Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Anul politic 2012: alegeri, vizite,…

Anul politic 2012: alegeri, vizite, condamnări, reforme, stagnări

1 ianuarie: Vadim Pisari, omorât de pacificatori

Pacificatorii ruşi de la postul nr.9 au tras 4 focuri de armă în Vadim Pisari, un tânăr de 18 ani, care traversa cu un automobil podul de peste Nistru. Pacificatorii au invocat că Pisari ar fi ignorat semnalele militarilor care l-au somat să se oprească. Deşi cazul mai este cercetat de Procuratura Generală, reprezentanţi ai Ministerului rus de Externe susţin că pacificatorul ucigaş ar fi nevinovat.

Alegerea preşedintelui R. Moldova

După 2, 5 ani de incapacitate politică, privind alegerea şefului statului, pe 16 martie 2012, Parlamentul R. Moldova l-a ales pe judecătorul Nicolae Timofti (foto ↑) în funcţia de preşedinte, astfel fiind pus punct unei crize politice şi constituţionale de durată. Alegerea şefului statului a conferit R. Moldova credibilitatea instituţiilor internaţionale la subiectul continuării reformelor şi a urmării cursului de integrare europeană.

Cancelar federal al Germaniei – prima vizită la Chişinău

Pe 22 august, într-o vizită oficială, s-a aflat cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel. Ea a fost însoţită de 50 de oficiali şi jurnalişti. A fost prima vizită de acest nivel întreprinsă de un oficial german în R. Moldova. Evenimentul a constituit un puternic semnal al faptului că Germania susţine R. Moldova pe calea soluţionării problemei transnistrene şi integrării în UE.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, întreprinde prima sa vizită oficială la Chişinău în încercarea de a grăbi apropierea R. Moldova de UE. În cadrul vizitei sale de două zile la Chişinău, preşedintele Comisiei Europene s-a întâlnit cu preşedintele R. Moldova, cu preşedintele Parlamentului, cu premierul şi cu liderii grupurilor parlamentare. Liderul comunist Vladimir Voronin a anunţat public că “comuniştii vor boicota vizita lui Jose Manuel Barroso la Chişinău”.

Jean-Claude Mignon după Barroso

Preşedintele APCE, Jean-Claude Mignon, s-a aflat într-o vizită în R. Moldova în perioada 17-20 decembrie 2012. Oficialul european şi-a propus să contribuie la stimularea climatului de încredere între cele două maluri ale Nistrului, în favoarea soluţionării conflictului transnistrean, facilitarea dialogului între Parlamentul R. Moldova şi aşa-numitul soviet suprem de la Tiraspol, precum şi documentarea vizavi de reforme şi de nivelul de avansare a R. Moldova pe calea integrării europene.

3 decembrie: Preşedintele Poloniei la Chişinău

Preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, s-a aflat într-o vizită oficială în R. Moldova. Oficialul european a reiterat sprijinul constant al Poloniei acordat aspiraţiilor europene ale R. Moldova şi a exprimat disponibilitatea părţii poloneze de a împărtăşi Chişinăului experienţa de integrare în UE. În calitate de preşedinte al Sejmului, Bronislaw Komorowski a preluat funcţia de preşedinte al Poloniei după decesul preşedintelui Lech Kaczqnski într-un accident aviatic în Rusia.

CCCEC reformat cu şeful păstrat

În contextul Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu UE, R. Moldova era obligată să reformeze Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC). După mai multe eforturi, a fost constituit Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), care va fi condus de acelaşi director, Viorel Chetraru. Conducerea CNA susţine, însă, că instituţia rămâne nefuncţională, deoarece nu sunt numiţi vicedirectorii.

Integritatea morală într-o Comisie Naţională

Comisia Naţională pentru Integritate (CNI), deşi a fost constituită, nu şi-a început deocamdată activitatea, din cauza tergiversării mai multor activităţi de constituire, cum ar fi alegerea unui reprezentant al societăţii civile, acordarea unui sediu sau dotarea tehnică a instituţiei. Opoziţia parlamentară a acuzat Alianţa că tergiversează intenţionat activitatea Comisiei, pe motiv că ar intenţiona să ascundă mai multe afaceri dubioase.

Noi miniştri în vechiul Guvern

Premierul Vlad Filat a anunţat în repetate rânduri despre oportunitatea efectuării unor remanieri guvernamentale. Doar în jumătatea a doua a anului 2012, s-au produs remanierile prognozate, fiind înlocuiţi în funcţii ministrul Afacerilor Interne, ministrul Educaţiei, şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi şeful Poliţiei de Frontieră. Spre sfârşitul anului, au devenit cunoscute mai multe acte de corupţie comise în cadrul Ministerului Educaţiei pe parcursul anilor anteriori.

Destrămarea PCRM

În luna iunie 2012, trei deputaţi comunişti, conduşi de Vadim Mişin, au părăsit PCRM şi au decis să constituie partidul “Renaşterea”. Această plecare a precedat alte plecări, care au zdruncinat serios principala formaţiune de opoziţie din R. Moldova. Totodată, deputaţii socialişti, conduşi de Igor Dodon, împreună cu cei din “Renaşterea” au constituit o fracţiune parlamentară, care, potrivit analiştilor, ar putea conduce, în orice moment, la crearea unei noi majorităţi parlamentare.

Ambasadorul R. Moldova în Israel – director la SIS

De la 25 octombrie 2012, Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) are un nou director – Mihai Balan –, fost ambasador al R. Moldova în Israel. Pentru candidatura acestuia au votat 60 de deputaţi, comuniştii şi deputaţii neafiliaţi declarându-se împotrivă. Mihai Balan a fost propus pentru acest post de preşedintele Nicolae Timofti. SIS a funcţionat fără director timp de un an, după ce fostul director, Gheorghe Mihai, a fost demis de Parlament la solicitarea premierului Vlad Filat.

Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii

Anul 2012 a fost declarat Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii. Acţiunile din cadrul acestui an şi-au propus să aducă în prim-plan contribuţia persoanelor în vârstă la dezvoltarea societăţii. Factorii de decizie politică şi părţile implicate au fost încurajate să ia măsuri pentru a favoriza îmbătrânirea activă şi pentru a spori solidaritatea dintre generaţii.

Fără graţiere: infacţiunile cu caracter sexual împotriva minorilor

Fără amnistiere, graţiere şi împăcare cu persoanele care au comis împotriva minorilor infracţiuni cu caracter sexual. Drepturile fundamentale ale copilului din R. Moldova urmează să fie protejate mai bine după votul Parlamentului din 21 decembrie, privind modificarea şi completarea Codului Penal. Acestea interzic amnistierea şi graţierea persoanelor care au comis împotriva minorilor infracţiuni cu caracter sexual. Este interzisă şi împăcarea cu persoanele care au comis astfel de infracţiuni contra minorilor.

Ministrul Iurie Leancă şi-a prezentat demisia

Pe 24 decembrie, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, i-a prezentat premierului Vlad Filat cererea de demisie. Anterior, ministrul de Externe a promis că, în cazul în care, în 2012, R. Moldova nu va obţine regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană, el va demisiona până la finele anului. Referitor la noul termen pentru îndeplinirea angajamentelor asumate faţă de Bruxelles pentru obţinerea regimului liberalizat de vize, Iurie Leancă menţiona, în cadrul unei conferinţe de presă, că ar putea fi vorba despre mijlocul anului viitor.