Urcușurile și coborâșurile unui meșter popular
Viața a pus-o la mai multe încercări, care, în cele din urmă, au ajutat-o să se descopere pe sine și să înțeleagă ce vrea să realizeze în viitor. Ludmila Cârpală este meșterița populară care promovează portul și tradițiile naționale, care s-au lăsat ușor uitate în timp. Acum 12 ani, și-a început propria afacere cu doar 35 de lei. Atât a costat primul ghem de ață pentru țesut de la care a început totul, cu care s-a înfiripat pasiunea ei pentru tradiție, cultură și țesături. Ludmila Cârpală este o tânără plină de creativitate și optimism, care nu a acceptat să fie victima monotoniei și situației economice insuportabile din țară.
„Meseria m-a ales”
Cartea de vizită a satului Lozova din raionul Strășeni, așezat pe două coline, sunt sătenii harnici, care au ştiut dintotdeauna să se descurce. Cu anii, au deprins diferite îndeletniciri, pe care le-au „furat” de la bătrâni. Una dintre meșterițele populare cu care se mândrește localitatea din centrul Moldovei este Ludmila Cârpală, care a devenit cunoscută datorită dibăciei sale. Femeia ţese prosoape, feţe de masă și ii unice.
„Meseria m-a ales, nu eu pe ea”, începe Ludmila să ne povestească despre primele țesături pe care le-a făcut. „Am învățat să țes încă de mică. O ajutam uneori pe mama, care este o meșteriță iscusită. Însă, nu-mi prea plăcea să țes și nu m-aș fi gândit niciodată că acesta este viitorul meu”, susține femeia, ale cărei lucrări impresionează acum prin finețea realizării țesăturilor.
„După ce am absolvit Colegiul de Medicină, am lucrat într-un spital de la Chişinău vreo patru ani. Însă acolo salariul era prea mic și nu mă mai descurcam. Astfel că, într-o zi, am decis că trebuie să fac o schimbare. Am împrumutat o sumă de bani, mi-am luat câteva lucruri și m-am pornit în Grecia. Acolo, însă, am fost extrădată pentru că nu aveam toate actele în regulă. Acasă m-am pomenit fără bani, fără lucru și cu multe datorii. Atunci mi-am zis că trebuie să acționez și să fac altceva”, recunoaște femeia.
Astfel, a început să croșeteze. Inițial totul era doar o încercare și o sursă de venit. „Îmi aminteam ceea ce am învățat de la mama când eram mică”, spune meșterița. Cu toate că mama ei era o meșteriță iscusită, Ludmila spune că niciodată nu i-a plăcut această meserie. Totuși, a decis la un moment dat să încerce să țese pe pânză, să facă altfel de țesături. Ulterior, și-a făcut un atelier chiar în propria casă.
„Am decis să mă deosebesc de ceilalți și să pun accentul pe calitate. De aceea, înainte de a începe să țes am răscolit toate rafturile magazinelor, am fost prin toate piețele din țară ca să găsesc ață naturală de calitate. După câteva luni de căutări am găsit-o. Atunci mi-am dat seama că am găsit ceea ce am nevoie și că deja pot crea lucruri cu adevărat frumoase și de calitate. În acel moment am văzut frumosul pe care pot să-l făuresc cu propriile mâini”, zâmbește Ludmila. Apoi, a țesut primele fețe de masă, pe care le-a vândut foarte ușor. După prima comandă executată cu mare dăruire și ore nedormite, comenzile au început să o inunde, iar Ludmila a fost nevoită să apeleze la ajutorul altor femei. Acum ea este ajutată de 20 de croitorese. Chiar și așa, meșterița spune că mai are nevoie de brațe de muncă.
„Printre angajatele mele sunt și pensionare și două fete cu dizabilități. Nu contează culoarea, felul lor de a gândi, ci doar cum realizează comanda. Le aleg pe cele cu mâna bună și care sunt responsabile și vor să învețe”, recunoaște meșterița, care spune că înțelege că la început le este mai greu. „După o experiență de mai mulți ani, reușesc să fac lucrarea mult mai repede, însă la început mă mișcam și eu mai încet”, adaugă meșterița.
Calitatea costă timp
Potrivit meșteriței, cel mai des, lucrările sunt cumpărate de moldoveni pentru nunți sau pentru a le face cadou prietenilor din străinătate. Totodată, ea recunoaște că această lună este una foarte încărcată. „Luna octombrie este luna nunților și de aceea am foarte multe comenzi, cărora reușesc să le fac față cu greu. Însă, calitatea costă timp și multă răbdare”, menționează Ludmila, care a reușit să-și dezvolte propria afacere în sat.
„Aici depind de mine, îmi fac singură programul de lucru și-mi sunt singură șef. Mă trezesc dimineața, mai aranjez lucrurile, mai beau o cafea, iar la ora 12:00 încep să lucrez și continui până la miezul nopții”, ne spune ea, aranjându-și o șuviță repelă care-i acoperă ca o pânză fină cearcănele. „E mult de muncă, dar merită. Rezultatele adesea mă încântă. Uneori, când încep să lucrez, nici nu-mi dau prea bine seama cum va arăta. Le testez pe toate ațele, pânzele, ca să fiu sigură că nu-și vor pierde culoarea sau forma. Fac și ii, dar le-am început treptat, urmează să mă dezvolt și să fac mai multe”, adaugă ea, în timp ce noi privim prosoape de un alb imaculat cu flori țesute cu grijă, care îți inspiră căldură și liniștea din sânul familiei.
Ludmila Cârpală susține că vrea să-și deschidă și un magazin, dar nu ar avea ce pune acolo. „Ceea ce fac se vinde imediat. Avem mult de lucru și uneori am impresia că nu mai reușim. Sunt oameni care așteaptă luni sau ani de zile ca să-și primească comanda în caz că nu reușesc. Mă gândesc să angajez și mai mulți oameni care să mă ajute… Însă, acum, vreau un atelier lângă casă, unde să merg și să lucrez în liniște”, zâmbește, visătoare, meșterița.
