Scrisoare fără răspuns

Scrisoare deschisă Directorului SIS al R. Moldova, dl Artur Reşetnicov (30 ianuarie 2009)

241-hadarcaStimate domn!

Nu Vă cunosc şi nu mă cunoaşteţi. (Deşi faptele indirecte vorbesc despre altceva.) Am meditat mult până a Vă adresa această scrisoare, determinată în mare măsură de recentele evenimente tragice ale acestui început de an. Iată despre ce este vorba.

Ultimul apel public al marelui dispărut, regretatul poet Grigore Vieru, către şeful statului, Vladimir Voronin, şi Serviciul de Informaţii şi Securitate (vezi “L.A.” din 15.01.09) mi-a determinat implicit asociaţii cu alte, anterioare, atenţionări publice ale poetului, toate rămase, din păcate, fără răspuns. Nu insinuez aici analogii directe cu ultimul accident, rămas pe conştiinţa serviciilor rutiere şi a proprietarilor panoului publicitar cu ghinion, dar şi a celora care i-au mitraliat fără milă inima în presa obedientă puterii, sub ochii impasibili ai mai-marilor zilei. Mi-am amintit însă zilele acestea de alte două accidente, prin care a trecut poetul, şi nu numai.

Iată filmul straniilor “întâmplări”. În zorii zilei lui 24 ianuarie 2002, împreună cu Grigore Vieru, la volan fiind cunoscutul politician Mihai Ghimpu, ne îndreptam cu toţii spre Iaşi, la Palatul Culturii, unde am fost telefonic (s.n.) invitaţi la sărbătorirea Unirii Principatelor. N-am ieşit bine din Chişinău, cu viteză minimă, pe un drum poleit oglindă, când, direct în pantă, la curba Truşenilor, ne depăşi neregulamentar un Geep cu numerele stropite şi cauciucuri de tanc, care frână chiar în faţa noastră şi demară dispărând imediat după cotitură forţându-l pe Mihai să apese frâna. Acesta chiar înjură bărbăteşte, fiindcă se ştie ce se întâmplă dacă frânezi pe polei. Maşina începu să patineze incontrolabil, se roti de câteva ori pe şosea şi ne ateriză, răsturnându-se tocmai în păduricea de la margine. Galbeni la faţă, ieşirăm cu chiu, cu vai din salon şi ne uitam speriaţi în jur. Am avut mare noroc de viteza mică, dar putea fi şi alt sfârşit. Peste puţin, ne-a remorcat din şanţ interpretul Anatol Latâşev, care tocmai se întorcea de la rude, speriat şi el de cele văzute, şi constatând cu toţii că a fost o provocare evidentă, altfel orice creştin s-ar fi întors să dea o mână de ajutor în asemenea situaţie. (A se vedea şi relatarea lui Gr. Vieru din “L.A.”, 2005.)

Întâmplarea din 5 decembrie 2003 este în întregime expusă de poet: “Eram invitaţi la Salonul de Carte vasluian şi la sărbătorirea lui Eugen Simion, care împlinise 70 de ani. Cu câteva zile înainte de plecare ne-am tot sunat la telefon (s.n.) în ce zi, la ce oră şi de unde plecăm. Ne-am pornit, aşadar, pe la 6.00 dimineaţa de la Biblioteca pentru Copii “Gh. Asachi”. Pe la aproximativ 6.30 eram prin zona străzii Coca. O maşină militară (UAZ), înzestrată, ca să nu zic blindată, cu nişte bare de protecţie mai groase decât fragilele mele braţe, după ce a mers o vreme în urma noastră, s-a alăturat din dreapta (atenţie: din dreapta!) maşinii în care călătoream, a virat brusc spre noi şi a lovit în plină viteză în autoturismul nostru (“L.A.” din 01.01.2004). Detaliile care lipsesc din această relatare ţin de faptul că la Salonul din Vaslui urma să particip şi eu, invitaţi fiind ambii de doamna Elena Poamă, directoarea Bibliotecii Judeţene “N. Milescu Spătarul”, şi că urma să plecăm cu maşina personală a soţiei mele, eu renunţând în ultimul moment la plecare din cauza febrei înalte!

A treia întâmplare e chiar din “săptămâna neagră”. La funeraliile de la Teatrul de Operă îl întâlnisem în mulţime pe fostul primar al Iaşilor şi actualul Preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad. Mirat fiind că n-are acces liber, am apelat chiar la cineva, cred, din subalternii Dvs., care asigurau ordinea la intrare. Nu zic, am fost trataţi amabil, dar aici, probabil, a fost greşeala mea. Pentru că între timp stabilisem, în principiu, o invitaţie a mea la apropiata sărbătorire a celor 150 de ani de la Unirea Principatelor, invitaţie pe care dl Simirad urma să mi-o confirme telefonic (s.n.). Ei bine, tocmai zilele următoare, nu pentru prima oară, telefonul mi-a amuţit. Mai apoi meşterul anonim de la Centrala Moldtelecom-ului mi-a dat o lămurire confuză, fără măcar a se legitima când i-am cerut-o. Nu sunt o persoană suspicioasă, dar aceste coincidenţe mai mult decât grăitoare, aceste dese blocaje, voci paralele, tăceri enigmatice sau fosăieli în receptor nu vi se par cu totul ciudate, dle director? În copilărie ne jucam cu toţii de-a telefonul stricat, dar fără urmări tragice, nu-i aşa? Coroborate cu alte enigme şi interpelări făcute serviciilor respective, pe timpul unor şefii anterioare dumneavoastră, toate acestea vorbesc de o campanie prost regizată, căreia nu-i văd sfârşitul. Nu Vă supăraţi, dar aş vrea să ne întâlnim / despărţim cavalereşte: nu Vă cunosc şi nu mă cunoaşteţi.

(Un fel de a-i spune “La mulţi ani!” scriitorului Ion Hadârcă, care a împlinit 60 de ani la 17 august)



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. MARY B

    CU REGRET, LA ASEMEMNEA EVENIMENTE NE PUTEM ASTEPTA SI IN CONTINUARE. CHIAR DACA COMUNISTII VOR TRECE IN OPOZITIE, EI NU VOR INCETA “TREBUSOARELE” LOR MARSAVE. SA FIM VIGILENTI, SA NE APARAM VALORILE UMANE ALE NEAMULUI DE FORTELE DIAVOLULUI COMUNIST.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *