl contrazice pe deputatul PCRM. Acesta spune că  această comisie s-a format atât de greu anume din cauza comuniştilor, care au tergiversat înaintarea candidaturilor. “Ei tot spuneau că ne vom gândi, vom vedea. Spuneau că, ba vom înainta, ba nu… Iată de ce. Până la urmă, am înţeles că ei nu vor înainta şi am purces la lucru”, spune deputatul. Bolboceanu zice că verificarea declaraţiilor de avere ale membrilor CNI “va începe anul ăsta, dar, ele nu vor fi verificate într-o zi. Nu ştiu cum şi când vor fi făcute publice. Nu am discutat asta. Într-un timp, noi nu puteam da de ele. Acum, am văzut mapele cu acele declaraţii”.

Amintim că CNI este formată din cinci membri, propuşi de către partidele parlamentare. Astfel, oficial, Anatolie Donciu, preşedintele CNI, a fost propus de către PL, Dumitru Prijmireanu de către PCRM, Leonid Morari de către PD, iar Vera Lupu de către PLDM.

Bostan va reprezenta societatea civilă în CNI

Marţi, 18 decembrie, Galina Bostan, directoarea Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC), a fost selectată de către membrii Comisiei juridice, numiri şi imunităţi pentru a ocupa funcţia de membru al CNI din partea societăţii civile. Bostan o va înlocui în această funcţie pe Cristina Cojocaru, care s-a retras, pe motiv că, nu crede că instituţia ar fi fost constituită în mod legal.

Galina Bostan i-a avut concurenţi pentru funcţia de membru al CNI pe Dumitru Proca, Dumitru Graur, Igor Căldare şi Anatol Petrici, toţi patru propuşi de diverse organizaţii non-guvernamentale. În cadrul interviului, ultima probă la care au fost supuşi cei cinci concurenţi, Bostan a precizat că, din punctul său de vedere, modificările frecvente ale legislaţiei sunt principala problemă în combaterea corupţiei.

Victor Popa, preşedintele Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, a menţionat că Galina Bostan a câştigat concursul cu unanimitate de voturi. Candidatura acesteia urmează să fie propusă Parlamentului, care urmează să o accepte sau să o respingă. În final, deputaţii i-au amintit Galinei Bostan că urmează în cel mai scurt timp să-şi depună declaraţia de avere, dar şi cea de interese.

Victor MOŞNEAG

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Turc

    ”Care sunt totusi motivele pentru care avem coruptie?” a intrebat deputatul PDM, Adrian Candu.
    ”Mai multe motive, as adauga si situatia economica, daca functionarii ar avea salarii mai mari, n-ar lua”, a specificat Galina Bostan. P.S. mai aveti intrebari ??? Va este clar ??? Propun sa fie acordate functionarilor salarii de o suta mii euro lunar. Atunci poate nu vor lua mita. Imi spunea un plutonier din P.R., ca cica sa-mi dee si o mie euro pe luna ,ca oricum voi lua bani ,pentru ca sunt banii mei, de care sotia nu stie. P.S.P.S.P.S. Trebuie oare cuiva acest CNI,compromis din start, cu membri care gandesc astfel. Sa fi raspuns doamna membru al CNI ca avem coruptie deoarece organele abilitate cu combaterea ei sunt putred de corupte, era alta treaba. Dar asa, de voie de nevoie, dar vom trebui sa le dam functionarilor cele o suta mii euro lunar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *