Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Un vicecampion visând să fie…

Un vicecampion visând să fie campion

422-calin-bordeaLa şapte ani a devenit vicecampion mondial la taekwon-do. Îşi doreşte să revină, ca să obţină titlul de campion. Visul antrenorului, însă, este ca ochii săi să nu privească niciodată dezamăgiţi, precum ai multor alţi sportivi.

 

Călin Bordea, 7 ani, a început să practice sportul la vârsta de doar 4 ani. Pentru el, luptele nu reprezintă un remediu de agresivitate, ci mai curând o posibilitate de a învăţa să-ţi controlezi emoţiile, deoarece doar astfel poţi învăţa lucruri noi. Până în prezent, cel mai complicat a fost să înveţe lovitura prin întoarcere, recunoaşte băiatul.

Acum, pot mânca tot ce-mi era interzis

Antrenorul Anatol Postică remarcă faptul că, din start, Călin se deosebea de ceilalţi copii prin străduinţă, educaţie şi seriozitate. “Din prima zi s-a apucat serios de treabă. Nu s-a plâns niciodată de nimic, fiind conştient de rezultatele pe care voia să le obţină, rezultate care deja sunt vizibile”, relatează antrenorul. Copilul se bucură întru totul de susţinerea tatălui, care, de altfel, a fost cel care a ales ce sport anume să practice fiul său. Băiatul s-a născut cu o problemă respiratorie şi părinţii au decis că sportul ar putea atenua această stare. “Am ales taekwon-do, deoarece este un sport inofensiv pentru copii. În plus, mai e şi benefic pentru sănătate”, îşi explică alegerea Vitalie Bordea, tatăl vicecampionului.

Practicarea sportului într-adevăr a avut un efect miraculos asupra sănătăţii copilului, care în prezent se simte mult mai bine. În timp ce tatăl ne vorbeşte despre starea sănătăţii fiului său, Călin intervine ca să-şi împărtăşească bucuria: “Acum pot mânca tot ce-mi era interzis”, spune băiatul cu ochii licărind de fericire. Până acum avea o listă de produse care îi erau interzise. În prezent, poate neglija această interdicţie, deşi trebuie s-o facă încă foarte atent. Bucuria cea mare e că acum poate mânca nuci, produsele sale preferate, care de asemenea se găseau în lista cu interdicţii.

Sportivii nu numără, ci cântăresc medaliile

Prima competiţie la care a participat a avut loc în cadrul Clubului Sportiv “ALTAIR”, pe când avea doar 5 ani, adică pe când mai frecventa grădiniţa. De atunci au avut loc şi alte competiţii, la care băiatul a luat diverse medalii. Recent, a luat parte la primul său Campionat Internaţional, care s-a desfăşurat la Harkov, de unde s-a întors vicecampion, având un adversar mult mai experimentat, dublu campion mondial la lupte, devenind triplu campion deja după lupta cu Călin. “Pentru mine, este locul întâi şi aş vrea să înţeleagă şi părinţii aceasta, şi băiatul”, spune Anatol Postică.

Deşi e bucuros că a reuşit să se înscrie printre învingători, Călin mărturiseşte că visează să revină la Harkov, ca să urce deja pe prima poziţie. Dar, pentru a participa la campionat, are nevoie de resurse financiare, resurse de care nu dispun toţi părinţii. “Dacă n-ar fi fost părinţi care ar fi achitat mai mult, unii tineri n-ar fi putut merge să ne reprezinte ţara şi să se întoarcă de acolo cu medalii”, remarcă Anatol Postică, el, de asemenea, achitându-şi singur călătoria. Pe timp de vară, însă, tinerii vor face o pauză forţată, pentru că antrenorul lor este nevoit să plece la muncă peste hotare pentru a întoarce datoriile acumulate de pe urma participării la diverse campionate.

Călin are toate cele necesare pentru a reuşi în domeniul sportiv, menţionează Anatol Postică. Un singur lucru îl nelinişteşte însă, să nu se dezamăgească, aşa cum li se întâmplă multor altor sportivi. “Tinerii noştri mereu ocupă locuri de frunte la diverse campionate. Ei deja nu numără medaliile, ci le cântăresc. Însă, atitudinea statului faţă de ei nu este una favorabilă, ca în alte ţări. Astfel, ei se dezamăgesc, alegând o altă cale. N-aş vrea ca acest lucru să se repete şi în cazul lui Călin”, oftează antrenorul.