Alternativa narangie

Piticii portocalii s-au ivit pentru prima dată în Wroclaw – un oraş din sud-vestul Poloniei contemporane. Se întâmplase cam aşa: în noiembrie 1980, în urma apelului lansat de mişcarea de rezistenţă anticomunistă „Solidaritatea”, un grup de studenţi de la universitatea de arte plastice din oraş s-au răsculat şi ei, ocupând simbolic spaţiul universităţii. În timpul acestui exerciţiu de ocupaţie tinerii editează foaia „Alternativa portocalie”.

În următoarele două luni mai apar 7 numere ale gazetei din cele 15 tipărite în total. Primul număr a fost editat de către Wałdemar Fydrych şi Wiesław Cupała. Tinerilor, după cum bine se ştie, le place s-o facă boacănă. Editorii „Alternativei portocalii” tratau greva, ziarul şi toată situaţia în care se aflau drept o nouă formă de artă. Această gazetă zeflemitoare a devenit în scurt timp foarte populară şi aşteptată în cercurile studenţimii poloneze.

Aşadar, piticii au coborât din lumea imaginarului în realitate ca să iniţieze mişcarea paşnică de rezistenţă anticomunistă „Alternativa portocalie”. Mişcarea s-a extins şi în afara Poloniei. (Vezi recenta revoluţie portocalie din Ucraina.)

Scopul principal al mişcării era să ofere unui grup cât mai mare de oameni posibilitatea de a se opune paşnic regimului comunist, aflat atunci la putere în Polonia, folosind situaţii şi elemente ciudate sau chiar aberante. Multe dintre „aberaţiile” pe care le înfăptuiau ei, deşi explicit îndreptate împotriva sistemului, erau proiectate în aşa fel încât să-i ferească, cel puţin parţial, pe membrii mişcării de arest. Arestându-i, miliţienii s-ar fi arătat ridicoli.

Bunăoară, Fydrych şi alţii au început să înşire pe zidurile din oraş graffiti-uri în formă de pitici, plasaţi în special pe locurile unde anterior existase graffiti-uri anticomuniste, dar acoperite între timp cu vopsea de reprezentanţii forţelor de ordine. Piticii îndeplineau funcţia de „noduri la batistă”, reîmprospătând memoria trecătorilor, aducându-le aminte despre inscripţiile aflate sub tencuială. Când erau prinşi asupra faptei, artiştii insistau că, de fapt, speriau nişte pitici.
De prin 1985 şi până la prăbuşirea comunismului în această ţară, Alternativa portocalie a înfăptuit un val de daravele subversive în mai multe oraşe poloneze.

Nu se poate, totuşi, afirma că acţiunile „anarhiste” ale Alternativei portocalii aveau un caracter pur ideologic. Aceşti artişti nu au înaintat niciodată „revendicări serioase”. Conţinutul sloganelor lor poate fi calificat mai curând ca „suprarealist”. De-o pildă: „Trăiască Sorbovit!” (Sorbovit fiind o băutură răcoritoare, echivalentul moldovenesc ar fi, probabil, „Trăiască Friguşorul!”) sau „Nu există libertate fără pitici!”. Uneori artiştii parafrazau sloganele Solidarităţii. Ideea inerentă a acestor parafrazări era dorinţa lor de a face haz pe seama pompoziţăţii şi absurdului celor două extreme ale sistemului politic – comunişti şi opoziţie -, provocând astfel o gândire independentă în mintea spectatorilor.

Ieşirile alternativiştilor portocalii în stradă au prilejuit participarea a sute şi mii de trecători la evenimentele pe care le puneau ei la cale. Cel mai de răsunet a fost „Revoluţia piticilor”, care s-a desfăşurat în Wrocław, la 1 iunie 1988 – ziua internaţională a copiilor – cu participarea a peste 10000 de oameni, purtând boneţele cărămizii.

În urma acestor întruniri unii ajungeau să fie arestaţi. O dată, miliţia polonă a găbjit 77 de Moşi Crăciuni, iar altă dată toată lumea din piaţă care purta ceva de culoare roşie. Motive cât se poate de ridicole. Cei din Grupul Alternativa portocalie au fost primii care au folosit forţele de ordine drept „mediu de exprimare artistică”. Afirmaţii de genul: „Fiece miliţian este o operă de artă” sau „Cetăţene! Ajută miliţia! Pumneşte-te tu însuţi!” erau tipărite pe postere sau fluturaşi şi înmânate trecătorilor.

Wałdemar Fydrych afirma pe atunci: „Vesticii vor afla mai multe despre situaţia din Polonia auzind că eu am fost arestat pentru faptul că am dat în stradă absorbante unei femei decât din lectura cărţilor şi articolelor scrise de către cei din opoziţie” sau „Cât de serios poate fi tratat un miliţian care te întreabă: „De ce aţi participat la întrunirea conspirativă a piticilor?!”.

Teodor Ajder, dr. psiholog