„Să trăim în adevăr, să vedem ce se întâmplă”

O mulţime de lanţuri agăţate de blugi, pantofi cu botul bombat sau ghete pestriţe, o groază de cercei în urechi, nas sau în sprâncene, diverse barbişoane şi bretoane, o mare de bere şi peste cinci ore de muzică rock. Astfel poate fi descris, în ansamlu, evenimentul care a zguduit, sâmbăta trecută, pereţii Filarmonicii Naţionale. Motivul care i-a adunat pe cei câteva sute de nonconformişti a fost festivalul „Live no Lies”, organizat de Asociaţia „Acătării”, în cadrul căruia erau aşteptaţi băieţii de la „Luna Amară”, una dintre cele mai cunoscute formaţii româneşti, aşa-zise de atitudine.

În aşteptarea amarului

Pe la orele cinci seara, în faţa Filarmonicii era agitaţie. Mai multe grupuri de tineri discutau aprins, iar deasupra pluteau rotocoale de fum de ţigară. Între timp, de pe toate arterele din zonă se apropiau noi şi noi găşti. Un du-te vino persista şi în Sala Mică a Filarmoncii, până ce au răsunat primele acorduri de chitară şi primele bubuituri la tobe.

Cu mici pauze pentru aranjarea instrumentelor, pe scenă s-au perindat mai multe trupe autohtone, care au încălzit publicul cu ritmuri diverse – de la rock’n roll până la rock alternativ. Au cântat „No Shagga”, „Mămăliga”, „Gravelation”, „Monro”, „Liberskol”, „Doll” şi „Snails”. Astfel, până la apariţia „Lunii Amare”, atmosfera s-a înfierbântat, şi la propriu, şi la figurat, pentru că temperatura în sală depăşise cu siguranţă 15°C.

Cele vreo zece minute, cât au durat pregătirile „eroilor” serii, au părut o veşnicie. Nerăbdător, publicul a început a striga „Luuuna Amaaară! Luuuna Amaaară!”. La un moment dat, cineva a strigat „Jos comuniştii!”. Ca un fior rece, sloganul s-a împrăştiat prin toată sala, fiind prins din zbor şi strigat la unison timp de câteva minute. Apoi …

Oraş corupt

Apoi au răsunat primele acorduri din piesa „Loc lipsă” şi a apărut „Luna Amară”, care, împreună cu publicul, nu şi-a găsit loc „între iluzii şi deziluzii”, „între viol şi-avort”. Sala vuia de ritmurile muzicii şi de vocile celor prezenţi. Sudoarea începuse să şiroiască pe feţele tuturor. Apoi Mihnea Blidariu, solistul, trompetistul şi chitaristul trupei, a început plimbarea prin oraşul „pierdut în fum, nefericit oricum, mai bine-ai fi scrum”.

— În scurta ta biografie pe care o găsim pe site-ul trupei spui că ai crescut într-un oraş pe care l-ai dispreţuit, deoarece în el predomină corupţia etc. Cum a apărut această atitudine faţă de corupţie?

Mihnea Blidariu. — Păi, după părerea mea, orice om normal la cap, atunci când vede un fenomen cum este mita, şpaga ş.a.m.d., încearcă să ia atitudine şi să fie împotrivă. Corupţia nu e un fenomen normal, pentru că nu aşa funcţionează o societate democratică. Atitudinea a apărut din bun simţ, din nimic altceva, pentru că nu e nimic special în chestia asta. Cred că toată lumea ar trebui să fie împotriva corupţiei.

Adevărul disident

La un moment dat, tot publicul a devenit „Disident”, care nu se lasă cumpărat de „negustorii de destine”. Fierbinţeala din sală a început să se ridice simţitor. Nici râul de bere, care curgea întruna, nu mai putea ţine piept situaţiei, aşa că majoritatea au trecut la apă.

— Într-un interviu ai menţioanat că adevărul este unul din cele mai importante lucruri în viaţă. De ce crezi că adevărul este atât de important?

M.B. — În special pentru mine, adevărul e important pentru că am fost minţiţi atâţia zeci de ani – din ’44 până în ’89. Am mai fost minţiţi şi după ’89, şi, de atunci, cât avem? Şi dacă atât de mult timp am trăit în minciună, hai să încercăm să trăim în adevăr, să vedem ce se întâmplă.

„Negativism la nepăsare”

Spiritele s-au calmat un pic în „Somn”-ul cu ochii deschişi, timp în care totul a fost pus la îndoială. „Iarba bună poate-i iarba rea” , „tot ce eşti e tot ce ai”, filosofau muzicanţii împreună cu publicul.

— „Luna Amară” este considerată o trupă pesimistă, negativistă, care vede doar partea rea a lucrurilor. Ziarului nostru i se atribuie de multe ori aceleaşi calificativ. În opinia ta, e greu sau e uşor să fii aşa?

M.B. — E mult mai uşor să întorci faţa de la probleme şi să-ţi pese doar de tine, şi e mult mai greu să încerci să vezi lucrurile rele din jur, să le numeşti pe nume şi să încerci să le corectezi. În România multă lume e comodă, fiecare se uită la pătrăţelul lui, fiecare cu viaţa lui. În rest, nu le pasă de ce se mai întâmplă şi … e mult mai comod aşa. De aceea lumea consideră că noi suntem o trupă negativistă, că nu avem de-a face cu pozitivul sau mai ştiu eu ce. Dar eu nu văd negativism. Eu văd doar că vorbim despre cele din jur, de care ne pasă. Atâta tot. Şi dacă încerci să laşi o urmă în mediul civic şi social, şi încerci să faci ceva, atunci acel „ceva” va face să fie bine pentru toată lumea, nu doar pentru tine. Românii, după ’89, au fost întotdeauna hrăniţi cu distracţie, TV, show-biz ş.a.m.d. Ei s-au învăţat să stea la televizor şi să fie egoişti. De asta poporul meu fuge de acasă, tot timpul. Fuge de acasă la spectacole cu manele (râde).

Alt public peste Prut

Chiar dacă majoritatea pieselor au fost cântate la unison de către mulţime şi muzicanţi, „Roşu aprins” a fost o excepţie. Din cauza unei mici probleme tehnice, microfonul lui Nick Fagadar, solistul trupei, a cedat, astfel publicul i-a preluat rolul şi a interpretat piesa de la început şi până la sfârşit. Acest lucru i-a emoţionat vizibil pe băieţii de la „Luna Amară”.

— Ce reprezintă pentru „Luna amară” posibilitatea de a cânta la Chişinău?

M.B. — În primul rând, posibilitatea de a ne întâlni cu un alt public. În al doilea rând, este oportunitatea de a vorbi despre problemele de aici, despre probleme care apar atunci când treci graniţa, fie încoace, fie încolo. Şi, în al treilea, dar nu în ultimul rând, ocazia de a ne întâlni cu prietenii foarte buni pe care îi avem aici.

Folclor cu urale

Punctul culminant a fost atins cu „Folclor”, o piesă despre care se poate spune că este cartea de vizită a trupei clujene. Mulţimea a explodat în urale, strigăte, ţipete şi şuierături atunci când Mihnea a schimbat un pic versurile şi a cântat: „Eşti masochist,/ Trăieşti în Basarabia,/ Nu ştiu cum de mai rezişti/ În toată nebunia,/ Politica îţi face greaţă,/ Statul e-o paiaţă”. Iar la final, sala a urlat „şi miroase a prostie în întreaga Basarabie”.

— Spune trei lucruri care îţi plac în Basarabia şi, respectiv, trei care nu-ţi plac.

M.B. — Îmi place că nu sunt multe maşini (în comparaţie cu marile oraşe din România – n.r.). Îmi place Chişinăul, pentru că e un oraş cu foarte multă verdeaţă şi … îmi place vinul (zâmbeşte). Nu-mi place comunismul, apropierea de Moscova şi faptul că oamenii nu se implică civic mai mult, ca şi-n România, de altfel.

Demnitate umană vs. Comunism

Drept deznodământ, în acea”Întunecare” a serii, publicul a încercat să facă lumină în relaţia „Anticrist, Comunist, Teoctist” şi să înţeleagă cum a devenit „credinţa ca şi capital”. Drept răspuns, pereţii clasici ai Filarmonicii şi cele câteva lămpi slabe nu mai puteau înrăma cuvintele de rămas bun de la „Luna Amară”. Dar nu a fost să se termine totul aici.

— Dacă e să vorbim despre comunism … Cum crezi, ce a stricat cel mai mult comunismul în România şi în Basarabia?

M.B. — Demnitatea umană, fără doar şi poate, pentru că, în momentul în care aceasta dispare, de acolo se poate întâmpla absolut orice, de la crimă până la cenzură. Asta a făcut comunismul şi într-o parte, şi în alta. Le-a furat oamenilor demnitatea şi atunci s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Şi încă se mai întâmplă.

„Corupţia, mai presus de naţiune”

Scena e pustie, dar nu şi sala. Transpiraţi, extenuaţi, răguşiţi, spectatorii nu se grăbesc să plece. Găsesc putere în voci şi îşi cheamă idolii la bis. Au fost auziţi. Ca epilog răsună „Ego nr. 4”. Dezlănţuirea începe din nou şi se termină peste câteva minute cu versul „Nu mai vreau să fug”.

— Ai vreun mesaj pentru basarabeni?

M.B. — Mesajul meu e să învăţaţi faptul că minciuna şi corupţia nu ţin cont de limbă sau de naţiune. Indiferent dacă vă consideraţi români, basarabeni, ruşi, trebuie să treceţi peste chestia asta şi să încercaţi să luptaţi împotriva corupţiei şi a minciunii. Chiar dacă minciuna este spusă în rusă, în română sau în oricare altă limbă.

Nicolae Cuşchevici

Mihnea Blidariu – solist vocal, textier, trompetist şi chitarist al trupei rock „Luna Amară”, Cluj. Colaborează cu mai multe reviste de peste Prut. În ultimii ani a semnat două volume de poezii, „No Future” şi „Mânia.ro”, în care descrie o Românie a minciunii, a corupţiei şi a ipocriziei.