Valentina Naforniţă: De la Cuhneşti La Opera din Viena

Acum cele mai renumite Teatre de Operă din lume îi cunosc deja numele. Însă cu doar zece ani în urmă făcea vioara la şcoala de muzică din Cuhneşti, ca să afle mai apoi că nu i se oferă o bursă la Conservatorul din Chişinău. A perseverat, a insistat şi a fost admisă la Conservatorul din Bucureşti, de acolo – la masterat, dar şi la Opera din capitala României. An de an a muncit zile întregi în studio, participând şi la concursuri naţionale. Duminica trecută, la 24 de ani, efortul ei a fost recunoscut de juriul unuia dintre cele mai prestigioase concursuri pentru cântăreţii lirici din lume: Valentina Naforniţă a luat trofeul la Cardiff.

Ediţia din acest an a concursului internaţional “BBC Singer of the World” din Marea Britanie a fost câştigat duminica trecută de o tânără din satul Cuhneşti, r-nul Glodeni. Valentina Naforniţă, în vârstă de 24 de ani, a cucerit Marele Premiu al concursului internaţional de muzică clasică şi, totodată, a obţinut premiul simpatiei publicului în urma voturilor exprimate de telespectatori şi ascultătorii de radio din Marea Britanie.

De ce la Bucureşti?

Părinţii Valentinei Naforniţă se mândresc cu fiica lor şi spun că au stat cu sufletul la gură câteva zile şi nopţi, până când nu s-au anunţat rezultatele consursului. Dar victoria de duminică nu e decât rezultatul unei munci constante din copilărie. “Îi plăcea, de mică, să cânte şi asculta tot timpul pe marii cântăreţi la televizor”, spune Boris Naforniţă, tatăl sopranei. În satul natal, Valentina a mers la şcoala de muzică, pentru a studia vioara. Nu i-a fost uşor, pentru că atunci nimeni nu ştia că micuţa vioristă va deveni o stea care va străluci pe scenele internaţionale, de aceea a muncit ca să se facă auzită de mică. Când a decis să urmeze calea muzicii, părinţii au sprijinit-o în toate.

La Colegiul de muzică “Ştefan Neaga”, Valentina a susţinut examenele fără probleme. Timp de trei ani, a studiat în capitala R.Moldova, fiind o elevă sârguincioasă şi ambiţioasă. Onisim Cazacu, şeful catedrei de dirijat coral şi canto academic, îşi aminteşte de Valentina, spunând că învăţa bine şi avea potenţial. Ar fi vrut să studieze mai departe în R. Moldova şi a depus actele la Academia de Muzică din Chişinău, dar din păcate – nu s-a găsit un loc cu bursă pentru Valentina. În schimb, spre norocul ei, a depus actele şi la Bucureşti. Academia de Muzică din capitala României a acceptat-o din prima, oferindu-i toate posibilităţile pentru a-şi dezvolta abilităţile.

Repeta până la 3 noaptea

“De multe ori o sunam ziua întreagă, iar telefonul era închis. Abia pe la două-trei noaptea îmi dădea de ştire”, povesteşte Boris Naforniţă, spunând că ea prefera să petreacă în sala de repetiţii zile în şir. Potrivit tatălui, motivaţia ei principală era să facă performanţă, performanţă muzicală la Bucureşti. Onisim Cazacu afirmă că elevii care merg la Academia de Muzică de peste Prut sunt la un nivel de pregătire foarte bun, asemănător studenţilor din anul doi. “Profesorii de acolo sunt foarte mulţumiţi de persoanele care vin de la Colegiul nostru”, afirmă cu mândrie şeful catedrei de la Colegiul “Ştefan Neaga”.

Părinţii Valentinei spun că acest concurs de la Londra nu a însemnat doar aplauzele de duminică. Concursul a avut mai multe etape, şi ei l-au urmărit cu emoţie chiar de la început, când în competiţie erau înscrişi 800 de participanţi. Nu ştiau care va fi rezultatul final, dar ştiau că fiica lor merită să învingă şi îşi doreau ca într-o bună zi Moldova să fie remarcată pentru acest talent. Boris Naforniţă zice că asta îl face să fie mândru de tot efortul familiei Naforniţă.

Cu o lună înainte, o nuntă la Chişinău

Valentina le-a adus în acest an părinţilor mai multe bucurii. Pe data de 13 mai 2011, Valentina s-a căsătorit cu Mihai, un băiat dintr-un sat vecin, şi el cântăreţ de operă. Nunta am făcut-o la Chişinău, spune tatăl sopranei, însă “deocamdată nu ştim unde se vor stabili tinerii”. Valentina trebuie să termine cursurile de masterat de la Bucureşti, iar apoi să onoreze un contract la Viena, pe care l-a câştigat înaintea competiţiei de la Cardiff. În prezent, ea este solistă a Operei Naţionale din Bucureşti.

Într-un interviu acordat unei publicaţii româneşti, Valentina Naforniţă a recunoscut că oficial nu este cetăţeancă a României. La concursul din Marea Britanie ea a reprezentat R. Moldova şi a fost cea mai tânără participantă, la numai 24 de ani. Valentina a câştigat marele premiu în valoare de 15.000 de lire sterline şi premiul publicului, după ce a fost votată de telespectatori.

Concursul BBC Cardiff Singer of the World 2011 există din anul 1983 şi este cunoscut în întreaga lume ca o rampă de lansare a cântăreţilor de operă, la început de carieră. Sute de persoane se înscriu în acest concurs în fiecare an, în speranţa că vor ajunge în faţa marelui juriu şi vor reprezenta ţara natală.

Natalia DABIJA

“Sunteţi o minune. Mi-au dat lacrimile”

Comentarii pe BBC la interpretarea  de către soprana Valentina Naforniţă a rolului Luciei de Lammermoor din opera “Regnana nel Silenzio” de Donizetti. St David’s Hall, Cardiff, Marea Britanie, 19 iunie 2011

@ Bravo, Valentina! Ce mândrie să fie aşa un talent într-o ţărişoară atât de mică precum Moldova!

@ Valentina, am urmărit “Cardiff Singer of the World”, concursul pe care tu l-ai câştigat. Te-am votat. Îmi place la nebunie vocea ta şi de azi înainte ai un nou fan. Cele mai bune urări pentru viitor şi sper să te văd în curând, pe alte scene ale operei.

@ Bravo,Valentina! Am ascultat cu gura căscată. Sunteţi o minune. Mi-au dat lacrimile.Câtă muncă şi talent. Să vă dea Domnul doar succese şi aprecieri în lumea muzicală. Moldova se mândreşte.

@ Bravo, Valentina. O cântăreaţă româncă superbă din Moldova care demonstrează talentul uriaş al acestui popor.

@ O voce excelentă! Mă mândresc mult că în Republica Moldova iau naştere asemenea talente. Valentina, mult succes în continuare. Eu te voi numi Ambasador al culturii moldoveneşti în lume!

@ Ravisant. M-am uitat toată noaptea cu lacrimi pe obraz. Valentina are ceva mai mult decât melodie şi armonie. Are muzica în ea. Este superbă!


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. nomatterwho

    da Nadia,
    numai ca Moldova in aceste cazuri n-are ce sa se icneasca macar cu d-ra Nafornita; locuri la buget nu s-au gasit in Moldova, si bine-inteles ca spre norocul ei a plecat in Romania – ca sa fi fost aici, Academia de Muzica avea sa o impuna sa plateasca dublu pentru participare la niscaiva concurs,
    – asa-s moldovenii, stau si se uita la cei sirguinciosi, oare ce lise va primi si astora; iar intre timp isi promoveaza nepotii, feciorii , cumatrii,,, iar pe urma, cind nu cei din Moldova obtin ceva in lume, , umbla si striga in gura mare:”Asta-i din Moldova , Moldova se mindreste cu tine”,
    – DA STATI ASA , PATRIOTILOR, CA EI, ACESTI COPII CARE PLEACA DIN TARA NU SE MINDRESC CU NIMIC DIN CEEA CE REPREZINTA MOLDOVA !!!
    S-O STITI BINE, DACA NU-ATI AUZIT-O PINA ACUM – TARA MOLDOVEI NIMIC NU FACE CA TINERII SA-SI DEZVOLTE CAPACITATILE, IAR CE CE NIMIC NU FACE , NU ARE NICI UN DREPT LA REPLICA !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *