Recviem pentru bunica pierdută în deşertul Karakum

Cea de-a doua ediţie a expoziţiei «Recviem», în memoria victimelor deportărilor, este deschisă la Galeria de Arte «Constantin Brâncuşi» din Chişinău.

Pe 3 iulie, la 60 de ani de la cel de-al doilea val de deportări (6 iulie 1949), artişti plastici din R. Moldova au expus la Galeria de Arte «Constantin Brâncuşi» cele mai sugestive lucrări dedicate surghiunului basarabean. Case şi sate pustiite, bătrâni aşteptând la pervaz să vadă chipul drag al vreunui fecior, răstigniri înălţate în pustiu sau copii rătăciţi de copilărie, toate transformate în exponate de muzeu care încearcă să inhibe uitarea ce se lasă tot mai mult peste evenimentele de acum 60 de ani.

Ideea acestor vernisaje, încadrate în seria «Recviem», îi aparţine artistei plastice Silvia Vrânceanu. A venit la eveniment cu un buchet de trandafiri de culoare roz. Oricine putea să observe că artista are emoţii şi că aşteaptă pe cineva. La evenimentul inaugural, starea de aşteptare a fost dezvăluită. Silvia Vrânceanu a recunoscut că, la un astfel de vernisaj, a aşteptat să participe mai mulţi vizitatori: scriitori, profesori, istorici, studenţi, cei care, fără îndoială, au în neamul lor cel puţin un bunel, un frate sau o altfel de rudă pierdută în adâncul Siberiei sau în deşertul Kazahstanului.

«Deportarile nu sunt altceva decât primul Cernobîl din istoria noastră. Acestea ne-au mutilat esenţa, ne-au transformat din interior, inoculând frică şi neîncredere în generaţiile ce au urmat după Gulag», spune Silvia Vrânceanu, ţinând să precizeze că intenţiile sale nu sunt legate de destinul său personal, ci de acest fenomen unic în viaţa Basarabiei, pe care unii, în mod intenţionat, încearcă să-l treacă la uitare. «Am vrut să aprind, prin acest vernisaj, o lumânare de sufletul bunicii mele, pierdută în pustiul Karakum, dar şi de sufletul altor mii de deportaţi, rămaşi fără morminte pe pământuri străine», explică artista.

Aneta Grosu