Temniţele închise de Aurelian Silvestru

246-silvestruTotul a început de la Victor Hugo. Se pare că un citat celebru l-a determinat pe psihologul Aurelian Silvestru să deschidă primul liceu privat din R. Moldova, Liceul Experimental de Creativitate şi Inventică PROMETEU.

Acum 200 de ani, în Franţa, Victor Hugo admitea că “Cel care deschide o şcoală închide o temniţă”. La Chişinău, în 1992, Aurelian Silvestru, pedagog, psiholog, scriitor, îşi asuma misiunea grea de închidere a temniţelor. Iniţial, Liceul era destinat copiilor buni şi foarte buni din întreaga republică. În cadrul acestei instituţii erau angajaţi profesori din Chişinău, dar şi din România.

Cadrele excelente, condiţiile foarte bune de studii au făcut din acest liceu una din cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din R. Moldova. Tineri din prima promoţie, care au absolvit liceul în anul 2000, cei din promoţiile ulterioare au dus numele acestei instituţii la cele mai importante centre universitare din lume.

Astăzi nimeni nu poate spune exact câte temniţe au fost închise graţie eforturilor lui Aurelian Silvestru, legate de buna funcţionare a Liceului PROMETEU, cert, însă, e faptul că această misiune mai rămâne valabilă şi actuală în R. Moldova.
De altfel, şi alte proiecte ale directorului Silvestru au servit la închiderea temniţelor. Cărţile sale, culegerile de citate (din care am selectat câteva, plasate în insertul acestor rânduri), Mănăstirea Pocăinţei cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, de la Oricova, raionul Ungheni, Biserica Sfânta Treime, din curtea Liceului – toate fac parte din marele Proiect la directorului – închiderea temniţelor.

“Pe viitor, în cadrul aşezământului monahal, dorim să amenajăm un centru de amplasament pentru copiii orfani, care îşi vor face studiile la Liceul PROMETEU din Chişinău. În felul acesta le oferim şi acestor copii o şansă”, spunea Aurelian Silvestru, acum doi ani, în ziua sfinţirii locului şi a pietrei de temelie a aşezământului monahal de la Oricova.
E un prilej, astăzi, să-i spunem “La mulţi ani!” Liceului PROMETEU şi directorului Aurelian Silvestru.
Ai sperat, ai visat, ai pierdut. Ce contează? Mai poţi pierde, mai poţi visa, mai poţi învinge! Asta contează!

Când eşti tânăr, vrei să ai succes. Când ajungi să ai succes, nu vrei decât să fii tânăr…
N-ai cunoscut nimic, dacă n-ai cunoscut iubirea…
Mai mult regretăm nimicurile pe care le pierdem, decât valorile pe care nu le avem.
Mi-e milă de cei care zic că totul e bine. Mi-e silă de cei care zic că totul e rău. Dar mă tem de cei cărora nu le pasă de nimic…
Toţi avem neajunsuri, dar cel mai mare neajuns e să te crezi lipsit de ele.
Teme-te de clipa în care nu-ţi mai este teamă de nimic!
Cel prudent are nevoie de o singură experienţă mai dură ca să nu fie naiv. Celui naiv, însă, nici experienţa de o viaţă nu-i este suficientă ca să devină prudent…
Singurul criteriu de apreciere a valorii este valoarea însăşi.
www.citapedia.ro


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. ana

    Intrebati absolventii cum si cat plateau un examen la bac. E drept, ca unii luau notele maxime onest si pe dreptate, dar acestea erau/sunt putini… Si taxele parintilor si dotatiile Romaniei au fost investite in acareturile si bisericile lui…in loc sa doteze clasele si procesul de studii… Dar, se zice ca , totusi, acest liceu e cel mai bun… daca celelalte sunt si mai rele

  2. INA BACHMAN

    dar nu cumva mata eti invidioasa?
    CE MAI OAMENI!OARE CAND BASARABEANUL SE VA DEBARASA DE ACEASTA BOALA INVIDIA!!???

  3. paula

    Sunt cu ana! LA banii pe care-i incaseaza, ar trebui sa aiba Wc-uri decente si clase spatioase.Mergeti in blocul claselor primare-dezastru-temnite adevarate!.Nu vad nimik bun!!!!!!!!

  4. sergiu

    pentru ana:
    eu cred ca fara fapte concrete nu poti invinui pe cineva. Ca se vorbeste ca se scriee un fleac. Judecati dupa rezultate or aceastea sunt si se vad pentru cei care au ochi sa vada. Incercati sa ganditi constructiv si sa vedeti partea buna a lucrurilor.
    pentru paula:
    in tara sunt licee foarte multe la care doar veceul straluceste…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *