7 Aprilie: Zi de Doliu şi Demnitate

Am  protestat paşnic  la 7 aprilie 2009,  alături de mii de tineri din R. Moldova. Am fost maltrataţi, torturaţi, omorâţi chiar, pentru simplul fapt că dorim o Moldovă fără comunism şi fără dictatură. De la 7 aprilie, strigătul de disperare  a fost reprezentat  de harta însângerată a R. Moldova, ca o  rană  deschisă, pe spatele meu. Ceea ce am trăit la 7 aprilie m-a marcat pentru toată viaţa. Şi acum, 6 luni mai târziu, am aceleaşi trăiri: Moldova mă doare. Când ştiu că sute de  familii, mii de cetăţeni au suferit şi suferă încă  din cauza atrocităţilor  regimului comunist. Iar criminalii sunt şi acum  în libertate!

249-moldova-ne-doareAm ieşit în stradă având în suflet un ideal – Moldova să fie un stat liber, democratic şi european. Cel puţin să aibă o parte din democraţia şi libertatea pe care o trăiesc la moment în Franta, unde îmi fac studiile.

Ca cetăţeni ai R. Moldova, ne bucurăm că, după alegerile din 29 iulie 2009, guvernarea a fost preluată de Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE). Considerăm  că una din priorităţile majore ale noii guvernări ar trebui să fie anchetarea evenimentelor din aprilie 2009. Atât timp cât criminalii nu au fost judecaţi pentru faptele lor, lucrurile nu vor avansa. Pentru că nu există exemplul unui stat de drept. Fiecare trebuie să răspundă pentru acţiunile săvârşite, indiferent de rang şi statut social. Ne amintim cu durere de tragica zi de 7 aprilie, dar durerea e şi mai mare când aflăm că brutele asasine sunt în libertate, unii dintre aceştia fiind printre primii care au felicitat AIE, după ce au şters în mare grabă urmele de sânge din închisori şi comisariate. Eu sunt şi astăzi ţinta unor provocări şi intimidări. Îndur şi astăzi consecinţele fizice ale acelor maltratări şi torturi de acum 6 luni. Şi ne exprimăm,  dintr-un sentiment de solidaritate, durerea profundă faţă de familiile lui Valeriu Boboc, Eugen Ţapu, Ion Ţâbuleac (care ne-a fost aproape consătean, noi fiind din satul vecin al lui Ion) şi a lui Maxim Canişev. Doresc ca aceste familii, care au suferit, să fie îndreptăţite prin aflarea Adevărului despre acele zile. S-a vehiculat ideea creării unei Asociaţii a victimelor evenimentelor din 7 aprilie 2009. Asociaţia, însă, ar trebui nu doar să existe, dar şi să-şi exercite, juridic vorbind, drepturile  depline.

Ziua de 7 aprilie e o zi de doliu, dar şi de demnitate. Dacă ar fi să trăim din nou aceleaşi zile, vom ieşi din nou în stradă, chiar cu riscul vieţii. Pentru că vrem să ne întoarcem acasă, să locuim într-o ţară liberă şi democratică.

Damian Hâncu,
student la Drept,
Maria Augustina Hâncu,
doctorandă în Litere,
Franţa, 15 octombrie 2009



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *