Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Regina – umbra de pe…

Regina – umbra de pe peretele din faţa Regelui

Ana de Bourbon-Parma nu este nici pe departe ceea ce am putea numi în chip ciudat o regină obişnuită. De mic copil, iubeşte mersul pe bicicletă şi pescuitul. De la 16 ani, începe să-şi câştige singură existenţa. La 19 ani, se înrolează în războiul antinazist. La vârsta de 24 de ani ai săi, viitorul soţ, Regele Mihai I, este forţat să abdice. Îşi petrece următorii 68 de ani în căsătorie cu el, dintre care, o mare parte, în exil.

Mai întâi, regina Ana este o umbră pe un perete. Regele Mihai se îndrăgosteşte de ea încă în timpul războiului, când în România cinematografele prezintă, înainte de film, scurte reportaje, între care o mare parte de pe front. Regele Mihai o descoperă pe Ana într-un reportaj de război din Maroc. La acea vreme, principesa este infirmieră pe front. Regele îi cere operatorului să decupeze fotogramele filmului şi să le transforme în mici fotografii, după care le păstrează cu mare discreţie. O regăseşte pe Ana în 1948, la un dineu.

L-a salutat pe rege ca un soldat

Ana copilăreşte în Franţa împreună cu cei trei fraţi ai săi. Este fiica principelui René de Bourbon-Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei. În 1939, după începerea războiului, îşi urmează familia în refugiu în Spania, Portugalia şi în SUA. De la 16 ani urmează o şcoală de artă la New York şi, în paralel, lucrează ca vânzătoare la magazinul universal Macy’s, pentru a-şi câştiga existenţa. În 1943, îi cere permisiune mamei să meargă pe front în Europa. Ulterior, Ana este împreună cu regimentul ei ba în Algeria, ba în Maroc, ba în Italia, ba în Luxemburg sau Germania. „La început am condus o ambulanţă. Era o muncă foarte grea, pentru că vedeai atât de multă suferinţă. După asta m-au mutat şi am devenit şoferul comandantului. Făceam curierat”, spune regina într-un interviu pentru TVR din 2008. În acelaşi interviu, regina povesteşte cum l-a întâlnit pe rege: „L-am cunoscut pe Mihai la vărul meu, Jean de Luxemburg, care dădea un dineu la Ambasada Luxemburgului de la Londra. Cum nu ieşisem de multă vreme din armată, în loc să fac o reverenţă, am luat poziţie de drepţi şi l-am salutat lovind călcâiele ca un soldat! M-am simţit atât de umilită de mine însămi, încât am ieşit imediat”.

Sentimentul neclintit că există un „mâine”

La sfârşitul recepţiei, regele îi cere mâna. Este refuzat, iniţial. Se căsătoresc la 10 iunie 1948 la Atena, pe fondul exilului şi în absenţa părinţilor viitoarei regine, urmare a unor disensiuni cu papa Pius al XII-lea, care refuză să-şi dea consimţământul pentru căsătorie, întrucât regele refuză să-şi boteze urmaşii în religia catolică. Ana nu îşi vede regatul decât după 42 de ani de exil. Totuşi, spune ea într-un interviu: „Oriunde eram se numea „casa noastră”. Am călătorit mult”, şi adaugă într-un fel care este şi firesc şi demn laolaltă: „Pentru noi, pentru mine iubirea este o prietenie care durează o viaţă întreagă”.

Ana îi cunoaşte la Paris pe Eugene Ionesco şi Emil Cioran în 1990. În 1992-1997, vizitează fără rege aproape toate marile oraşe ale României, fabrici, instituţii culturale şi de binefacere. Cel mai bine s-a simţit prin sate. Ulterior, se destăinuie că „a regăsi această ţară de care erau pline toate amintirile noastre, prin soţul meu, constituie o bucurie profundă”. Ana adoră Jeepurile, pe care le cunoaşte îndeaproape ca ofiţer de legătură al Armatei Franceze Libere. Astfel, Regele Mihai îi dăruieşte două asemenea vehicule, cu care regina participă la numeroase competiţii, raliuri şi expediţii automobilistice. Ana este indiferentă faţă de modă, „moştenire” de la mama sa, care repeta deseori: „Eu nu mă îmbrac, eu mă acopăr”. Prima locuinţă stabilă a Anei şi a soţului său este o căsuţă în suburbia „La Conversion” a oraşului elveţian Lausanne. Ana lucrează ca tâmplar, într-un atelier improvizat acasă, în timpul exilului din Anglia, pentru a nu cheltui bani cu achiziţionarea de mobilă. Vinde, duminica, la târg, unele dintre piesele de lemn executate de ea. Ana este o fire sportivă şi practică şi scrima, şi echitaţia, şi ciclismul, şi gimnastica, şi înotul. Este pasionată de vânătoare şi merge, cot la cot cu verii săi, la vânătorile regale. Ana înregistrează singură mesajele Regelui pentru ţară, transmise prin intermediul Radio Europa Liberă la fiecare sărbătoare de Anul Nou. Ana este separată pentru o singură perioadă, timp de 68 de ani de căsnicie, de soţul său – de mai multe ori, câteva săptămâni din cei nouă ani în care regele a lucrat ca broker autorizat la Bursa din New York. Regele Mihai I şi Regina Ana au cinci copii, toate fete.

„Regele şi Regina sunt oameni cărora nu le plac destăinuirile, nici cuvintele meşteşugite. Deşi devotamentul lor pentru ţară şi pentru celălalt sunt evidente, Majestăţilor Lor nu le place ca acest lucru să fie descris ori elogiat. Ce este frumos la Regele Mihai I şi la Regina Ana, în afară de felul în care arată şi se manifestă la vârsta lor venerabilă, este sentimentul neclintit al amândurora că există un „mâine“, scrie Principele Radu al României pe blog în ziua în care cuplul regal sărbătoreşte 65 de ani de căsnicie.

Regina Ana moare pe 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani. Regina Ana şi Regele Mihai formează cel mai longeviv cuplu regal din istoria României.