Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   „Shakespeare pentru Ana” - istoria…

„Shakespeare pentru Ana” – istoria de dragoste a oamenilor de după gratii

„Numai să nu faceţi nişte eroi din ei”, sunt cuvintele cu care începe spectacolul „Shakespeare pentru Ana”. La baza spectacolului-document au stat interviuri cu deţinuţii şi angajaţii din închisorile: Nr. 10 pentru minori – Goian, Nr. 7 pentru femei – Rusca şi Nr. 6 pentru bărbaţi – Soroca. Interviurile au fost realizate de Luminiţa Ţîcu, regizoarea spectacolului, şi Mihai Fusu, director de proiect, în perioada ianuarie-mai 2015.

Cinci actori au intrat atât în pielea deţinuţilor, cât şi în pielea angajaţilor acestor penitenciare, prezentând astfel realitatea privită prin prisma a două perechi de ochi – în spatele şi în afara gratiilor. „În timpul interviurilor am înţeles că trebuie să-i privim pe toţi ca un organism întreg. Atât unii, cât şi alţii sunt oameni, au destine şi vise”, susţine regizoarea.

„Numai să nu faceţi nişte eroi din ei…”

„Spectacolul este axat pe iubire, el vorbeşte despre necesitatea de a iubi a fiecăruia dintre noi, dar mai ales cum este înţeles şi simţit acest sentiment într-un spaţiu restrâns. În acelaşi timp, acest spectacol este mai mult pentru societate, ca aceasta să vadă şi să înţeleagă că în spatele gratiilor stau oameni cu istorii aparte, istorii zbuciumate, care trebuie să fie auzite”, explică regizoarea Luminiţa Ţîcu.

„Am redat şi tot ceea ce stă în calea acestui sentiment – sistemul. Am povestit cum iubirea este ţinută în chingi de sistem. Am prezentat acea luptă continuă, care durează ani de zile, în spatele gratiilor. O luptă dintre fiinţa umană, naturală, creată să iubească, să fie liberă, şi sistemul care o împiedică, îi schimbă gândirea, îi schimbă identitatea şi o pune să facă ceea ce nu şi-a imaginat niciodată că o va face”, a declarat Mihai Fusu, la prezentarea spectacolului la care au participat şi deţinuţii ai căror istorii au fost jucate de cei cinci actori: Olga Guţu-Cucu, Doriana Zubcu-Marginean, Diana Decuseară, Alexandru Pleşca şi Ghenadie Gâlcă.

„M-am uitat cu ochii vecinului la mine, mi-a fost greu să retrăiesc amintirile acelor ani grei şi groaznici, care m-au făcut să ajung la închisoare… A rămas să ne construim un viitor, pentru că uşile trecutului deja s-au închis şi au fost zăvorâte”, ne-a spus o deţinută, una dintre protagonistele piesei „Shakespeare pentru Ana”, interpretată de actriţa Diana Decuseară.

547-skes12„La noi a fost un несчастный случай”

Spectacolul delimitează clar lumea celor trei penitenciare în care, deşi decorul rămâne acelaşi, patru bănci de un verde şters, descoperim personaje diferite care îşi desfăşoară cu o sinceritate dezarmantă istoriile de viaţă şi motivul pentru care au ajuns să fie închise. Fiecare monolog transmite o combinaţie unică de împăcare şi regret, o pendulare între acceptarea trecutului şi conturarea unui posibil viitor.

„Aici te învaţă să te descurci de unul singur şi să mergi înainte. Eu am planuri, am să merg să învăţ, apoi să lucrez, după care am să-mi construiesc o casă şi-l voi lua cu mine pe tata. Şi ce dacă bea, oricum m-a crescut”, spune un minor. „Când am să ies la libertate, poate, poate am să pot iubi”, îl completează un alt deţinut al penitenciarului Goian.

Totodată, spectacolul reflectă şi dragostea dintre părinţi şi copii. „Ciorapi, maiou, praf de spălat, săpun, apă dulce, biscuiţi, de toate. E al meu şi trebuie să am grijă de el, indiferent de ce a făcut”, este replica unei mame. „La noi a fost un несчастный случай (accident, n.r.)”, îşi apără copilul mama unui minor. „Ştiţi cum e la noi: dacă ai şezut (ai fost închis, n.r.), nu mai ai viaţă, rămâne ca o pată pentru toată viaţa, pe care nu o mai poţi spăla”, spune mama băiatului.

Potrivit unei angajate a penitenciarului, problema societăţii este atunci când un copil fură mâncare, ca să nu moară de foame.

„Cafeaua şi ţigările sunt valuta naţională de aici”

„Mama s-a apucat de pahar şi-l ţinea strâns… Am luptat cu mama până nu am devenit ca ea… mă duceam de râpă”, spune o deţinută a penitenciarului Rusca.

„Toţi deţinuţii de aici sunt simpli, pe cei simpli îi arestează pe loc, nu îl mai lasă să fugă ca Papuc. Aici nu e spuma societăţii, sau poate că anume asta este spuma societăţii noastre?!”, susţin colaboratoriii penitenciarului Rusca, unde îşi ispăşesc pedeapsa 300 de femei.

„Cafeaua şi ţigările sunt valuta naţională de aici. Totul se cumpără şi se vinde pentru ţigări şi cafea”, spune un angajat al penitenciarului. Mai mult, potrivit deţinutelor, dragostea în penitenciare se măsoară în baul (colet, n.r.). „Dacă baulul e mare, atunci şi dragostea e mare”, povestesc deţinutele.

„Sufletul? Nu-mi place acest cuvânt, pentru că sună cam strâmb”, sunt cuvintele pe care le repetă o deţinută, care este pasionată de pictură.

Mihai Fusu spune că astfel de spectacole sunt necesare pentru societate, însă publicul nu este obişnuit să le vadă. „Oamenii merg cu mai mare drag la comedii. Astfel de spectacole îşi câştigă publicul foarte încet”, precizează actorul şi regizorul Mihai Fusu.