Viaţa de la început

Din Vulcăneşti a trecut la studii în Ialoveni, comuna Costeşti. Acum este elevă într-a 6-a C, în clasa dirigintei Ana Caldare. Este vorba despre Lilia Diaconu, fetiţa care, acum patru ani, şi-a pierdut într-un tragic accident, mama, două surori şi un frăţior de numai 10 luni. Acum în familie se adună mai puţină lume, trăieşte cu bunica, tatăl şi mătuşa, invalidă de gradul II.

Destinul i-a luat ceea ce are mai de preţ un copil: mama şi fraţii. La vârsta pe care o are a învăţat o lecţie grea de la viaţă, pierzând foarte devreme oamenii dragi. De atunci încearcă să trăiască fără ei şi se obişnuieşte cu gândul că acasă nu o mai aşteaptă mama, ci bunica Feodosia. «Bunica este acum mama mea, însă tot mi-i dor de vorbele mamei. Îmi lipsesc mult şi surioarele, şi frăţiorul», spune cu durere asurzitoare Lilia.

Nu vorbeşte mai nimic despre accident, au trecut patru ani de atunci, vizibile fiind doar urmele acelei nenorociri. Poartă ochelari şi stă în prima bancă. Din 2009, Lilia a devenit elevă a şcolii nr 2 din Costeşti. Se pare că aici, în satul unde a petrecut momente frumoase în fragedă copilărie, multe răni ale trecutului se pot cicatriza. Prima lună a noului an i-a adus Liliei amintirea senină a mamei. Şi-a regăsit fiinţa dragă în versurile poetului ei preferat, Grigore Vieru. Aşa s-a întâmplat ca la una dintre lecţiile dedicate memoriei poetului, să se recite poezii despre mamă. «Am găsit-o pe mama mea, era bună şi frumoasă la chip. Niciodată nu-mi zicea de rău, îmi spunea cum să fac mai bine lucrurile», cu un regret profund îmi povestea Lilia, în timp ce alţi colegi se grăbeau să-mi spună numai vorbe de admiraţie despre noua lor colegă de clasă.

Faţă în faţă cu greutăţile

Deşi studiază aici de doar câteva săpămâni, Lilia a luat deja note mari la câteva dintre disciplinele şcolare. Este printre primele la învăţătură şi s-a remarcat cu temele pregătite la limba rusă, limba engleză, educaţia muzicală şi tehnologică. «Sunt mulţumită că îmi aduce note de opt, nouă. Am şapte clase, dar o mai ajut aşa cum pot. Îi notez pe hârtie cum se scriu anumite litere. Este a mea deja. S-a mai liniştit după accidentul cela. După traumă, ştiţi cum este mai ales pentru un copil», spune Feodosia Diaconu, bunica Liliei, printre lacrimi.

Şi la celelalte discipline vrea să se afirme. «La istorie nu s-a încadrat încă. Sunt teme interesante, dar e pasivă la lecţii. A luat o notă de opt, sper să fie şi mai bine», povesteşte Silvia Bortă, profesoară de istorie la şcoala nr.2 din comuna Costeşti.

Nu s-a pripit să vorbească prea multe despre ea, s-au grăbit să o laude colegele.

«E o fată tăcută, inteligentă. Învaţă bine la limba rusă. E o prietenă», spune fără ocoliş colega ei de bancă, Cristina Rusu. «Face lecţiile în fiecare zi, e străduitoare», completează Maria Bortă, colega de vis-a-vis. Aici, la Costeşti, se pare că a găsit atmosfera potrivită pentru un copil care se apropie de vârsta adolescenţei. Mulţi dintre colegi, însă, nu cunosc că Lilia nu este un copil ca toţi ceilalţi, că e, pur şi simplu, o luptătoare.

Natalia Bortă, profesoara de limbă şi literatură română mi-a spus în pauza dintre ore că Lilia s-a încadrat de la prima lecţie în colectivul clasei. «Sunt însă şi clipe când se refugiază, fără să spună ceva. Are momente în care se retrage, nu ştiu de ce. Poate este influenţată de momentele din familie sau poate colegii?», adaugă profesoara de română.

«Scutim sacul de la gură»

Cu patru ani în urmă, înainte de producerea acelui accident, familia Diaconu era una numeroasă şi prietenoasă. Erau şase memri ai familiei şi toţi îşi consolidau eforturile pentru binele comun. Acum, însă, toate greutăţile le poartă pe umeri tatăl Liliei, Ion Diaconu. O are în grijă pe maisă-sa, bunica Liliei, care este imobilizată la pat şi mătuşa ei, invalid de gradul II.

«Ştiţi, vorba ţăranului, mai scutim şi noi sacul de la gură. Avem o bucăţică de pământ, o căprioară, păsări pe lângă casă. Pensia mea de 400 de lei, pensia fiicei de 200 de lei şi ceea ce mai aduce feciorul. Ne descurcăm cum putem», spune Feodosia Diaconu.

Ion Diaconu lucrează paznic la unul dintre frigiderele cu poamă din comuna Costeşti. Tot acolo câştigă bani de la alesul strugurilor. Venitul este unul modest, ceea ce îl impulsionează să-şi caute un alt serviciu, unde ar fi angajat oficial la muncă.

«Acum lucrez ca la boieri, cum se spune. Fata creşte şi mă gândesc că trebuie să caut altceva de lucru, să am şi zile libere», zice Ion Diaconu.

Toată speranţa o vede în Lilia şi asta îl motivează să meargă înainte.

Natalia SEVERIN