Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   (Anti)visuri electorale

(Anti)visuri electorale

…nu intenţionam să scriu despre politică, mă tenta ideea unei detaşări de realitate, a unui poem cu aromă de Stănescu, a unei linişti spălate de culoarea roşie, a unei conştiinţe (nu naţionale, personale!) că mergem înainte, vertical. Inevitabil însă, revin la ea, ca la un adevăr, de care suntem suspendaţi, un adevăr care doare şi sfârtecă. Visuri, mai ales… iluzii de 17 ani, singurele care îţi mai dictează apartenenţa la origini.

Coloratura peisajului electoral basarabean este pe cât de diversă, pe atât de comună. La o extremă, partidele de orientare democratică (ori cele care pretind a fi), la o alta – formaţiunea comunistă, ca un Moş Crăciun cu barbă sovietică, care ne tot promite daruri şi zile însorite. Din păcate însă, din cauza nămeţilor prea mari, mult aşteptatele cadouri întârzie să apară, de opt ani încoace. Strecuraţi prin ascunzişuri, renii Moşului şi-au dat nume diferite, ba chiar s-au declarat europeni până-n măduva oaselor, uitând că pe cerul frunţii au amprentată umbra secerii şi chipul tovarăşului Lenin. Nu despre ei vreau să vorbesc. Am încredere în cititorul care ştie să facă diferenţă.

Trist este poporul care îşi votează repetitiv înfrângerea…

După o lungă şi zbuciumată campanie electorală, în care s-au aruncat replici acide, în care s-au jucat roluri şi s-au făcut promisiuni ademenitoare, ne-am încrucişat pumnii, spre a primi rezultatele. Pentru mulţi, acestea au venit ca un duş rece, care nu doar a spălat, ci şi a îngheţat multe din perspectivele Republicii Moldova. A fost însă o victorie, care a demonstrat că se poate. Din perspectiva naufragiatului, care a traversat marea, însăşi ideea că nu s-a înecat este un câştig, un fapt pentru care merită să mulţumeşti.

Cea mai tragică soartă a unui popor este să se nege pe el însuşi. Cum altfel poţi explica votul deloc neglijabil al atâtor persoane, care se agaţă de trecut ca şi cum s-ar agăţa de golul unei prăpastii, amintind de mentalitatea Evului Mediu? Or, poate, spre asta şi s-a tins, spre o suprafaţă plată de gândire, în care poţi planta orice, ştiind că, finalmente, vei dobândi o recoltă bună, indiferent de seminţele aruncate. Trist este poporul care îşi votează repetitiv înfrângerea… fapt care mă face să cred în mişcarea spiralată a istoriei.

În opt ani de comunism, care s-au amprentat grav în ADN-ul politic al Republicii Moldova, am învăţat să privim corupţia în toată splendoarea sa, am învăţat să tăcem şi să ne lăsăm tăcuţi, am descoperit în premieră mondială (!) că „Iisus Hristos a fost primul comunist” (asta, deşi comunismul îl neagă pe Dumnezeu).

Infinite sunt roadele imaginaţiei umane, iar basarabenii sunt, fără voia lor, artişti. Artişti care cântă la sărbătorile naţionale şi care se luptă cu pietre pentru viitor, chiar dacă lozincile pe care le strigă nu se învaţă în şcoli (respectivele instituţii fuseseră trainic zăvorâte, de teama evadării raţiunii).

Mă întreb dacă nu cumva am devenit, prin excelenţă, indivizi politici, care merită concilieri de identitate, anulări istorice şi descoperiri religioase.

Acum picturile lui Dali nu îmi mai par îndepărtate. Avem nevoie de suprarealism pentru a rezista, un suprarealism care să ne arunce în ideea că nu totul este pierdut, decis, consumat. Necesitatea unor alte figuri politice, a unui alt chip social, a unei alte perspective ne flutură pe sub ochi iluzii.

Dacă le vom accepta sau nu, dacă se vor adeveri sau vor rămâne la foarte comoda poziţie de promisiune, vom vedea. Ştiu doar că adevărul meu este acest text.

Visuri electorale, ca nişte baloane colorate, planează în aer. Spectacol mirific, cu iz de Caragiale, jucat, rejucat, memorat. Actori talentaţi, regizor înţelept, spectatori curioşi. Şi totuşi: dom’le, eu cu cine am votat?

Revista Clipa. nr. I (70), 2011 
Cristina Mogâldea cl. a XI-a, 
"Mt. Ararat Highschool", Maine, SUA (n. în Durleşti, Chişinău)