Viaţa şi eternitatea covoarelor moldoveneşti

Ţesutul nu se mai practica în toate gospodăriile moldoveneşti, aşa cum se întâmpla cu câteva decenii în urmă, iar covoarele de lână nu mai întruchipează avuţia cea mai de preţ a unei gospodării. Fie că se juca ca zestre la nuntă, sau că erau lăsate moştenire copiilor, lăicerele nu erau doar obiectele care îmbrăcau casa, dar prilej de mândrie pentru cei care mânuiau această măestrie. Acum, meşteriţele populare au o mare provocare în faţă, cum să alunge uitarea de pe un meşteşug atât de frumos.

În localitatea Zăbriceni, raionul Edineţ mai există covoare şi meşteriţe care le crează cu propriile mâini. Mătuşa Zinaida (foto sus) este în al optulea deceniu de viaţă, iar covorul moldovenesc e ţesut în biografia ei. Pe la 40 de ani a deprins arta de a ţese de la sora mai mare. Deşi ziua lucra ca dădacă la un orfelinat, noaptea lucra ţesut covoare. Aşa a văzut crescând generaţii de copii ziua, şi zeci de covoare crescând noaptea. Termenii pe care îi rosteşte par a fi luaţi din muzeul de istorie a satului moldovenesc, pe lângă răsboiul de ţesut şi firele din lână naturală, ne spune despre crăcăni, urzeală şi suluri. Dimensiunea covorului depindea de mărimea războiului de ţesut. „Dacă vrei covor de patru metri, se pun lemne de patru metri jumătate, trebuie crăcăni, suluri şi se pune la urzit”, trece prin amintiri Zinaida Botnariuc.

„Tinerilor nu le trebuie covoare, pun ”palas”

Ca un covor tradiţional moldovenesc să prindă viaţă, munceau trei femei timp de o lună. Zinaida nici nu mai ţine minte la câte scoarţe a lucrat. „10 covoare am ţesut pentru mine, da câte am ţesut prin sat nu am capăt”, spune meşteriţa zâmbind. Acum, se mândreşte că fiecare obiect din casă a fost lucrat de ea. „Tot am ţesut pe faţa casei. Am şase nepoţi şi patru strănepoţi şi m-am gândit că vor avea”. Şi tot cu tristeţe constată că tânara generaţie nu mai foloseşte la amenajarea casei, aceste podoabe. „Tinerilor nu le trebuie covoare, pun ”palas”, apoi pe perete, perdică şi gata”. E dezamăgită că ţesutul la sat a murit. Totodată, crede că dorul de covorul moldovenesc reînvie, odată cu valurile de migraţie. Nepoata sa care e plecată în SUA, îşi doreşte tare mult un covor moldovenesc. Mătuşa Zina nu a mai urzit de ceva timp, a pierdut şi urma războiului de ţesut, dar nu stă degeaba, munceşte zilnic la grădină, iar seara îşi mângâie ochii şi îşi încălzeşte sufletul în camera cu păretare şi lăicere făcute de ea.

Să ţeşi 200 de covoare şi să vezi cum dispare meşteşugul

„Fiecare avea acasă oi, trebuia să torci lâna, s-o râşchii, s-o vopseşti, usuci, depăni, şap se ţesea”, îşi aminteşte cu drag Ecaterina Paraşciuc, meşteriţa ce a lucrat 17 ani la atelierul din localitate. Acolo, în câteva zile a învăţat îndeletnicirea de a ţese. Aşa cum comenzile erau prea multe, nopţile se transformau în şezători. A lucrat la aprope 200 de covoare moldoveneşti. Cea mai frumoasă parte, era scoaterea covorului în faţa casei. Toţi din mahală veneau şi apreciau modelul şi calitatea lucrului. „Cât erau în ogradă nu ziceau nimic, da pe urmă te vorbeau ori că-i bine, ori că-i rău, că se întâmplă să mai greşeşti simetria”. Preţul se stabilea în funcţie şi de firele de lână folosite, dacă firele erau mai subţiri şi preţul era mai mare, pentru că mai greu se ridica ţesutul. Ecaterina spune că tradiţia de a mai ţese în casele din sate s-a păstrat până în anii 90. Apoi, au apărut covoarele ”persane” şi moldovenii şi-au umplut pereţii cu acele obiecte de fabrică.

Ecaterina Paraşciuc spune că nu va vinde niciun covor la care a lucrat cu atâta drag

80 de ani – cu 8500 de lei

La etapa actuală, scoarţele moldoveneşti sunt înscrise în patrimoniul cultural imaterial al umanităţii UNESCO. Totodată, mai sunt la mare căutare pe site-uri, în special de către cei plecaţi din Moldova. Covoarele autentice moldoveneşti se vând la preţuri de mii de lei sau sute de euro. Preţul este fixat în funcţie de vechime, model articolelor de decor, dimensiuni, dar şi cât de bine sunt păstrate. Un covor vechi de peste 80 de ani a ajuns să coste 8500 de lei.

Zinaida Botnariuc, cât şi Ecaterina Paraşciuc spun că nu vor vinde nimic din ceea la ce-au muncit zeci de ani. Anual, covoarele, păretarele sau lăicerele aşteaptă să fie ”sorite”, aerisite, mângâiate. Cu cât mai vechi şi mai bine păstrate, cu atât sunt mai valoroase.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *