“Sunt mândră că sunt româncă”

Soprana franceză de origine română Leontina Văduva, fiica interpretei de muzică populară Maria Ciobanu, care este prezentată de presa străină drept diva scenei lirice internaţionale, a sărbătorit la Chişinău aniversarea a jumătate de secol din viaţa sa. Cântăreaţa, născută chiar de ziua României, care a cântat pe cele mai mari scene ale lumii, în acest an, a ajuns pentru prima dată la Chişinău, unde a susţinut două concerte cu ocazia Zilei Naţionale a României.

— Mă simt extraordinar de bine la Chişinău. De fapt, am uitat să spun că în familia noastră avem o basarabeancă. Doiniţa, soţia fratelui meu, Ionuţ Dolănescu, este din Chişinău. Am întâlnit diverşi basarabeni în lume, care mi-au vorbit nespus de frumos despre esenţa basarabeană. De altfel, chiar şi critici muziali m-au asemănat cu Maria Cebotari şi am fost măgulită. Nu pot să spun decât că sunt extrem de onorată să particip la această serie de concerte. Am fost întotdeauna prezentă la acţiunile susţinute de Institutul Cultural Român şi nu ştiu cum s-a întâmplat că au coincis de fiecare dată cu Ziua României. Sunt mândră că pot să reprezint România peste hotare şi sunt mândră că sunt româncă.

— Ce altceva vă mai leagă de Chişinău, de Basarabia?

— Cunosc diverşi artişti care provin de aici. Sunt enorm de multe nume şi oameni care s-au născut pe acest teritoriu. Am admirat-o mult pe Maria Cebotari şi m-am şi inspirat din felul ei de a cânta, dar fără să ştiu că este de aici. Mai mult – mama şi fratele Ionuţ, de câte ori au venit şi au cântat la Chişinău, au fost primiţi într-un mod extraordinar. Oamenii sunt dornici să împărtăşească o muzică pe care o simt că e a lor. E clar că sunt legături invizibile, care se creează şi care ne atrag. Cred că deloc întâmplător sunt aici acum şi voi fi şi altă dată.

— De ce abia acum?

— N-am avut timp suficient, iar conjunctura a fost favorabilă anume acum. Şi formaţia «Lăutarii» vroia să mă invite să fac un disc de romanţe. Romanţa românească începe uşor să se piardă şi e păcat, pentru că e un patrimoniu care trebuie păstrat şi cultivat în continuare. Probabil, mă voi lansa în viitor şi în acest gen de muzică.

— Sunteţi adepta spectacolelor pe viu şi aveţi şi puţine discuri înregistrate. De ce?

— Să fiu în faţa unui microfon şi să mă adresez unui public mi-e foarte-foarte greu. Dacă nu am privirea omului în faţă, care să-mi transmită magnetismul său, nu pot face muzică aşa cum îmi doresc. În Japonia, mi s-a întâmplat un lucru foarte nostim. Aveam un recital la Tokio şi era un moşulică chiar în primul rând. Întreg concertul am crezut că înnebunesc, făcea nişte grimase. Eram disperată. Ce să mai fac, cum să mai colorez fraza încât să-i placă? La sfârşitul concertului, vine domnul respectiv, cu fotografia mea să i-o semnez. Am rămas trăsnită. «A fost aşa de frumooos!», a spus el. Vedeţi, legătura asta cu publicul, în care el, prin felul său de a fi, îţi cere să exprimi mai mult şi să dai maximum.

— Spuneaţi anterior că pe marile scene nu aveţi atâtea emoţii câte aveţi atunci când cântaţi în România. Acum, ce emoţii trăiţi?

— Am aceleaşi emoţii. Prima repetiţie a fost îngrozitoare, mărturisesc sincer. Eram atât de timorată. E normal, ştiţi cum e? Când eşti la şcoală, profesorul te ceartă, nu-i nicio problemă, trece, dar când vii acasă şi se uită mama în ochii tăi, e mai grav. Sigur că am mai multe emoţii când am în faţa mea un public român decât unul străin. Când mă duc în Argentina, la Teatrul Colon, unde sunt peste patru mii de locuri şi trebuie să umpli cu vocea sala aceea, acolo nu mi-e frică, dar aici, mi-e frică. Aici, tremur toată şi mă uit la toţi, pentru că cei care-ţi sunt apropiaţi sunt sinceri şi sinceritatea lor o vezi imediat pe faţă. Să descoperi adevărul în privirea oamenilor, în domeniul nostru, este dificil.

— Când mai cântaţi muzică populară?

— Oricând. După un spectacol de operă, când beau un pahar cu prietenii, bineînţeles că mai cânt şi «foaie verde, iarbă crudă, mulţi mă iau pe mine-n şiudă». Mă amuză şi-mi place muzica populară. Este esenţa mea.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate,
Tatiana EŢCO


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *