Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   1812—2012: 200 de ani de…

1812—2012: 200 de ani de la ocuparea ţaristă a Basarabiei şi „educaţia patriotică” în şcolile ruse din R. Moldova

În timp ce decizia Ministerului Educaţiei de la Chişinău de a reintroduce Istoria Românilor în învăţământ a provocat dezbateri aprinse în mediul politic, şcolile cu predare în limba rusă par să fie cel mai puţin deranjate de această decizie. Atitudinea pare stranie, de vreme ce era de aşteptat ca anume ele să se fi simţit “afectate” cel mai mult. În realitate, indiferenţa lor faţă de acest proces are o explicaţie simplă: oricare ar fi decizia instituţiilor de stat din R. Moldova referitoare la studierea istoriei, în şcolile ruse de la noi aceasta va fi ignorată, pentru că, în aceste şcoli – se ştie de mult, istoria studiată este alta: cea a Rusiei, suplinită, când e nevoie, de elemente de istorie a Moldovei sau de istorie universală.

În sprijinul acestei observaţii pot fi aduse numeroase exemple despre felul în care se face educaţia “patriotică”, adică rusească, în aceste şcoli. Aduc aici un exemplu legat de comemorarea a 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Rusia ţaristă în anul 1812. Este adevărat, această educaţie nu se face demonstrativ la orele de curs. Elevii, de obicei, sunt antrenaţi în acţiuni “educative” de acest gen în cadrul unor activităţi extraşcolare.

Se pare că organele de stat ale R. Moldova nu ştiu că de mai multă vreme, şcolile cu predare în limba rusă de la noi se află efectiv – cel puţin în ce priveşte învăţarea istoriei şi educaţia patriotică a elevilor – sub controlul şi îndrumarea aşa-zisului Congres al comunităţilor ruse din Moldova, care realizează această operă împreună cu Ambasada Rusiei la Chişinău. Din iniţiativa acestora, dar şi cu aprobarea Ministerului Justiţiei, cu ceva vreme în urmă au fost lansate două instrumente de realizare a educaţiei istorice a elevilor din şcolile ruse, numite Clubul istoric-patriotic rusesc şi Centrul intelectual rusesc. Precizăm că în Moldova activează zeci de organizaţii şi instituţii cultural-propagandistice ruseşti, între care şi Centrul cultural rusesc, relansat recent. În acest an, Congresul şi Ambasada, împreună cu Centrul intelectual rusesc, au pus la cale un concurs la istoria Rusiei, al optulea la număr, intitulat “Pământul rusesc – patrie a eroilor” («Русская Земля – Отечество Героев»), pentru care, ca să atenuieze cumva lucrurile, au fost alese două date: 1612 şi 1812. Probabil, primul an este ales ca o contragreutate la cel de-al doilea, pentru a nu plasa accentul pe un singur an, pe un anume eveniment, ci pentru a reflecta tradiţia eroică de creştere a puterii statului rus şi de cultivare a mândriei naţionale ruseşti.

Cu referire la anul 1812, organizatorii concursului au formulat întrebările astfel încât răspunsurile elevilor să sublinieze rolul eliberator al ţarismului în războiul ruso-turc din 1806-1812. De altfel, obiectivul concursului e cât se poate de sugestiv: “200 de ani de la semnarea tratatului de la Bucureşti, în urma căruia Moldova (evident, nu poate fi vorba decât de Moldova de la est de Prut, n.a.) a fost eliberată de sub jugul multisecular otoman, intrând în componenţa Imperiului Rus”. Astfel, reproducerea tabloului lui L. Grigoraşenko “Semnarea tratatului de la Bucureşti” e însoţită de întrebarea: “Cine este reprezentat în acest tablou?” Elevii trebuie să dea următorul răspuns: “Kutuzov-biruitorul şi Ahmed-paşa învinsul”. În această imagine Kutuzov este reprezentat tronând ţeapăn într-un jilţ, având pumnul strâns pe masa tratativelor şi privind poruncitor la comandantul otoman Ahmed-paşa, care stă în picioare şi, în timp ce e gata să semneze tratatul, priveşte cu teamă la generalul rus. Cea mai importantă, din şirul întrebărilor, pare următoarea: “Conform condiţiilor tratatului de pace de la Bucureşti, teritoriul dintre Prut şi Nistru, numit din 1813 Basarabia, a intrat în componenţa Rusiei. Aduceţi cel puţin 5 exemple privind influenţa pozitivă a acestui eveniment asupra evoluţiei social-economice a ţinutului în secolul XIX”. De la elevi sunt aşteptate 7 răspunsuri, pe care organizatorii le-au formulat astfel: “Creşterea numărului populaţiei; Valorificarea şi popularea unor pământuri noi; Dezvoltarea agriculturii şi apariţia unor noi culturi agricole; Creşterea oraşelor; Dezvoltarea învăţământului şi apariţia şcolilor parohiale; Dezvoltarea reţelei de transporturi; Dezvoltarea comerţului”. Astfel, în viziunea organizatorilor concursului, în 1812, Basarabia nu a fost ocupată de ruşi, ci eliberată de sub turci, încorporată în imperiul ţarist, unde a cunoscut toate favorurile progresului. De altfel, despre “eliberare” se vorbeşte cu toată îndârjirea şi atunci când concursurile pe teme istorice vizează şi cele două ocupaţii sovietice, din 1940 şi 1944. Revenind la anul 1812, va trebui să constatăm că nu se spune niciun cuvânt despre ocupaţie, niciun cuvânt despre fărădelegile armatei ruse în teritoriul ocupat, niciun cuvânt despre ignorarea completă a voinţei populaţiei româneşti a provinciei în raport cu această cucerire, niciun cuvânt despre colonizarea Basarabiei cu străini în detrimentul ţărănimii băştinaşe, niciun cuvânt despre dispreţul ocupanţilor faţă de tradiţiile locale de drept, cultură şi administrare, sau despre încălcarea dreptului la autonomie pentru teritoriul nou anexat. Ar mai fi fost cumva de aşteptat ca în urma unor astfel de “concursuri-educative”, absolvenţii şcolilor de limbă rusă să ajungă să cunoască vre-odată adevărul istoric despre Basarabia ori să gândească lucrurile altfel decât le-au gândit cei trecuţi prin maşinăria ideologică sovietică?

Ghidate de Congresul comunităţilor ruse, cu sprijinul Ambasadei ruse la Chişinău, procesul edicativ în şcolile de limbă rusă din R. Moldova, este axat pe aceleaşi stereotipuri sovietice, că Basarabia a fost şi este parte a Rusiei. Avem de a face cu un comportament sfidător şi ofensator. E important să reţinem că fenomenul nu este nou. Dar şi mai revoltător este faptul că instituţiile de stat ale R. Moldova se fac a nu observa acest fenomen. Şi atunci, ne întrebăm, de cine ascultă şcolile ruse din Moldova – de Ministerul Educaţiei sau de Congresul comunităţilor ruse? De ministrul M. Şleahtiţchi sau de V. Klimenko?

Maria Antoci, profesoară de istorie