Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Pavel Balan şi primul film…

Pavel Balan şi primul film în limba română

431-pavel-balanDragostea pentru imaginea vie, transferată pe peliculă foto sau video, s-a trezit încă în copilul ce alerga pe luncile satului. A fost unul dintre cei care a imortalizat lupta pentru identitatea poporului nostru şi pentru limba română. Lupta lui însă a început mult mai devreme, când a scos la lumină primul film în română pe teritoriul ţării noastre.

Pavel Balan, în cei 50 de ani de activitate, s-a realizat ca scriitor, cineast, regizor, cercetător, fotograf etc. A absolvit Institutul Unional de Stat de Cinematografie de la Moscova (VGIK). Apoi, revine acasă, unde începe să lucreze la mai multe filme documentare şi de ficţiune. În prezent, colaborează cu Institutul de Studii Enciclopedice al AŞM, unde a prezentat deja circa 200 de materiale ilustrative de autor.

Primul film în română

Numele lui Pavel Balan se face cunoscut încă de la începutul carierei sale, reuşind să capteze nu numai atenţia specialiştilor din ţară, ci şi a celor de peste hotare. Astfel, în 1966, pentru filmul “De-ale toamnei”, a luat premiul “Micul chihlimbar” la Festivalul Regional a cinci foste republici unionale (Bielorusia, Letonia, Lituania, Estonia şi Moldova). În acelaşi an, editează şi prima lucrare scrisă, “Struguri în amiază”, după care urmează multe altele.

În 1967, alături de scenaristul V. Ioniţă şi regizorul Gh. Vodă, participă în calitate de director de imagine la realizarea filmului de ficţiune de lung metraj “Se caută un paznic”, care a devenit şi prima peliculă în limba română pe teritoriul R. Moldova, pentru care obţine, la Festivalul Regional de la Riga, diploma “Cel mai bun operator”. În perioada 1965—1992, devine laureat al festivalurilor de film de la Chişinău, Kiev, Riga, Sankt Petersburg, Moscova, Varşovia etc.

„Era mereu alături de noi”

În timp ce numele lui devine cunoscut publicului larg, tot ce face Pavel Balan este dedicat familiei sale, cea care i-a fost mereu alături şi care rămâne cea mai preţioasă comoară. Valentina Balan, soţia sa, i-a fost alături în toate încercările, susţinându-l şi dându-i încredere în forţele proprii. În semn de recunoştinţă, a insistat ca primul copil să fie numit în cinstea ei, adică Valentin. Afecţiunea dintre soţ şi soţie nu s-a şters cu timpul. “Îmi văd părinţii atât de gingaşi şi de drăgăstoşi, încât îmi încălzeşte inima. Vezi cum ai vrea să fii şi tu după o perioadă de timp”, mărturiseşte Valentin Balan, fiul.

Operatorul însă se afla mai mult în deplasări decât acasă. De aceea, atunci când era alături de familie, se străduia să absoarbă fiecare cuvânt, privire şi respiraţie, pe care să le ia cu sine în următoarea deplasare. “Ne era dor de tata, dar ne mândream cu ceea ce face. Când era alături de noi, încerca să compenseze tot acel timp cât n-a fost. Într-o oarecare măsură, era mereu alături de noi, dacă nu prin prezenţa fizică, atunci sigur prin cea spirituală”, relevă George Balan, mezinul.

Bunelul şi nepotul – un tot întreg

Pavel Balan a încercat să cultive în copiii săi o gândire analitică, să aibă propria lor viziune asupra problemelor. “Mereu se străduia să dezvolte în noi creativitatea, să gândim diferit decât altcineva”, îşi aminteşte Valentin Balan. Totodată, niciodată nu le-a impus fiilor săi să fie aşa cum îşi închipuia el că ar trebui să fie, nu le-a impus să-i urmeze calea. Astfel, feciorii au avut posibilitatea să-şi aleagă ei înşişi destinul, fiecare alegere a lor fiind susţinută de către părinţi. “De când mă ţin minte, tatăl era lângă mine. Era autoritatea care m-a format şi ca specialist, dar şi ca bărbat. Am avut şi am un exemplu demn de urmat, de la care am învăţat cum e să fii soţ, tată şi, în cele din urmă, om”, meditează George Balan.

Felul în care au fost educaţi ei înşişi unul dintre feciori încearcă să-l transmită acum băiatului său. Mai mult, nepotul şi bunelul se aseamănă mult spiritual. Respectiv, felul de a gândi altfel îl au în sânge. “Tatăl meu este un exemplu atât pentru mine, cât şi pentru feciorul meu. Mă bucur că nepotul şi bunelul sunt foarte apropiaţi. În zilele de odihnă, când ambii au mai mult timp liber, stau nas în nas şi discută pe diverse teme. Nici nu te poţi apropia de ei, deoarece constituie un tot întreg”, relatează Valentin Balan.