Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Omul care a dat mâna…

Omul care a dat mâna cu Antonescu şi vrea să vadă Ierusalimul

290-mosulica-omL-am întâlnit la Vălenii de Munte, la cursurile de vară (ediţia 102) a Universităţii Populare «N. Iorga». Recunoaşte, «după revoluţie, am fost aproape la toate ediţiile. Nu am fost invitat niciodată, dar vin pentru că am avut o viaţă grea, iar aici se adună lume bună».

Vine de acolo de unde s-a născut: comuna Baru, satul Baru Mare, judeţul Hunedoara. E un personaj pitoresc, la propriu şi la figurat, cu reverele hainei încărcate de iconiţe, insigne şi medalia comemorativă «Războiul doi mondial». Dezinvolt, discret, sociabil, un rebel nesupus anilor, deloc puţini, pe care-i are. «Am 90 de ani şi 6 luni, dar îmi place să zic că am doar 6 luni şi 90 de ani». La vârsta sa, spune că în viaţă nu a fost niciodată fericit.

Îl întreb ce-i fericirea şi răspunde cuminte: «Să fii mulţumit de viaţă… Ei, nu prea am fost». Şi-a dorit să fie învăţător, dar «am fost în viaţă slugă… Pe la 11-12 ani, eram slugă la Petru Groza, până atunci fiind copil de trupă». A mai fost secretar la primărie, lucrător de cancelarie, contabil în armată, merceolog, şef de producţie. Spune că a făcut «22 de ani de şcoală, de la clasa întâi până la liceu. La 48 de ani am luat BAC-ul – cel mai frumos eveniment din viaţa mea». Are o «pensie de 1172 de lei româneşti, plus 250 – ca veteran de război» (peste 5500 de lei moldoveneşti). E mai mare cu un an decât regele Mihai. Anul trecut, de Crăciun, a mers în audienţă la rege, dar «era plecat prin Ţară», se destănuie nea Cornel Pârv. «Am fost Pârvu din născare, dar timpurile, fiind prea încurcate, am fost sfătuit să renunţ la «u», pentru că trăiam în zonă ungurească». Mai spune că a fost în viaţă captivat de biografia lui Napoleon şi că, în 1955, la Budapesta, a dat mâna cu Janos Kadar; despre Ceauşescu zice că «a făcut şi lucruri care au rămas», pe Carol al II-lea e supărat, «pentru că l-a băgat în pământ pe Zelea Codreanu», Gheorghiu-Dej «a fost la început comunist convins, dar mai târziu, când a înţeles că e altceva… ruşii i-au pus flori la birou, care emanau radiaţie, aşa s-a auzit». Susţine că «între cele două războaie mondiale în România s-a trăit bine», iar «cel mai bun dintre marii conducători ai României a fost mareşalul Ion Antonescu, care a curăţat Ţara de mincinoşi şi hoţi şi a mers să scoată de sub ruşi Basarabia». Zice că a dat mâna cu mareşalul, în 1940, «fiind sub arme». A făcut armata în Ardeal, «în regimentul 92, infanterie. După doi ani pe zonă, că se auzea că va fi luat Ardealul, pe 13 septembrie 1940, ne-am retras din Ardeal. În drum, autobasculanta s-a răsturnat într-o apă, mi-au fost rupte picioarele. După săptămâni de spital, spre Crăciun, am ajuns acasă, unde am găsit-o pe mama», îşi aminteşte. În 1946, a făcut nuntă. «Mama nu a venit la nuntă, nici la biserică. A făcut greva foamei, pentru că mireasa era din bogaţi şi nu a vrut să vină cu mine, dar am mers eu ginere… mama a ţinut foame şi a murit». Despre căsnicia sa spune că a fost grea. «În biserică, Olguţa (mireasa) m-a călcat pe picior şi am înţeles că nu mi-a mers». Singurul copil de care a avut parte, Olga-Cornelia, nu mai este în viaţă, iar nepoata nu-l recunoaşte.

Avea 24 de ani când au intrat sovieticii în România. Îşi aminteşte că «ruşii au împuşcat la Baru Mare şeful de post, pentru că nu le-a dat băutură». Când ajungeau de se opreau prin gară, «ruşii săreau din vagoane şi unde vedeau fete se dădeau la ele». Nemţii, spune el, «nu se coborau din tren şi ne dădeau brichete şi ciocolate… Despre nemţi în România se vorbea de bine». Zice că cei mai buni prieteni pe care i-a avut în viaţă au fost cei «din copilărie… cu care am păscut vitele şi oile». Îl întreb cum e lumea azi. «Perversă», zice el. «Înainte lumea se adresa «naşule, finule, unchiule, frate, soră…, dar acum toţi se strigă, unii pe alţii, «măi». Îl întreb şi de viaţă. «E urâtă viaţa. Nu mai sunt şcoli de meserii, lumea a luat pământul şi nu-l lucrează. Cai nu prea sunt, vaca la plug nu poţi s-o pui, că e ruşine, bani nu-s, benzina-i scumpă, pământul nelucrat… E mare păcat că rămâne pământul sterp». Ce aţi preţuit cel mai mult în viaţă?, – îl mai întreb. «Munca. Şi cuvântul, – spune. E tare important să te ţii de cuvânt, aşa ca nemţii…»

— Şi o lecţie de învăţătură, care ar fi?

— Deşteptul trebuie să tacă înaintea prostului.

Nu a fost niciodată în Basarabia, dar îşi aminteşte că a făcut armata cu basarabeni…La Vălenii de Munte l-a cunoscut pe Grigore Vieru. «Am şi o fotografie cu el», zice mândru de „trofeu”. Vrea să ajungă în Basarabia, dar «aştept să se simplifice formele», explică plin de optimism la vârsta lui. Îl întreb dacă merge la biserică. «Vai, sunt bolnav dacă nu mă duc la biserică, că viaţa vine de la Dumnezeu». În afară de Basarabia îşi doreşte să mai ajungă la Ierusalim şi la Paris. Vrea să vadă «Nazaretul, Sfântul Mormânt, Marea Moartă şi să privesc la Paris viaţa ceea destrăbălată pe care unii o numesc civilizaţie». Îl întreb ce va urma în viaţa sa după Văleni. Răspunsul vine imediat: «Voi scrie pe genunchi prefaţa la Monografia Ţării Haţegului şi a Văii Jiului, în amintirea mamei şi a unchiului Emilian, care ştia 7 limbi. Am lucrat la ea mii de zile şi mai am puţin».

P.G.