[REPORTAJ] Ziua care a lăsat cultura noastră fără Busuioc

La librăria de la parterul Uniunii Scriitorilor cărţile lui Aureliu Busuioc s-au vândut mai multe ca niciodată. Prin geam, cele vreo 5 publicaţii ale aceluiaşi autor, toate cu titluri diferite, afişate ca la expoziţie, par să privească prin geam la oamenii care vin să-şi ia ultimul rămas bun de la maestrul cuvântului cu nume simbolic, Busuioc.

Prin geam, la aceleaşi cărţi, s-a oprit să privească şi moş Vasile, un inginer pensionat, care este cu vreo 10 ani mai tânăr decât scriitorul Busuioc. Ţine în mâini două gherghine galbene. Le-a cumpărat cu banii din mica sa pensie. În biblioteca sa are o singură carte de-a lui Aureliu Busuioc, editată prin 1973 cu alfabet chirilic. Nu a mai reuşit să-şi cumpere altele, nu intră în detalii de ce, lasă să se înţeleagă motivul financiar.

Pe scriitorul Busuioc l-a văzut doar la mitinguri şi la televizor, cu excepţia unei singure dăţi. Acum vreo 3 ani l-a întâlnit în transportul public, au stat atât de aproape, spune emoţionat bătrânul. La fel de multe emoţii pare să-i dea şi această ultimă întâlnire. Stingher, spune că mai bine aşteaptă să fie scos afară sicriul ca să-şi ia rămas bun de la răposat. Moş Vasile nici nu concepe să fi procedat altfel în această zi. “D-apoi cum altfel puteam face?”, explică el rostul celor două flori galbene şi al aşteptării sale sub peretele Uniunii Scriitorilor. “Am venit ca un român, la un alt român”, adaugă el după o pauză.

“Geniul limbii trăia în el”

Vladimir Beşleaga a venit să-şi vadă pentru ultima dată colegul de breaslă şi bunul prieten cu două fire de busuioc. “Cea mai frumoasă floare care poate fi adusă lui”, este convins prozatorul. Împreună cu Aureliu Busuioc şi Ion Druţă, sunt singurii autori basarabeni incluşi în cartea “Europenitatea romanului românesc”,  o antologie a literaturii române postbelice. Încă în viaţă, maestrul Busuioc vorbea foarte modest despre acest detaliu, ca şi despre toate lucrurile ce i se întâmplau. “A fost dintotdeauna modest, dar era şi supărat, pentru că dânsul nu a avut nicio carte editată în România”, spune Vladimir Beşleagă care a fost unul dintre regretele lui Aureliu Busuioc.

“Pentru generaţia mea de literaţi, a devenit un model de admiraţie. Este un om care s-a realizat, pentru că noi, în mediul nostru, de-a lungul istoriei am avut talente care nu s-au realizat, care au fost contorsionate, au fost distruse, sacrificate, iar Aureliu Busuioc a avut nu numai norocul, dar şi forţa spirituală să lupte cu toate şi să se realizeze. Aş spune că este o figură emblematică a istoriei şi spiritualităţii noastre de la război încoace. Totul s-a reflectat în destinul său şi în creaţia sa”, a spus prietenul Beşleagă în timpul mitingului de doliu. “Spiritul limbii române trăia în el ca în nimeni altul. Jocul limbii, geniul limbii trăia în el”, a mai adăugat prozatorul.

“Era un mare aristocrat al cărţii”

Zeci de politicieni, oficiali, oameni de artă, pedagogi şi simpli cetăţeni au ţinut să-l petreacă pe cel care a luminat cu lucrările sale generaţii întregi de copii care au crescut cu personajele create de el şi adolescenţi care se simţeau singuri în faţa dragostei. În încăperea din clădirea Uniunii Scriitorilor, care a fost pentru mulţi ani un fel de altă casă pentru scriitor, acesta privea plin de viaţă dintr-o fotografie ce-l arăta într-o maturitate tânără.

“Orice moarte este absurdă. În cazul lui Aureliu Busuioc, spirit şi om puternic, lucid, ironic, generator de glume şi de voie bună, acest absurd pare şi mai absurd. L-am pierdut pe unul dintre cei mai mari scriitori pe care i-a dat pământul Basarabiei literaturii române. În acelaşi timp, am pierdut şi un intelectual de marcă, un personaj al vieţii literare, un cavaler al cuvântului, risipitor de epigrame. Era un mare aristocrat al cărţii, care era sincronizat cu esenţele vieţii şi literaturii moderne şi postmoderne”, susţine preşedintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu.

Leo Butnaru îl consideră pe Aureliu Busuioc un mohican care a ţinut marca cuvântului românesc în Moldova estică şi este convins că acesta îşi va găsi locul meritat în literatura română, pe care a citit-o, a promovat-o şi pe care nu a tradat-o.

“Maestrul Busuioc a plecat împlinit”

“Când pleacă din viaţă un scriitor venerabil, care marchează o perioadă lungă a literaturii, spunem că pleacă odată cu el o întreagă epocă. Cu Aureliu Busuioc pleacă toate epocile deodată, pentru că, în general, dacă luăm toată literatura din Basarabia de după al Doilea Război Mondial, a fost prezent în toate deceniile, şi în toate deceniile a fost cel mai bun. Eu chiar zic câteodată că dacă literatura din Basarabia s-ar fi redus la textele lui Busuioc, ar fi arătat mult mai bine”, spune mai în stilul lui Busuioc criticul literar Mircea V. Ciobanu.

Tot cu fire de busuioc şi cu multe emoţii a venit şi Emilian Galaicu-Păun. În ultimii ani, Aureliu Busuioc şi-a scris cărţile cu un deget, la culculator, privind într-o lupă enormă. “De fapt, era o foarte mare lacrimă, o lacrimă a unui suflet extrem de sensibil. Este rândul nostru să fim înlăcrimaţi, să-i citim cărţile printre lacrimi. Eu cred că maestrul Busuioc a plecat împlinit. Şi-a văzut publicată cartea de adio, “Şi a fost noapte…”, şi la foarte scurt timp a intrat şi domnia sa în noapte, să-i adauge lumină”, a spus Galaicu-Păun în timp ce mişca în pumnul drept firele de busuioc.

După ce mulţimea cu flori în braţe s-a îndreptat spre cimitir, Margareta Petruşevschi a intrat în librăria de alături. A cerut câteva cărţi de-ale lui Aureliu Busuioc, ultimele rămase. Mai devreme, a descoperit cu uimire că mai tinerii ei colegi nu au avut contact cu opera lui Aureliu Busuioc. “În goana de fiecare zi, parcă se schimbă valorile, şi în momente de acestea, îţi dai seama că trebuie să revii la cele adevărate”, spune Margareta. Deşi este o ocazie tristă, ea a decis să cumpere mai multe cărţi, pe care să le dăruiască colegilor de serviciu.

Tatiana EŢCO

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. vlad

    AM VAZUT ,AM AUZIT , AM CITIT…Concluzia trista una e : la inmormantare cea mai zguduitoare,dar si cea mai sincera, cuvantare e totusi TACEREA…

  2. vera

    D E S P A R T I R E

    E toamna…
    A mai cazut o stea.
    A vazut-o lumea;
    In ultimul ei drum.
    Multi lacrimi mai lasara,
    Sa cada-n a ei drum…

    Ramurile copacilor clatina,
    Scuturindu-si incet frunza,
    Fiorii tristetii dau viata,
    Amintindu-ne de ea:iubirea.

    A plecat poetul,
    Nedorindu-si drumul,
    Lasindu-ne cuvintul;
    Sa ne iubim pamintul,

    Sa traim ca fratii,
    Dorindu-ne sanatate,
    In a vietii brate,
    Sa cinstim,graiul mamei…

    Firele de busuioc se-apleaca,
    Mingiind incet poetul,-
    Petrecut, de lumea iubita,
    Presurat,cu tarna pamintului –
    sfinta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *