Autolustraţia

Ion Casian, avocat

După autolustrarea lui Veaceslav Stăvilă nu au fost făcute declaraţii oficiale. Noi am spus că fiecare, dacă are ceva de spus, să spună. Deşi nu am făcut o declaraţie publică, spun acum că nu am colaborat şi  nu am nimic în comun cu acel regim, cu securitatea. În 1985, am fost în PCUS, secretar de partid al organizaţiei Colegiului de Avocaţi. Tot eu am fost primul care a ieşit din partid, pentru că am înţeles că este o formaţiune antinaţională.

Sergiu Chircă, economist

În cadrul comisiei eu mă ocup cu probleme economice. Cât despre acea perioadă, eu am fost urmărit, dat afară din funcţia de secretar ştiinţific în cadrul Institutului de Economie. Când eram  deputat în Parlament, l-am rugat pe şeful Securităţii de atunci, Anatol Plugaru, să-mi permită să văd dosarul. A spus că nu pot să văd autorii denunţurilor făcute la adresa mea. În continuare, vreau să văd dosarul, inclusiv al tatălui meu, care a fost arestat de sovietici în anul 1941.

Andrei Cuşco, istoric

Sunt născut în 1982 şi ar fi ilar să fac asemenea declaraţii. Acest lucru ar fi fost important la etapa selecţiei membrilor comisiei, fiind previzibil că vor apărea acuzaţii. Acum, însă, nu e un moment potrivit. Ele ar trebui făcute de fiecare, pe cont propriu. Chiar dacă am avea o Lege a Lustraţiei, nu cred că ar avea un efect prea mare. Când mă gândesc la acest subiect, îmi amintesc de P. Lucinschi, care spunea că, dacă am deschide dosarele, am rămâne fără intelectuali.

Andrei Eşanu,  istoric

Dacă în R. Moldova ar funcţiona o Lege a Lustraţiei, declaraţiile ar trebui să le facă mai întâi politicienii care au avut roluri în partid şi în stat. După ei, de sus în jos, ar trebui să se autolustreze şi savanţii, şi jurnaliştii, şi scriitorii. După 1991, autolustraţia ar fi trebuit să se transforme într-o campanie. După 20 de ani, nu ştiu ce ar mai da o astfel de acţiune. Acum e greu de spus dacă în cadrul comisiei au ajuns persoane care au colaborat cu securitatea… Aceste lucruri erau ţinute în mare taină.