Vişniec, împotriva cenzurii
Piesa dramaturgului francez de origine română „Corpul unei femei, câmp de luptă în războiul bosniac” a fost recent tradusă în limba persană şi prezentată în Iran zilele trecute. Presa iraniană a tratat cu interes arta lui Vişniec, dar şi cu precauţie, din cauza faptului că imaginea femeii în arta iraniană este prezentată cu mari restricţii. La fel şi la Chişinău, autorităţile au privit cu suspiciune piesa dramaturgului „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”.
„Un artist trebuie să fie capabil să influenţeze minţile oamenilor, dar el nu poate fi responsabil de problemele care apar în societate,” a spus Vişniec pentru ziarul „Tehran Times”, după ce piesa sa a fost discutată săptămâna trecută la Forul Artistic Iranian.
La sfârşitul lunii ianuarie la Teheran a avut loc al 27-lea Festival Internaţional de Teatru, în cadrul căruia au fost jucate 4 spectacole ale lui Vişniec, traduse anterior în limba persană. Actorii iranieni trebuie să dea dovadă de abilităţi speciale pentru a juca piesele lui, deoarece un bărbat nu are voie să atingă o femeie în scenă, iar femeia nu are voie să cânte sau să danseze.
„Ştiam, încă înainte de a ajunge la Teheran, că femeile trebuie să poarte în mod obligatoriu fularul islamic. Dar nu ştiam că un actor nu are voie să atingă o actriţă, pe scenă. Doi actori se pot atinge (se pot lupta, se pot tăvăli pe jos etc.), dar un actor şi o actriţă, nu… Femeile nu au voie nici să cânte, nici să danseze în public. Vocea femeii este considerată prea erotică, după cum o femeie care dansează este considerată un simbol erotic”, a declarat Vişniec pentru ziarul „Adevărul”.
„Una dintre actriţe îmi povestea, de exemplu, de un spectacol de dans conceput… într-un cort. Altfel spus, ea dansa într-un cort, iar spectatorii îi vedeau doar… umbra. Aceeaşi actriţă îmi istorisea o altă scenă halucinantă. Juca, într-un spectacol, rolul unei cântăreţe, iar în momentul în care trebuia să cânte cu adevărat se apropia de rampă şi le spunea spectatorilor „iar acum eu cânt”… şi, de fapt, tăcea timp de secunde în şir în faţa spectatorilor. Sau, când trebuia să danseze, le spunea spectatorilor: „iar acum dansez”… şi rămânea imobilă în faţa lor. Cred că nu mai are rost să comentez aceste rânduri”,a mai declarat Vişniec pentru presa română.
Faptul că piesa „Corpul unei femei, câmp de luptă în războiul bosniac” a fost prezentată în Iran este considerat o provocare, dat fiind că această piesă este narată de o femeie, iar conţinutul ei relevă efectele războiului asupra femeilor. Vişniec consideră că ele sunt torturate în tăcere în tot felul de conflicte.
Această piesă a fost scrisă după ce Vişniec a fost corespondent radio în războiul din Bosnia şi a considerat că drama văzută acolo merită redată în afara limitelor unei emisiuni radio.
Piesele lui Vişniec au fost montate şi pe scenele din Chişinău, dat fiind faptul că autorul are o atitudine specială faţă de tot ce poate limita libertatea de gândire şi de expresie, în special în perioadele totalitariste. El este autorul piesei „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”, montată şi aplaudată la Chişinău.
„Nu las pe nimeni să mă influenţeze în timpul scrisului. Mă opun oricărui fel de cenzură, deoarece în creaţia literară aceasta conduce la autocenzură, la un abis”, a mai declarat Vişniec pentru „Tehran Times”.
