Omul scrisoare

„Sunt convins că se poate face mai multă cultură cu pixul şi hârtia decât cu internetul”. O spune Gabriel Antoniu Lavrincic, omul care a primit cele mai multe scrisori de-a lungul vieţii, peste 22 de mii, doar între anii 1987 şi 1991, perioada în care a corespondat cu sute de pionieri din ţările fostei URSS, inclusiv din R. Moldova.

Gabriel Antoniu Lavrincic are 36 de ani şi locuieşte acum în oraşul Cluj, România. Numele lui a apărut în Cartea Recordurilor, fiind omul care a primit cele mai multe scrisori de-a lungul vieţii. Doar între anii 1987-1991, acesta a intrat în posesia a 22 018 scrisori, venite în special din partea pionierilor din URSS. Aşa, un român a ajuns să iubească la nebunie Rusia, să stea în birou cu portretele lui Putin şi Medvedev şi cu steagul rusesc deasupra capului.

Viaţa în mii de scrisori

Aventura lui Gabriel Antoniu Lavrincic în lumea scrisorilor a început pe când avea 11 ani. Atunci a primit primul răvaş de la Andrey Ostashin, un pionier din oraşul Novgorod, pe care îl cunoscuse cu puţin timp înainte, într-o tabără internaţională. Dacă cei de la Cartea Recordurilor i-au omologat 22 018 scrisori, prin mâinile lui Gabriel Antoniu Lavrincic au trecut de câteva ori mai multe, doar că acele răvaşe nu au trecut examenul timpului.

„În prima scrisoare, Andrey mi-a povestit cum a ajuns acasă şi mi-a scris informaţii despre Uniunea Sovietică şi despre Novgorod. Precizez că această corespondenţă, avută cu pionierii sovietici, nu a fost o simplă corespondenţă gen: „salut, ce faci, la revedere”. Nu! Din contra, ne scriam scrisori lungi cu informaţii despre ţările noastre, despre filme, actori, muzică, sport, istorie, geografie, pasiuni. Vă spun cu mâna pe inimă că sunt fericit că nu am avut în copilărie internet. Dacă aveam internet, sunt convins că nu realizam atâtea lucruri frumoase. Vă asigur, din proprie experienţă, că scrisul cu creionul pe hârtie educă mai mult decât tastatura”, susţine Gabriel Antoniu Lavrincic.

După discuţia cu Andrey Ostashin, au urmat altele, cu pionieri din ţările URSS, printre care şi R. Moldova, dar şi cu alţi oameni din Bulgaria, Turcia sau Polonia. „Eu sunt convins că se poate face mai multă cultură cu pixul şi hârtia decât cu internetul”, consideră Gabriel.

Pionierii din R. Moldova, interesaţi de România

„Am corespondat cu mulţi copii din R. Moldova. Cel mai mult am vorbit cu Ana Anton Victor, care a fost una dintre cele mai bune prietene din R. Moldova. Ea era din Nisporeni. Trebuia să vină în vizită la noi cu familia ei, dar a început revoluţia şi s-au schimbat multe”, spune Gabriel, care păstrează şi astăzi adresa exactă a tuturor oamenilor cu care a corespondat. Din R. Moldova a  discutat cu zeci de persoane din diverse localităţi. „Ei erau tare interesaţi de România, iar eu eram tare fericit să le povestesc tot ce ştiu despre ea”, îşi aminteşte Gabriel Antoniu Lavrincic.

Discuţiile prin intermediul scrisorilor erau ample. Astfel, Gabriel a ajuns să se intereseze din ce în ce mai mult de cultura rusească şi de tot ce e legat de Rusia.

„Părinţii mei se „minunau” de faptul că primeam atâtea scrisori, însă anume bunicul meu, Petru Juca, a fost cel care m-a îndemnat, m-a susţinut în tot ceea ce înseamnă Rusia şi URSS. Bunicul meu mi-a legănat copilaria cu poveşti frumoase despre Rusia, despre război şi viaţa de după război”, îşi aminteşte Lavrincic.

Bunicul său ştia foarte multe lucruri despre Rusia pentru că luptase în război, fiind închis chiar, timp de doi ani, într-un lagăr sovietic. „Vă daţi seama, între prizonier, bunicul meu, şi torţionari, cei care îl ţineau închis, s-a înfiripat o simpatie, o afinitate reciprocă, care nu s-a stins niciodată. Asta arată că dragostea şi respectul înving războiul şi trec dincolo de bariera urii şi răului. Bunicul meu anume prin dragoste a învins războiul”, spune Gabriel.

Un moldovean i-a amplificat dragostea faţă de Rusia

Un basarabean a fost cel care i-a amplificat lui Gabriel dragostea faţă de cultura rusă. Antoniu Lavrincic ne-a povestit că asupra formării caracterului său a avut o influenţă importantă un basarabean, născut în satul Bădiceni, r-nul Soroca, dar care a trăit toată viaţa în Siberia. „Domnul acesta se numeşte Vladimir Rotaru Matveevici, născut în 1950. L-am cunoscut în anul 1990, pe când aveam 14 ani. Venise în România, cu afaceri. Este un admirator înfocat al cântăreţului Vladimir Vîsoţki. Iubeşte mult filmele şi cultura rusă. Anume de la dânsul am primit prima casetă cu muzică rusească, pe care o am şi azi. Prin intermediul său am descoperit multe filme şi mulţi cântăreţi sovietici, şi mai ales multe informaţii despre Rusia, informaţii pe care nu le găseşti în cărţi.

Aproape zilnic, acest om îmi povestea ore în şir despre Rusia, iar eu ascultam atent şi notam aproape tot ce îmi povestea. Atunci nu era internet şi sunt convins că dacă era internet, aş fi învăţat mult mai puţine lucruri. Internetul ăsta cam zăpăceşte”, crede Gabriel.

„Acest om era proaspăt venit din URSS şi era o completare la ceea ce îmi povestea bunicul meu, care a stat în Rusia până după război. Vladimir Rotaru este pentru mine ca şi un „tată de viaţă”. Consider că am doi taţi: cel biologic şi cel „de viaţă”, Vladimir Rotaru”, povesteşte Gabriel.

„Internetul este rece”

Şi astăzi, deşi are deja o familie, a sa, Gabriel Antoniu Lavrincic foloseşte scrisorile, pe care le consideră esenţiale în viaţa sa. „Şi acum, chiar dacă este internet, vorbesc cu mulţi oameni anume prin intermediul scrisorilor. Internetul este rece, pe când scrisorile sunt calde, păstrează o căldură sufletească. Da, scrisorile au suflet, pe când internetul nu are”, consideră Gabriel. El precizează că primeşte răspunsuri la mai toate scrisorile sale, chiar dacă unii oameni consideră ciudată pasiunea sa, într-o lume dominată de noile tehnologii.

Nu vrea să se lanseze în discuţii despre „răpirea” Basarabiei de către ruşi sau despre alte evenimente istorice, pentru că, spune el, încearcă să promoveze prietenia şi nu politica. „Iubesc şi respect toţi oamenii buni, indiferent de religie, culoare şi apartenenţă politică. Cei care urăsc ruşii confundă Rusia cu comunismul. Însă cultura rusă este una şi comunismul este altceva”, precizează acesta.

Victor MOŞNEAG