Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Pictorul Sergiu Cuciuc: „Mi-e greu…

Pictorul Sergiu Cuciuc: „Mi-e greu să constat cine m-a format mai mult – şcoala sau viaţa”

Un artist care are o viziune modernă a spaţiului rural, aşa îl caracterizează criticii de artă pe maestrul Sergiu Cuciuc. La Muzeul Naţional de Artă a fost inaugurată expoziţia personală a pictorului, care a sărbătorit, împreună cu admiratorii săi, 75 de ani de la naştere şi jumătate de secol de activitate de creaţie. Expoziţia cuprinde peste 70 de lucrări, majoritatea fiind realizate de autor în ultimii cinci ani.

Fiecare lucrare a pictorului îţi povesteşte despre trăirile sale, dar şi despre imaginile pe care le-a îndrăgit Sergiu Cuciuc, hoinărind prin Moldova. Artistul a fost profund influenţat de modul de trai al poporului, întrucât impresiile de neuitat ale coloritului său au devenit o importantă sursă de inspiraţie, acestea fiind conturate viu în toate tablourile sale.

Artistul pasionat de viaţă

Sergiu Cuciuc s-a născut în 1940, în satul Doibani, raionul Dubăsari. În perioada 1956-1961, studiază la Şcoala de Arte Plastice din Chişinău, apoi la Academia de Arte Plastice „I. Repin” din Sankt-Petersburg. Din 1965 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (UAP). În perioada 1979-1983, activează în cadrul Muzeului Republican de Arte Plastice, iar în 1987-1992, este preşedinte al Comitetului de Conducere al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. Ulterior, în 1995-1999, este şef al Direcţiei Principale Patrimoniu Cultural, Arte Plastice a Ministerului Culturii. În 2002-2003, deţine funcţia de viceministru al Culturii.

Plasticianul Sergiu Cuciuc a organizat, de-a lungul timpului, mai multe expoziţii personale, participând şi la numeroase expoziţii de artă contemporană în ţară şi în străinătate: România, Rusia, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Franţa, Danemarca, Germania, Mongolia, Japonia, Ucraina, Belarus, Lituania, Kazahstan. În creaţia lui Sergiu Cuciuc atestăm o nouă direcţionare stilistică. De la realismul practic în primele decenii de activitate Sergiu Cuciuc, se orientează acum spre abstracţie.

„E un artist care gândeşte, care a mers mereu în pas cu estetica vremii, a fost foarte puternic ancorat în acest pământ, s-a apropiat mereu de oameni şi de nevoile, obiceiurile lor”, a afirmat Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei.

„Un artist trebuie să vină în faţa privitorilor cu sufletul deschis”

„Nu ştiu în ce măsură am izbutit să mă afirm în arta plastică, însă pot spune cu certitudine că anume natura meleagului nostru m-a format şi m-a modelat ca pictor, în special, şi ca om de artă în general. Contactul direct cu adevăratele opere de artă au contribuit la îmbogăţirea mea sufletească. Creaţia, în accepţia mea, este un proces continuu de selectare a imaginilor plastice care se suprapun în conştiinţă. Mi-e greu să constat acum cine m-a format mai mult – şcoala sau viaţa”, susţine artistul.

546-tablou-cuciucPreşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova Dumitru Bolboceanu a menţionat că Sergiu Cuciuc este unul dintre cei mai renumiţi pictori din generaţia de aur a artei plastice naţionale, alături de Valentina Rusu-Ciobanu, Glebus Sainciuc, Mihai Grecu ş.a. „Sergiu a fost preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici într-o perioadă dificilă, când se destrăma URSS şi odată cu aceasta, se distrugea şi patrimoniul naţional. El a păstrat intacte toate imobilele UAP, pe care le avem şi astăzi”, a subliniat Dumitru Bolboceanu.

Sergiu Cuciuc susţine că un plastician, având libertatea care îi lipsea pe timpuri, trebuie să vină în faţa privitorilor cu sufletul deschis şi prin mijloace de linii, de culoare, prin intermediul cărora poate relata ceea ce are pe suflet.

„Generaţia noastră este ataşată de acest artist nu doar prin găzduirea acelor valori caracteristice, dar şi ca om care ne inspiră nădejde. Un artist ca Sergiu Cuciuc care ne dovedeşte de la început cu lucrările sale un bun potenţial promiţător. Artistul care ştie să-şi tensioneze trăirile interioare ca să ajungă la exprimări artistice de înaltă calitate”, a remarcat Tudor Zbârnea.