17 lei pentru vitejie
În aceste zile se împlinesc 19 ani de când s-a încheiat războiul ruso-moldovenesc de pe Nistru. Eroii acelui război şi-au pierdut viaţa, sănătatea sau liniştea şi sunt răsplătiţi de atunci cu nişte medalii, câte 17 lei adaos lunar la medalie şi vizite ale oficialilor la monumente o dată pe an. Ce cred ei peste atâţia ani despre istorie, ţară şi glorie?
Anatol Croitoru a luat arma în mână înscriindu-se în 1992 în rândul voluntarilor. Cele mai grele lupte s-au dat la Coşniţa pe 19 mai. Bărbatul zice că statul i-a dat uitării, mai ales pe voluntari: “Poliţiştii şi armata au ministerele lor, iar noi nu avem pe nimeni. Cine v-a trimis acolo? – ne întreabă. Păi ce era să aşteptăm, atunci când ne intrau cazacii prin curţi să caute poliţiştii ca să-i împuşte? Trebuia să lăsăm să-i omoare, ca a doua zi să ne ducem cu o floare la înmormântare şi să bocim?”
Anatol spune că zona limitrofă Nistrului şi acum e în război, numai că nu se împuşcă. Apoi, dacă în 2009 cunoştea doar vreo 5 persoane cu cetăţenie transnistreană, acum sunt peste 1000: “Lumea se duce acolo (la autorităţile transnistrene) şi primeşte pensie de la 52 de ani. Doar văduvele de război şi veteranii luptelor de pe Nistru nu se duc.”
O sărăcie mai atractivă decât alta
Rugat să comenteze situaţia, Oazu Nantoi, expert în problema transnistreană, susţine că deşi regimul din stânga Nistrului e falit economic, sistemul pare mai puternic din cauza susţinerii permanente din partea Federaţiei Ruse. Locuitorii acestei zone plătesc de 5 ori mai ieftin pentru gaze. Şi primesc sistematic indemnizaţii financiare de la Moscova, inclusiv un supliment de 10 dolari la pensie: “Astfel sărăcia din stânga Nistrului e mai atractivă decât cea din dreapta Nistrului. Populaţia din zona gri, “de securitate”, căutând ieşire din sărăcia comună, aderă la sărăcia de acolo, în situaţia când preţurile nu diferă mult.”
Nicolae Mocanu, fiul unui voluntar ucis în ‘92, regretă că unii dintre cei care au luptat şi-au pierdut nu doar sănătatea, dar şi idealurile, recurgând la pomana autorităţilor separatiste, dar îi înţelege: “Ei primesc 17 lei ca supliment pentru participare la război. Spuneţi-mi ce face un om cu Medalia pentru Vitejie cu 17 lei pe lună? El nici nu merge să-i ia lunar. Zice că mai bine merge o dată la 3 ani, ca să înţeleagă ceva… ”
Miniştrii la masa tăcerii
Nicolae, acum student la Iaşi, nu a uitat niciodată curajul şi eroismul tatălui său. El organizează anual în oraşul său de studii conferinţa cu tema “Transnistria – o rană deschisă”. Astfel, menţine relaţii cu mulţi dintre cei care cunosc istoria acestui război, dar şi modul în care autorităţile actuale îngrijesc de eroii războiului: “Când vine (oficialul), ar fi bine să ajungă şi la familii, să vorbească faţă în faţă, că de obicei cum se întâmplă: vin la comemorare invalizi, în acelaşi costum sportiv, vai de capul lor. Vin şi miniştri, stau undeva la masă şi se duc apoi, fără să-i observe. Aşa se întâmplă an de an!”
Cei care au luptat au rămas nedreptăţiţi şi în sărăcie, iar comandamentul – a cules merite în acest război, remarcă Andrei Colţa, un alt combatant, care şi-a pierdut atunci camarazii şi nu înţelege de ce până astăzi nu e clar cine e de vină. Ştie însă că mulţi au avut de profitat: “Cei cu ordine şi stele şi-au construit case frumoase pe pământuri bune, luate, chipurile, şi pentru băieţii care au luptat în Afganistan şi Transnistria. Doamne fereşte! Băieţii noştri trebuie să lupte în continuare ca să ocupe ceva…”
De-ar fi să învie, eroii ar mai muri o dată…
Maria Lupaşcu este văduvă de război, soţia eroului Filip Lupaşcu. Femeia spune că dacă ar fi o minune să învie cei care au căzut în acel război, ar muri de ruşine văzând ce comportament au faţă de familiile şi copiii lor guvernanţii.
Pe strada care poartă din 1994 numele lui Filip Lupaşcu din Chişinău, nu s-a găsit loc şi pentru un teren de casă pentru fiii lui. Li s-a dat o pensie de 160 lei până la 18 ani. În anul trecut veteranii au strâns bani şi au instalat o placă comemorativă aici. Iar anul acesta, în imediata apropiere a monumentului, se înalţă rapid o construcţie. Familia eroului nu a fost anunţată că în 2010 terenul a fost supus, printr-o minune, licitaţiei: “L-a cumpărat cineva cu 50 000 lei. Băieţii mei merg în vacanţă să câştige bani peste hotare. Şi acum sunt plecaţi. Cred că ne-am fi permis să-l cumpărăm. Dacă altfel nu se poate”, spune femeia indignată.
„Ţara asta a uitat de noi”
Este denumirea unui spectacol de Constantin Cheianu, cu şi despre participanţii la războiul de pe Nistru. Piesa e compusă doar în baza mărturiilor celor care au luptat şi continuă să lupte din ‘92 pentru existenţă. Pe unul dintre personajele reale, Victor Patraşcu, cavaler al ordinului Ştefan cel Mare, actualmente preşedinte al unei organizaţii de veterani ai războiului din Transnistria, l-am vizitat acasă. Ne povestea despre viaţa sa de erou, încercând să îşi facă o cafea cu stângăcie. Un braţ nu îl mai ascultă, căci venise aproape fără mână din război:“În timpul luptei, nu am simţit când mi s-a zdrobit mâna. Se ţinea numai în piele. Am vrut să o smulg şi să o arunc. Mulţumesc Domnului că nu am făcut-o. Un ofiţer mi-a bandajat-o. Am suportat vreo 13 operaţii apoi.”
Infirmitatea lui fizică însă e mai puţin dureroasă decât durerile provocate de uitarea statului pentru care a luptat. “Înţelegeam că statul nu dispune de bani. Am aşteptat 3 ani. Atunci îl aveam pe Dorin şi pe Dorina. Apoi soţia mi-a mai născut un băiat. Şi toţi locuiam într-o odaie micuţă, 3 pe 4. Eram stresaţi, aveam neplăceri în familie. În curând am fost daţi afară de la Ministerul Apărării şi am rămas cu o pensie de 200 de lei. Soţia în fiecare zi mă întreba: Victore, ce facem? Tot am scris scrisori. Până când Nemerenco, care era pretor, mi-a zis într-o zi: “Eu nu v-am trimis la război!”. Aşa m-am enervat!”
Statul, care „behăie impotent”
În piesa teatralizată, ca şi în viaţă, 10 bărbaţi, 2 femei şi 4 copii au intrat forţat în Casa Hotel construită pentru parlamentarii din Chişinău. Pe urmă au venit şi alţi colegi de-ai lor la Corobceanu 1. Astăzi eroii războiului de pe Nistru ocupă toate cele 56 apartamente, dar statul încă nu le-a legiferat actele.
„Această atitudine a statului faţă de cei care au luptat pentru integritatea R. Moldova explică în fond şi “progresele” în ceea ce priveşte reîntregirea ţării, când foarte mulţi se găsesc din cei care fac business murdar cu cei de peste Nistru prin contrabandă şi foarte puţine argumente se găsesc pentru a apăra cetăţenii din stânga Nistrului şi de a mişca din loc procesul de reîntregire a RM. Indiferent de culoarea politică a guvernanţilor, trebuie să-i întrebăm: De ce statul Republica Moldova behăie impotent despre formatul de negocieri şi nu face nimic?!”, explică Oazu Nantoi.
25% din ceea ce se oferă veteranilor sovietici
Istoricul Andrei Covrig crede că legea din ‘93, referitoare la veteranii de război, a fost bună, iar cea din 2003 este foarte politizată şi discriminatorie faţă de participanţii la conflictul de pe Nistru: “Marea majoritate a celor care au participat la conflictul din ‘92 au probleme. Deoarece cei care au avut mulţi bani, demnitarii, nu şi-au trimis copiii la război. Au plecat sau au fost înrolaţi prin comisariate militare cei cu mai puţine relaţii. Cel mai puţin protejaţi sunt cei care au fost pe poziţii benevole, voluntarii. Şi categoria de combatanţi propriu-zisă. Această categorie beneficiază de 25% din ceea ce se cuvine veteranilor Războiului al II-lea Mondial sau Veteranilor din Afganistan.”
Eroii — demonizaţi de Rusia
Între timp, cei care au participat voluntar sau la ordinul autorităţilor R. Moldova în apărarea propriului stat sunt în permamnenţă demonizaţi la posturile TV difuzate în zona transnistreană, pe când cei care au comis acte de agresiune împotriva cetăţenilor simpli, sunt glorificaţi: “Am filmat un interviu cu sătenii disperaţi dintr-un sat de pe malul stâng al Nistrului. În sat era strangulat miliţianul, erau violate femeile, ei au încercat să se adreseze autorităţilor, dar li s-a spus că ei nu pot face nimic, căci făptaşii sunt “apărători”! Regimul din stânga Nistrului are această maşinărie ideologică, care amplifică acest cult de apărător, în listă fiind miliţienii, cazacii, agenţi ai KGB-ului, alţi criminali transformaţi acolo în idoli naţionali“ – susţine Oazu Nantoi.
Ilie Ilaşcu consideră că este voinţa Federaţiei Ruse de a menţine controlul în zona transnistreană şi, implicit, demonizarea eroilor adevăraţi. “Ruşii nu vor schimba nimic peste Nistru, indiferent chiar de câte dosare vor fi câştigate la CEDO pe situaţia deţinuţilor politici sau a victimelor regimului separatist. Ţin minte care au fost declaraţiile lui Lavrov, ministrul rus de Externe, după ce a fost publicată Decizia CEDO pe cazul nostru: ,,Numai să încerce cineva în Moldova să folosescă mai departe Decizia CEDO în cazul “Ilaşcu’’. Eu acum nu mai cred nici într-o decizie favorabilă pentru cei pagubiţi”.
Liuba LUPAŞCO
