Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Profesorul profesorilor noştri

Profesorul profesorilor noştri

În mediul nostru, este numit  Pofesorul. Deşi ar putea fi numit şi bibliofilul, şi colecţionarul, şi filantropul. Îl numesc Profesorul pentru că el mi-a şi fost profesor. Nu la Facultatea de Mecanică, unde am fost student. Ci mi-a devenit profesor mult mai târziu, când editasem deja Enciclopedia Chişinău (1997). S-a ataşat de editura Museum şi ne vizita mereu, propunându-ne materiale, idei, fotografii de epocă, amintiri şi chiar aducând la edituri oameni interesanţi, cunoscători ai vremurilor de odinioară.

Ne ajuta dezinteresat. Era ca un exemplu viu cum se comportă un intelectual basarabean de viţă veche.

Am lucrat cu plăcere la editarea albumului Universitatea Tehnică din Chişinău, adică a fostului Institut Politehnic, la fondarea căruia el a avut o contribuţie comparabilă cu cea a rectorului Sergiu Rădăuţan. Mă copleşise cu noianul de idei editoriale. Cu unele eram de acord, cu altele nu. Mă opuneam. Şi el cu mult tact se retrăgea din discuţie, ca data viitoare să vină cu aceeaşi idee, convins că o va implementa. Şi reuşea. De fapt aşa i-au reuşit toate. Prin tenacitate.

A început să predea cursul de mecanică cuantică când despre mecanica cuantică abia începuse să se vorbească mai serios în URSS.

A început să facă donaţii de carte rară la bibliotecile Chişinăului, Iaşiului, Sorocii, Clişcăuţiului, nu un exemplar sau două, ci serii întregi. Aşa biblioteca judeţeană din Iaşi s-a pomenit cu un cadou superb, cincizeci de volume din opera lui Voltaire în limba originalului, aşa zeci de ediţii rare au ajuns în fondurile Bibliotecii Naţionale a RM.

Blocul 3 al Politehnicii de odinioară se afla pe locul unde azi se află sediul actual al Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei. Clădirea era alta, veche, într-o stare deplorabilă şi avea toate şansele să se ruineze definitiv. Dar era o clădire istorică şi trebuia salvată. Aici a fost Liceul de băieţi nr. 1, mai târziu Liceul „B.P.Hasdeu” şi o mulţime de personalităţi au trecut prin acele clase. Aurel Marinciuc a avut o întrevedere cu preşedintele Consiliului de Miniştri al RSSM, I. Ustian, şi l-a convins că edificiul istoric trebuie nu pur şi simplu reparat, dar reconstruit din talpă. Şi a reuşit.

De fapt, el este autorul multor realizări similare, dar are şi o slăbiciune. Nu umblă după sine cu surle şi trâmbiţe ca să uimească lumea cu ceea ce-a făcut. Face şi tace.

La redacţia Calendarului Naţional este unul dintre stâlpii de erudiţie, şi nici din această preocupare nu-şi face titlu de glorie. Cum n-a făcut din propagarea celebrei lucrări Skolko stoit celovek a Eufrosiniei Chersnovschi. A ajutat pe alţii, doar urmărind un singur scop—ca să apară lucrarea aceasta, a unei băştinaşe din Soroca, pe care o aşteaptă nu numai contemporanii noştri, dar şi urmaşii lor.

Născut într-o familie de pedagogi, el şi fratele Mihai, la fel ca şi soţia sa Alexandra, au fost tot oamenii catedrei. Au preferat să predea lecţii de matematică şi fizică, căci sunt ştiinţele cele mai exacte, dar au trăit din plin frumuseţea artei, a preocupărilor intelectuale, căci doar ele sunt veşnice pe acest pământ grăbit.

Am scris şi un articol pentru o viitoare enciclopedie. Sunt sigur că-l voi publica faorte degrabă, dar el se potriveşte de minune cu acest popas aniversar, când profesorul Aurel Marinciuc împlineşte 80 de ani:

Născut la 10 august 1932 în s. Crişcăuţi, jud. Soroca.

Studii: Liceul Tehnic din Soroca (1943-1944), şcolile din Bădiceni (1944-1946), Visoca (1946-1947), Climăuţi (1947-1948). În 1950 a absolvit Şcoala Nr. 1 din Soroca (cu medalie de aur); Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea fizico-matematică (1950-1955).

Lector la Institutul Pedagogic din Tiraspol (1955-1956); asistent la Universitatea de Stat din Chişinău (1958-1959); colaborator ştiinţific la Academia de Ştiinţe (1959-1964). Din 1964 şi până în prezent – colaborator la Institutul Politehnic (denumirea actuală – Universitatea Tehnică), unde a ocupat diverse posturi: şef (fondator) al Catedrei de Mecanică Teoretică (1964-1969); decan al Facultăţii de Mecanică (1965-1967); decan (fondator) al Facultăţii de Electrofizică (automatica, cibernetica, semiconductoare, aparatură radio, etc.); profesor la Universitatea din Conakry (Republica Guineea) (1988-1991).

Publicaţii: Iar despre cadrele naţionale la Universitate.

Opera: Universitatea Tehnică a Moldovei (Chişinău, 2004), Amintirile  guvernatorului, prinţul S. D. Urusov (Chişinău, 2004).

Distincţii: Diploma de Onoare a Universităţii Conakry (1991).

Profesorii n-au vârstă, fiindcă ei rămân mereu tineri în inimile discipolilor.

Iurie COLESNIC